Răspunsuri duhovniceşti: Creştinism românesc

Preacuvioase Părinte, spuneţi-ne care este importanţa Duminicii Sfinţilor Români.

Duminica Sfinţilor Români este o sărbătoare recentă în ortodoxia românească, fiind proclamată de Sfântul Sinod în anul 1992. Instituirea acestei zile urmează exemplul altor Biserici Ortodoxe surori care, începând din secolul al XIX-lea, au început să aşeze în această duminică prăznuirea sfinţilor naţionali, ca o consecinţă firească a Duminicii Tuturor Sfinţilor, serbată cu o săptămână înainte. Astfel, Duminica Sfinţilor locali încheie perioada specială a Triodului şi a Penticostarului, în care am retrăit întreaga istorie a omenirii, de la căderea în păcat a protopărinţilor până la restaurarea firii omeneşti prin Învierea şi Înălţarea Domnului, încununate de Pogorârea Sfântului Duh şi de întemeierea Bisericii. Duminicile închinate Tuturor Sfinţilor se constituie într-un epilog al lucrării mântuitoare a lui Hristos, dar în acelaşi timp ele ne fac să înţelegem că toată opera de mântuire a avut ca scop sfinţirea şi îndumnezeirea omului, fapt dovedit de vieţile sfinţilor Bisericii. Duminica Sfinţilor Români ne dovedeşte că sfinţenia este accesibilă, prin modelul dat nouă de apostolii, mucenicii, ierarhii, cuvioşii şi drepţii care au strălucit în neamul românesc. Întrucât Biserica este Trupul tainic al Mântuitorului şi are drept cap pe Hristos, ea este umplută de viaţa treimică prin lucrarea harului Sfântului Duh. De aceea istoria Bisericii nu este o simplă consecinţă a unor cauze umane, sociale sau politice, ci este o istorie a sfinţilor.

Ce învăţăm de la sfinţii români?

Sfinţii români au ilustrat sugestiv lucrarea Sfântului Duh în omul care se deschide comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Fiecare dintre ei a înmulţit talantul încredinţat de Stăpânul tuturor, împlinind "cu timp şi fără timp" poruncile lui Hristos, în chip dezinteresat şi având ca singur scop slăvirea lui Dumnezeu, păstrarea dragostei şi credinţei nezdruncinate faţă de Hristos şi căutând folosul duhovnicesc al semenilor. Fiecare dintre noi este chemat să cunoască vieţile sfinţilor care au strălucit pe pământul ţării noastre şi să-i cinstească după cuviinţă, iar cea mai înaltă cinstire este pentru ei, aşa cum arăta Sfântul Ioan Gură de Aur, urmarea virtuţilor lor. Oricine îşi poate găsi pilde de viaţă creştină printre cei peste o sută de sfinţi români. Dintre ei, unii au fost propovăduitori ai credinţei creştine, urmând Sfântului Apostol Andrei, alţii au apărat credinţa ortodoxă prin cuvânt şi atitudine, precum marii noştri ierarhi şi preoţi, alţii au pătimit până la sânge pentru mărturisirea lui Hristos, ca mucenici şi mărturisitori - începând cu cei din vremea persecuţiilor păgâne, continuând cu cei prigoniţi de năvălitori şi încheind cu aceia care au pătimit în vremea comunismului ateu-, unii s-au ostenit pentru dobândirea nepătimirii, cu lacrimi şi rugăciuni în viaţa călugărească, pe când alţii au ajuns bine-plăcuţi lui Dumnezeu purtând cu răbdare şi dragoste ostenelile de zi cu zi ale vieţii de familie. Toţi aceştia sunt fraţii noştri mai mari, care au parcurs calea vieţii creştine şi au ajuns la limanul cereştii Împărăţii. Suntem chemaţi să învăţăm stăruinţa lor în dreapta credinţă ortodoxă, dar şi râvna cu care au săvârşit faptele iubirii creştine faţă de aproapele, ca şi ostenelile necesare în lupta duhovnicească cu patimile şi cu păcatele. Se cuvine să cerem ajutorul lor pe calea vieţii, cinstind după datorie icoanele şi moaştele lor şi rugându-i să fie totdeauna ocrotitori pentru ţara şi Biserica noastră Ortodoxă.