Nădejde în vindecare și mântuire la biserica Spitalului Județean Sibiu

Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea instituției. Programul liturgic zilnic, rugăciunile făcute pentru bolnavi și asistența duhovnicească ajută oamenii să treacă peste suferințele fizice.

Activitatea de pastorație a credincio­șilor suferinzi a început la Spitalul Județean din Sibiu imediat după evenimentele din 1989. Libertatea de manifestare religioasă câștigată la acea vreme a permis ca în instituția medicală să fie deschisă o capelă unde pacienții, familiile acestora, dar și cadrele medicale să găsească un loc de rugăciune, de alinare, de speranță în ajutorul divin atunci când situațiile sunt foarte grave și medicina este neputincioasă. Capela a fost deschisă în corpul vechi al spitalului, la demisolul Secției de Oncologie. „A slujit aici prima dată preotul Marius Mezinca; el a stat destul de puțin, nici un an. Un timp scurt a slujit aici și părintele profesor Vasile Grăjdian, apoi a venit aici părintele Ioan Drăgoi. În timpul părintelui Ioan Drăgoi s-a construit biserica. A fost ajutat de conducerea spitalului din acea vreme, în primul rând dr. Lucian Nadiu, care a avut un aport deosebit. Îl amintesc apoi pe dr. Ilie Crăciun, dar au fost și mulți alți binefăcători, atât din rândul medicilor, cât și al credincioșilor care s-au atașat de această biserică. Părintele Ioan Drăgoi a fost preot aici până în anul 2012, când a trecut la cele veșnice. Eu am fost îmbisericit aici în anul 2010 și, trecând la cele veșnice părintele Ioan Drăgoi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, în urma unei ședințe a Permanenței Consiliului eparhial, a decis să rămân titular și din 2012 sunt preotul spitalului”, ne-a spus pr. Nicolae Lațchescu, de la biserica Spitalului Județean Sibiu.

După modelul vechilor biserici de lemn

În anul 1999 se obținea terenul pentru construirea lăcaşului de cult și se făceau demersurile către autorități pentru autorizațiile necesare. Pentru că situația financiară de la acea vreme nu permitea construirea unei biserici de zid, de dimensiuni ample, preotul Ioan Drăgoi și conducerea spitalului, împreună cu grupul de credincioși și binefăcători, au decis să construiască o biserică din lemn, având ca inspirație vechile lăcaşuri expuse în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. „Părintele Ioan Drăgoi și apropiații săi care au ajutat financiar lucrarea au decis să meargă în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și să vadă bisericile de lemn de acolo. Le-a plăcut una dintre aceste biserici și au hotărât să o folosească drept model la exterior. Interiorul este altfel decât cel al bisericilor de lemn de acolo. A fost tencuită la interior și pregătită pentru frescă, dar în final părintele Ioan Drăgoi și colaboratorii săi s-au hotărât să facă o pictură în acrilic. Este o tehnică destul de bună, durabilă, deși sunt vopsele pe bază de apă, dar totuși durează în timp și dacă se ajunge să se spele, se curăță ușor. Este o pictură neo­bizantină, deosebită, o cromatică plăcută ochiului. Ai impresia că sfinții sunt vii. Pictorul Claudiu Ardelean are un talent deosebit, de excepție, și această pictură contribuie la ceea ce înseamnă rugăciunea pe care o înălțăm înaintea Bunului Dumnezeu împreună cu credincioșii, cu bolnavii care se simt și ei foarte bine în această am­bianță”, ne-a mai spus părintele Lațchescu.

Lucrările de construcție au început în anul 2000 și s-au terminat în 2002. Au fost realizate de o echipă de meșteri din Ieud, județul Maramureș, coordonată de Ioan Dunca. Pictura a fost începută în anul 2008, iar toate lucrările începute de preotul Ioan Drăgoi și continuate de preotul Nicolae Lațchescu au fost încununate prin slujba de sfințire săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în 13 iunie 2013. Din anul 2017, alături de preotul Nicolae Lațchescu se află și preotul misionar Liviu Resiga, care este asistent medical pe Secția de Neurologie și un mare ajutor în lucrarea pastorală cu bolnavii.

