Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Secretul înţelepciunii

Răspunsuri duhovniceşti: Secretul înţelepciunii

Data: 02 Aprilie 2008

Părinte, la ce ne ajută frica de Dumnezeu?

La Pilde spune aşa: Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rău. Daca se abate omul de frica de Dumnezeu de la tot răul, deci frica de Dumnezeu este prima piedică a păcatului, care împiedică păcatul să nu intre în sufletul nostru.

Proorocul David, prin Duhul Sfânt, aţi văzut în Psaltire că ne spune: Începerea înţelepciunii este frica Domnului şi înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe dânsa. Şi iarăşi zice Solomon, fiul său, despre înţelepciune mai mult, că frica Domnului este şcoala înţelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, în Cartea înţelepciunii lui, spune aşa : „Frica Domnului mai presus de toată înţelepciunea a covârşit“. Vedeţi, trei prooroci mari laudă frica lui Dumnezeu, care mai de care mai înalt filosofând despre dânsa, ca într-adevăr, cum spune şi Sfântul Isaac Sirul: „Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune că înţelepciunea are două capete: primul capăt este frica lui Dumnezeu şi al doilea capăt este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce aşa? Pentru că toată fapta bună se începe de la frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu care este legătura desăvârşirii şi treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar, ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreşit trebuie să aibă mai întâi frica lui Dumnezeu. Că de aici porneşte toată fapta bună: din a se teme omul de Domnul.

Auzi ce zice Duhul Sfânt? Fericit este omul care se teme de Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit? Cine se teme de Dumnezeu, voieşte foarte mult să facă poruncile lui Dumnezeu, adică faptele bune; după cum şi cela ce nu se teme, işi dă frâu liber la toată răutatea şi la tot păcatul. Cine are frica lui Dumnezeu, este cel mai înţelept om de pe faţa pământului. (Ne vorbeşte Părintele Cleopa)