Micul catehism: Umblatul cu icoana, totodată şi vizită pastorală

Naşterea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creştine şi a fost prăznuită cu mare solemnitate dintotdeauna. În ziua dinaintea Naşterii Domnului, adică în Ajun, asemenea zilei din ajunul Bobotezei, creştinii ţin post complet. Această rânduială este întâlnită din secolul al IV-lea, perioadă în care Naşterea şi Botezul Domnului erau sărbătorite împreună, pe 6 ianuarie. În ajunul acestei zile, adică pe 5 ianuarie, toţi creştinii ajunau. Printr-o epistolă circulară, episcopul Teofil al Alexandriei (†412) stabilea cum trebuie să se ajuneze în ziua dinaintea Epifaniei Domnului, dacă această zi ar fi căzut duminica, zi în care este interzisă prin canoane ajunarea: „Să ţinem cuviincios şi să procedăm înţelepţeşte faţă de amândouă; pentru ca, gustând puţine măsline, să ne ferim totodată şi de învăţăturile care nu cinstesc ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi să dăm zilei de ajunare ceea ce se cuvine, aşteptând slujba dumnezeiască cea de seară, care, cu voia lui Dumnezeu se săvârşeşte atunci“. Tot din această perioadă, a secolului al IV-lea, în ajunul Naşterii Domnului, slujitorii Bisericii (preoţii şi cântăreţii) mergeau, ca şi astăzi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti marea sărbătoare de a doua zi. Pentru că numărul credincioşilor a crescut, nu mai este posibil ca umblatul să se facă doar în Ajun, ci s-a extins cu câteva zile înainte. Cu acest prilej, preotul binecuvântează casele credincioşilor, cântă troparul Naşterii Domnului şi oferă spre sărutare icoana Naşterii celor din casă.