„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răspunsuri duhovniceşti: Pavăza gândurilor aduce pacea lăuntrică
În ce măsură gândurile lipsite de duhovnicie ne afectează viaţa cotidiană?
Şi în planul psihologic, al vieţii de zi cu zi, al vieţii sufleteşti, aceste gânduri produc un chin mare. Gândurile stârnesc imaginaţie, închipuiri, de la acestea pleacă sentimente în inima noastră, iar de la acestea se modifică starea sufletească, a minţii noastre, de la acestea apar depresiile, chinurile sufleteşti, chinurile psihice. Dacă nu gestionăm cum se cuvine gândurile, viaţa noastră poate fi foarte chinuită. Povăţuitorii duhovniceşti care s-au exersat în ceea ce înseamnă războiul duhovnicesc ne-au dat foarte multe povăţuiri folositoare de suflet, care să ne călăuzească, ei au luptat poate o viaţă întreagă în acest război al minţii pentru a ajunge la nepătimire, la starea în care nu mai sunt afectaţi de acest flux de gânduri. Nu putem opri acest flux de gânduri care vine peste noi, dar putem fi imuni, să nu reacţionăm la acesta. Un părinte sârb contemporan, un om cu viaţă sfântă, spune foarte interesant: "Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viaţa; aşa cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa". Dacă gândurile noastre sunt duhovniceşti, viaţa noastră este una plăcută Domnului, este una încărcată de pace şi linişte sufletească, dacă sunt gânduri urâte, chinuitoare, murdare, viaţa noastră este una în consecinţă. Aşadar, iată, de problematica aceasta vastă a gândurilor, una din temele predilecte ale părinţilor filocalici, depinde în bună măsură şi aşezarea noastră duhovnicească. La pacea inimii, la starea aceea de neafectare din partea gândurilor, se ajunge greu, este darul lui Dumnezeu, dar pe măsură ce ne împotrivim acestor gânduri invocând numele lui Dumnezeu - pentru că noi nu avem resurse să ne împotrivim acestor gânduri -, Dumnezeu le respinge.