Răspunsuri duhovniceşti: Creştinul adevărat, ori de trăieşte, ori de moare, este al lui Dumnezeu

Ce semnificaţie daţi morţii ca nuntă în „Mioriţa“?

Nefericirea păstorului din „Mioriţa“ de moartea ce ştie că-i va veni din partea a doi păstori pizmaşi, ca la o nuntă, îl apropie de Hristos, care vrea să câştige pe oameni prin suportarea fără reacţie a morţii ce-i vine din partea lor. Poate cei doi păstori ce-i aduc moartea simbolizează pe conducătorii iudei şi pe Pilat, reprezentantul celorlalte neamuri.

O astfel de moarte nu mai e despărţirea de Dumnezeu şi de inima oamenilor, ci unirea deplină cu Dumnezeu şi cu oamenii. Poate în aceasta stă înţelegerea morţii ca nuntă în „Mioriţa“. Prin aceasta, „Mioriţa“ se apropie de legenda Mănăstirii Argeş, care, de asemenea, arată importanţa jerfei pentru închegarea bisericii din oameni, ca trup al lui Hristos.

Răul, ca dezbinare între oameni, şi binele, ca unire iubitoare între ei, se învinge prin moartea primită ca jertfă sau fără ripostă prin rău. Aşa l-a învins Hristos şi aşa ni se recomandă să-l învingem şi noi. Iar poporul român a dat expresie acestui îndemn. Nunta din „Mioriţa“ nu poate însemna o contopire a păstorului cu natura, pentru că nunta înseamnă bucuria unirii necontopite a unor persoane, nu pierderea persoanei în natură.

În nunta din „Mioriţa“ avem poate un ecou al nunţii Fiului de Împărat din Evanghelie, adică a lui Hristos, de pe urma jertfei Lui. Şi natura întreagă se umple de lumina sărbătorii acestei nunţi. Ea nu e partener în această nuntă, ci asistent. Crăiasa lumii cu care se căsătoreşte păstorul e stăpâna personală a ei, adică dumnezeirea sau omenirea personală. Cel ce moare prin jertfă, se duce la Dumnezeu, se uneşte cu El, intră la el, cum a reintrat Hristos ca om la Tatăl, umplându-se de slavă. El a schimbat direcţia morţii dinspre sărăcia spirituală veşnică înspre bogăţia veşnică în Dumnezeu. Creştinul adevărat, ori de trăieşte, ori de moare, este al lui Dumnezeu sau e mai aproape de Dumnezeu când moare. (Filip. 1, 21; Rom. 14, 8-9) (arhim. Ioanichie BĂlan, Convorbiri duhovniceşti - dialog cu pr. prof. Dumitru Stăniloae)