Răspunsuri duhovniceşti: Nu putem face compromis cu credinţa

Preacucernice părinte Paul Negoiţă, astăzi îl serbăm pe Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului. Ce puteţi să ne spuneţi despre viaţa acestui sfânt?

Proveniţi din clase sociale diferite, din veacuri diferite, sfinţii sunt modele concrete pentru toţi creştinii şi reprezintă un ghid actual spre calea către mântuire. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Bretanion, venerabil episcop tomitan, de origine capadociană. A ocupat Scaunul Episcopiei Tomisului, Constanţa de astăzi, prin anul 360, dovedindu-se devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei niceene. A dus o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în eparhia sa, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.

Urmele vieţii sale nu sunt multe, însă sunt adânci. Despre acest episcop a scris şi Sozomen, un vestit scriitor bisericesc. Acesta vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 - 378) la Tomis, în anul 369, când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în "Istoria bisericească" că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut Sfântului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care-i simpatiza şi să slujească împreună cu ei. Sfântul a apărat dreapta credinţă şi "a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 părinţi de la Niceea (325), împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca". Apoi, bunul păstor s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică, lăsând pe împărat singur. Împăratul a încercat să-l exileze, însă a revenit de teamă să nu se răscoale "sciţii" din Dacia Pontică. Sozomen îşi încheie relatarea cu următoarele cuvinte: "Iată în ce chip a înfruntat Bretanion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi".

Ce învăţături putem trage din viaţa Sfântului Bretanion?

Relatarea de mai sus pare doar o frumoasă amintire a unui ierarh care s-a opus unui împărat ce îmbrăţişase o erezie demult apusă. Sfântul Bretanion însă rezolvă o speţă mereu actuală, o erezie permanent actualizată - ingerinţa puterii în viaţa Bisericii. Sfântul dă mărturie cu viaţa sa despre modul în care trebuie interpretat textul biblic. "Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu." (Mt. 22, 21; Lc. 20, 25; Mc. 12, 17). A încălcat Sfântul principiul canonic al loialităţii faţă de stat şi implicit faţă de conducătorul său? Poate fi acuzat că a uitat îndemnul Mântuitorului de a da Cezarului cele ce-i aparţin sau îndemnului biblic de a se supune înaltelor stăpâniri? Nu! Episcopul a rezolvat o speţă pentru istorie, printr-un refuz ferm, reluat de Sfântul Vasile cel Mare, într-un dialog cu acelaşi împărat care se plângea că nimeni până atunci nu i-a vorbit în felul acesta, iar Sfântul Vasile i-a răspuns că probabil până atunci nu a vorbit cu un episcop.

Sfântul Bretanion nu încetează să-i dea cinste împăratului sau să-i fie loial, însă cele ce le cerea nu mai erau ale Cezarului, ci ale lui Dumnezeu, iar Împărăţia lui Dumnezeu "nu este din lumea aceasta". Fără teama deportării, apărat de ai săi, Sfântul Bretanion nu a putut face compromis cu credinţa sa şi a rămas canonic pentru interpretarea vie a modului în care trebuie aplicat textul biblic "Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu".