Poezii creştine

Psalmul 101

Sfântul Mitropolit Dosoftei

Doamne, mi-ascultă de rugă

Ce mă rog din vreme lungă,

Şi strigarea mea să margă

Spre tine, să să-nţăleagă.

Nu-ţ întoarce svânta faţă

De cătră mine cu greaţă.

Şi la zî ce sunt cu jele

Şi cu tângă de greşele,

Pleacă-ţ auzul spre mine

Şi să-m hii, Doamne, cu bine.

Şi la ce zî ti-oi striga-te,

Să mi-auz de greutate,

Că-m trec zâlele ca fumul,

Oasele mi-s săci ca scrumul.

Ca neşte iarbă tăiată

M-este inema săcată,

Că stă uitată de mine,

Ce-am cătat să mănânc pâine.

De suspinuri şi de jele

Mi-am lipitu-mi os de piele.

De-atocma cu pelecanul,

Prin pustii petrec tot anul,

Şi ca corbul cel de noapte

Îm petrec zâlele toate,

Ca o vrabie rămasă

În supt streşină de casă.

Toată zua mi să strâmbă

Pizmaşii miei, de-m fac scârbă,

Şi ceia ce mă-mbunează

Fac giurământ să mă piarză.

Am mâncat pâine de zgură

Şi lacrămi în băutură,

De faţa mâniii tale,

Ce mi-ai dat de sus la vale.

Mi-s zâlele trecătoare,

De fug ca umbra de soare,

Şi ca iarba cea tăiată

Mi-este vârtutea săcată.

Iară tu, Dumnezău svinte,

Tot eşti din veci, de mainte,

Şi petreci în rod de rudă,

Tu te scoală fără trudă

De vei milui Sionul,

Şi să-l cruţ, că tu-i eşti Domnul.

Că-i sunt vremile venite

Şi pietrile îndrăgite

De şerbii svinţiii-tale,

Şi ţărna cea de pre cale.

Şi ţ-vor cinsti svântul nume

Limbile toate din lume,

Şi cu dragoste toţ craii

Ţ-vor vedea slava cu aii.

Că vei zidi, Doamne svinte,

Sionul ca de mainte

Şi ţ-vei ivi svânta faţă

Cu slavă şi cu dulceaţă.

Că le vei căuta de rugă

Celor din pedeapsă lungă,

Şi de dânş nu-ţ va fi greaţă,

Ce să roagă cu dulceaţă.

Şi aceasta să să scrie

Preste alt rod ce-a să vie.

Şi oameni ce s-or zidi-să

Ţi-or cânta cu voaie tinsă,

Că ţ-ai căutat spre mulţâme

De la svânta ta nălţâme.

Şi Domnul din ceri, dând rază,

Căută spre pământ să vază

Şi s-auză de durere

Celor ferecaţ în here,

Şi cei uciş fără lege

Cuconii să le dezlege.

Să dea vestea-n tot Sionul

De bine ce-au făcut Domnul,

Să-i laude svântul nume,

În Ierusalim şi-n lume,

Şi gloatele cu grămadă

Să să strângă la făgadă.

Şi-mpăraţâi cu tot omul

Să slujască toţ la Domnul,

Şi să-i răspunză-n tărie

Cu cale de mărturie.

Să-m dai veste şi cu bine

Pentru zâle ce-am puţâne,

Şi când îm vei lua viaţa,

Mă rog, Doamne, să-ţ văz faţa.

Că preste tot rod de rudă

Îţ sunt aii fără trudă.

Şi tu, Doamne, cu cuvântul

Dintăi ai urzât pământul,

Şi ceriurile ce-s nalte

Sunt de mâna ta lucrate.

Acelea toate s-or trece,

Iară tu tot vei petrece.

Şi ca haina ponosâtă,

Când le-a hi vremea sosâtă,

Li s-a destrăma făptura

Din hire, ca vechitura.

Şi li-i depăna ca tortul,

De să vor schimba cu totul.

Iară tu, Dumnezău svinte,

Tot eşti Domn, ca şi mainte,

Şi trăieşti pre aşezare

Ca cela ce eşti Domn tare.

Şi fiii slugilor tale

Le vei deşchide-le cale,

Să-ş descalece moşie,

Să s-aşeze cu vecie

Şi să-ş rădice sămânţă,

Să-ţ slujască cu credinţă.