Crucea lacrimilor și a minunilor

Cei care trec prin curtea Spitalului Județean Sibiu și ajung la biserica de aici vor vedea cum pacienții, aparținătorii, cadrele medicale se închină la o cruce așezată afară, în zona Altarului. Mulți dintre bolnavi și aparținători au plâns și au cerut ajutor de la Dumnezeu pentru vindecare. „Crucea aceasta a fost în Altar la început și pentru că ni s-a părut că este prea mare, ne-am ocupat de achiziționarea celei de acum, care este mai mică. În felul acesta în Joia Mare, în Săptămâna Patimilor, o putem scoate și o așezăm în fața iconostasului, după rânduiala zilei. Ne-am gândit că locul crucii care a fost în Altar nu poate fi decât cel spre închinarea tuturor celor care trec pe aici și este impresionant să vezi că mai toți bolnavii, cadrele medicale, când trec pe alee, se închină Sfintei Cruci. Se mai întâmplă și minuni - și, atunci când este spre binele sufletului omului, Dumnezeu realmente poate să facă minuni -, important este să fie credință cât mai multă, și când spun credință cât mai multă mă gândesc la mama unui tânăr, care era nelipsită la Sfintele Liturghii și la slujbele pe care le făceam în timpul săptămânii. Stătea aici în genunchi și cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca să-i facă bine copilul, un adolescent de 18 ani de loc din Râmnicu Vâlcea, care a mers într-o zi cu prietenii la pescuit pe râul Olt și, când a aruncat undița, firul a ajuns la cablurile de înaltă tensiune din apropiere și s-a electrocutat. Mâinile și picioarele erau toate arse, pe unde s-a scurs curentul, și ne putem da seama cât de afectat a fost și creierul lui. Sigur că nimeni nu i-a dat nici o șansă și se aștepta să treacă la cele veșnice, când va fi să-l cheme Domnul. De fiecare dată când sunt chemat la un bolnav în ATI merg la toți cei de acolo, și în felul acesta mergeam la el mereu, pentru că în ATI intru aproape zilnic. Nu mică mi-a fost surpriza într-o zi când, încercând să vorbesc cu el cum făceam de fiecare dată, am văzut că dă semne de revenire. L-am întrebat cum îl cheamă și el mi-a răspuns, cu dificultate: Giani și Valentin. Bucuria mea a fost enormă. Părinții au stat tot timpul în curtea bisericii. Era vară, și zi și noapte stătea cel puțin unul dintre ei în curtea spitalului, și dormeau în mașină. Le-am spus că Valentin a început să vorbească și nu le venea să creadă. Încet-încet, Valentin și-a revenit, după mai bine de două luni cât a fost în comă. A fost externat, a fost dus la Târgu Mureș la recuperare, iar la două-trei săptămâni de când s-a externat de acolo am primit o bucurie enormă când el împreună cu părinții, cu prietenii s-au întâlnit aici, în biserică. Prietenii din Râmnicu Vâlcea știau că o să se externeze duminică dimineața și s-au unit ca să-l întâmpine aici, în biserică, și el a venit cu părinții de la Târgu Mureș, au participat la Sfânta Liturghie și la sfârșit ne-am exprimat cu toții marea bucurie. Așadar, Dumnezeu lucrează”, ne-a spus părintele Nicolae.

Rugăciune continuă

Biserica spitalului este deschisă în fiecare zi pentru închinare, pentru rugăciune și pentru sfintele slujbe. Preotul este prezent aici zilnic și răspunde mereu solicitărilor venite din partea celor internați pe diferite secții, mai ales la ATI. În fiecare dimineață se face un acatist sau paraclis, urmat de rugăciuni pentru bolnavi, citirea Evangheliei și a Apostolului din ziua respectivă. În fiecare zi de joi a săptămânii, seara, se face slujba Sfântului Maslu, iar în Postul Mare se săvârșesc Liturghia Darurilor înainte sfințite și celelalte rânduieli liturgice specifice perioadei. În duminici și sărbători, cei doi preoți săvârșesc Sfânta Liturghie, iar cu o seară înainte se săvârșește slujba Vecerniei. „Punem un accent deosebit pe rugăciunea în biserică - aceasta trebuie să emane, să treacă de zidurile bisericii și să cuprindă tot spitalul”, ne explică preotul Nicolae Lațchescu programul liturgic intens.

