Răspunsuri duhovniceşti: Salcia, teiul, nucul şi busuiocul - pentru binecuvântarea caselor credincioşilor

Ce simbolizează crengile de salcie, de tei, de nuc şi de busuioc care se aduc în biserică?

Crengile de salcie care se aduc de Florii şi care, după ce se stropesc cu Agheazmă, se împart pentru binecuvântarea caselor credincioşilor, închipuiesc stâlpările, adică crengile de finic, cu care iudeii au întâmpinat pe Mântuitorul, când a plecat din Betania şi a intrat în Ierusalim (Matei 21, 8). Crengile de tei, obişnuite mai ales în Moldova şi Transilvania, ca şi frunzele de nuc, obişnuite în Muntenia, se aduc la biserici la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, adică la Rusalii.

La Vecernia praznicului, preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, stau în genunchi pe ele, între sfintele uşi, şi citesc şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt peste oameni. La anafură, crengile se împart pentru binecuvântare, credincioşilor. Frunzele de tei şi cele de nuc simbolizează limbile de foc ale Duhului Sfânt, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii (Fapte 2, 3-4).

Busuiocul, plantă folosită cel mai des în biserică, mai ales la Sfânta Cruce şi la sfinţirea şi stropirea cu agheazmă, simbolizează mulţimea darurilor Duhului Sfânt, care se revarsă peste creştini prin Botez, prin dreapta credinţă şi prin fapte bune. Busuiocul este considerat o plantă sacră, al cărui miros deosebit simbolizează mireasma şi mulţimea darurilor Sfântului Duh şi a virtuţilor creştine care trebuie să împodobească sufletele noastre. (Călăuză ortodoxă în biserică, arhim. Ioanichie Bălan)