Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Întreaga comunitate se uneşte pentru zidirea bisericii

Răspunsuri duhovniceşti: Întreaga comunitate se uneşte pentru zidirea bisericii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 17 Dec, 2011

Părinte paroh, slujiţi într-o biserică foarte frumoasă de care v-aţi îngrijit încă de la prima cărămidă. Care sunt implicaţiile administrative, dar şi duhovniceşti la un proces atât de amplu?

Ridicarea unei biserici Bunului Dumnezeu este o lucrare deosebit de frumoasă, dar în acelaşi timp şi grea pentru că implică responsabilitatea înălţării unui altar curat în care să fie săvârşită Sfânta Liturghie, dar şi o stare permanentă de veghe şi trezvie pentru că sunt foarte multe ispite. Când am început construcţia lăcaşului de rugăciune, am avut mângâierea sufletească că nu eu sunt cel care construieşte şi zideşte, ci Dumnezeu după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice că nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus un cuvânt care mi-a rămas la inimă, că cel care zideşte o biserică împrumută mâinile sale Preasfintei Treimi, şi devin astfel mâinile iubirii lui Dumnezeu. Am considerat că eu trebuie să mă străduiesc, atât cât pot, să fac ca aceste mâini să fie lucrătoare. La ridicarea unei biserici, preotul este un iconom care trebuie să administreze diferitele daruri care sunt împărţite credincioşilor. Mărturisesc că atunci când este vorba de a ridica o casă Domnului, foarte mulţi credincioşi sunt doritori să ajute, fiecare după posibilităţi, dar mai important ca toate, cu gând curat şi cu sentimentul că fac o jertfă pentru Dumnezeu. Învăţăturile Bisericii mărturisesc că Dumnezeu este peste tot prezent, dar în mod tainic, lucrarea harului se face în lăcaşul înălţat pentru Dumnezeu şi sfinţit de episcop. În spaţiul sfinţit al bisericii, Dumnezeu ascultă şi vede pe cei care Îl cheamă în rugăciune.

Biserica are o arhitectură specială şi este împodobită cu o anumită pictură, pentru că este o realitate distinctă de lumea aceasta. Deşi în lume, pentru că oamenii care intră în ea trăiesc în lume, au bucurii, mulţumiri, necazuri sau supărări generate de viaţa aceasta trecătoare, biserica, ca şi lăcaş de rugăciune, trimite la lumea lui Dumnezeu, prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu, de aceea noi spunem că toată grija lumească trebuie să o lăsăm afară. În biserică, icoana, pictată după rânduiala Bisericii Ortodoxe, este în deplină consonanţă cu Sfânta Liturghie, cu slujbele şi cu cântarea de la strană, de aceea ele formează un tot unitar care oferă credinciosului un discurs coerent despre Dumnezeu. Eu cred că oricine intră într-o biserică poate afla câteva lucruri numai dacă stă preţ de câteva minute, ascultă slujba şi priveşte chipurile sfinţilor pictaţi. Află că Dumnezeu este Creatorul şi stăpânul lumii, află că Dumnezeu nu este departe de noi, ci ne cheamă la o comuniune iubitoare cu El. Află că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu multmilostiv şi multmilosârd şi că este răbdător cu toţi oamenii. Mai află că toţi suntem chemaţi la mântuire şi că ne sunt făgăduite darurile cerului, nu ale pământului, care sunt daruri trecătoare, pe care molia şi rugina le distrug.

În jurul bisericii dumneavoastră există şi un centru social-filantropic. Cât de importantă este activitatea socială desfăşurată în parohii?

În spaţiul răsăritean, Biserica nu a fost indiferentă la nevoile credincioşilor. Sfântul Apostol Pavel a coordonat colecte pentru ajutarea fraţilor aflaţi în nevoi. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă şi în lucrarea filantropică, care nu este despărţită de viaţa Bisericii. De aceea am crezut că pe lângă biserică trebuie să fiinţeze şi aşezăminte sociale de ajutorare a celor în nevoi. Credincioşii ajută, prin darul lor, pe fraţii care se află în nevoi, astfel că darul lor devine nemuritor. Un aşezământ social ajută la cultivarea unor relaţii frumoase între oameni, relaţii de prietenie, de ajutorare. Văzând lucrarea zilnică a unui astfel de centru social nu pot să spun decât: "Ce bine şi frumos e când fraţii locuiesc împreună".