Asistență la căpătâiul bolnavului

Rugăciunile din biserică sunt continuate la căpătâiul bolnavilor. În cazurile grave, atunci când este nevoie și este solicitată asistența religioasă, se săvârșesc rugăciuni și sfinte slujbe în saloanele secțiilor din spital. „Nu ajung să intru în fiecare salon, pentru a întâlni fiecare bolnav, pentru că unii stau puțin, și oricum spitalul este foarte mare pentru un preot, deși mă ajută și părintele Liviu Resiga, atât cât poate, pentru că misiunea lui de bază este la Secția de Neurologie, unde e angajat. Dar unde nu pot merge eu, merge dumnealui. Dacă intru la un bolnav la ATI, atunci merg la toți, sau dacă merg la un bolnav pe o secție, mă ocup de toți cei din acel salon. În felul acesta, toți bolnavii care doresc să fie asistați se bucură de prezența mea și de rugăciunile pe care le fac. Pot să intru la orice oră din zi și din noapte pe orice secție, nu am nici o restricție, și în același timp este o colaborare plăcută, deosebită, cu medicii și cadrele medicale. Întâlnirea cu dumnealor este de fiecare dată cu multă seninătate și asta mă face să merg cu bucurie pe secții. Și la Liturghie, și la Maslu vin medici și cadre medicale. Biserica este mereu deschisă pentru cei care doresc să se închine”, ne-a mai spus părintele.

Nădejde în viața veșnică

Preotul Nicolae Lațchescu ne-a povestit și despre situațiile în care pacienții sunt în stare terminală și este solicitată prezența sa. Misiunea preotului de caritate în astfel de situații este dificilă, dar el trebuie să le explice bolnavilor cât de importantă este nădejdea în viața cerească și în mântuirea sufletului. „Citesc o carte scrisă de un preot misionar în Canada, care lucrează în domeniul socio-medical și care spune că acolo bolnavilor în stare terminală li se spune direct că au o boală grea și că nu mai au de trăit prea mult și, fără nici un menajament, li se sugerează că ar putea fi o opțiune binevenită să accepte eutanasierea asistată. Mulți sunt într-o stare critică, neputând să se hotărască dacă să îndure suferința sau să accepte această eutanasiere. Preoții și toți consilierii pacienților nu au voie să-l determine pe pacient să renunțe la acest gest. Noi suntem aici, în România, într-o stare deosebită. Putem încuraja credin­cioșii care sunt într-o stare cât se poate de critică să aștepte cu seninătate plecatul dincolo. Când sunt la căpătâiul unui bolnav grav îi spun să se roage Bunului Dumnezeu ca să-i dea sănătate, să se întoarcă cu bine la casa lui, pentru că dacă este spre binele sufletului, Dumnezeu poate să facă și o minune. Se întâmplă destule minuni și am amintit mai devreme de tânărul Valentin. Îmi amintesc uneori și de părintele Serafim Man de la Mănăstirea Rohia, căruia i s-a spus la externare că mai are de trăit ore și a mai trăit apoi încă 32 de ani. Închei spunând să se roage din tot sufletul ca, atunci când Dumnezeu va fi să-l cheme din lumea aceasta, să ajungă într-un colțișor de Rai și să spună: «Doamne, nu sunt vrednic de Împărăția Ta, pentru că sunt un păcătos, dar așa cum i-ai mântuit pe tâlharul de pe cruce, pe Maria Magdalena și pe atâția alți păcătoși, mă poți mântui și pe mine». Am încredințarea că, dacă se roagă cu această rugăciune profundă, Dumnezeu îl mântuiește, așa cum l-a mântuit și pe tâlharul de pe cruce. După aceea încerc să le mai spun ce înseamnă frumusețile Raiului, cum Sfântul Apostol Pavel a fost răpit până la al treilea cer și vorbește despre acele frumuseți care nu pot fi văzute cu ochii omului, de acele armonii care nu pot ajunge la urechile omului, bucuriile care nu pot ajunge la inima omului pe acest pământ, dar Dumnezeu le-a pregătit pe toate acestea pentru cei care Îl iubesc pe El. Mântuitorul a spus înainte de Înălțare: «Mă duc să pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi». Și a mai spus: «Cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu». Așadar, încercăm să punem accentul pe ceea ce înseamnă bucuria de a trăi, dar și bucuria de ajunge în Împărăția cerurilor când va fi ca Dumnezeu să ne cheme pe noi, pentru că toți vom trece dincolo”, ne-a spus pr. Nicolae Lațchescu.