„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Paşii noştri, însoţiţi de paşii Domnului Hristos
În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Matei 18, 1-11
Ne spune Domnul Iisus Hristos aşa: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”. În aceste cuvinte descoperim care este misiunea Fiului lui Dumnezeu: El a venit în această lume pentru a căuta fiecare suflet împovărat de păcate şi neîmpliniri. Domnul Hristos ne caută pentru ca noi să-L putem găsi! Este o afirmaţie puţin paradoxală, însă Fiul lui Dumnezeu ne caută până ce noi Îl găsim. El ne îndreaptă atenţia şi se lasă descoperit în frumuseţea naturii înconjurătoare, în ochii plini de căldură ai unei mame, în gingăşia unui copil, în privirea sinceră a unui om sfânt. Mântuitorul prin învăţăturile Sale ne oferă un etalon, un mod de viaţă, un cod de valori morale şi o finalitate înveşnicită a acestei vieţii. A-L descoperi pe Mântuitorul, implică din partea noastră un efort duhovnicesc susţinut. Unii obosesc înainte de a porni pe acest drum, alţii ignoră orice semn din partea lui Dumnezeu. Pe drumul spre Dumnezeu paşii noştri sunt însoţiţi de paşii Domnului Hristos.