Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Terapie prin Spovedanie sau psihologie?

Răspunsuri duhovniceşti: Terapie prin Spovedanie sau psihologie?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Marius Mircia - 30 Iunie 2011

Părinte, unde trebuie să mergem mai întâi, la duhovnic sau la psiholog?

Situaţia actuală a creştinului este foarte tensionată; într-o lume în continuă schimbare omului îi este necesar să i se răspundă la întrebări existenţiale legate de sufletul lui. Prima problemă ar fi legată de normalitatea vieţii, întrucât creştinul ajunge să primească deseori acuze că nu mai gândeşte normal, sau că nu ţine pasul cu lumea în continuă schimbare, de aceea creştinul se întreabă care este linia ce trebuie ţinută, pentru a nu fi afectată calitatea vieţii de creştin, dar în acelaşi timp relaţiile cu cei din jur. În aceste situaţii, creştinul primeşte îndemnuri de la cei apropiaţi să consulte un psiholog, care să-i spună dacă acuzaţiile sunt fondate sau nu. Îndemnul ideal într-o societate creştină, ar fi ca respectivul creştin să meargă la un duhovnic sau chiar să-şi caute un duhovnic.

Auzim des întâlnită această expresie, deoarece nu ştim care este pregătirea omului respectiv în viaţa creştină, pentru că în funcţie de aceasta va fi şi reacţia unui creştin la un astfel de îndemn. De aceea se folosesc termeni mai laici în astfel de discuţii, pentru ca reacţia să fie mai temperată şi în cele din urmă acceptată; iar reprezentantul laic în astfel de probleme, deplin acceptat în toate sferele societăţii, este psihologul.

Duhovnicul trebuie să fie şi un bun psiholog, ca un bun cunoscător al tainelor sufletului omenesc, însă în perspectiva îndreptării omului din punct de vedere creştin. În sensul acesta duhovnicul supraveghează îndreptarea vieţii omului în perspectiva mântuirii, adică a integrării sale într-o vieţuire care să-l situeze în Împărăţia cerurilor din care face parte şi al cărei cetăţean este prin botez.

Între un duhovnic şi un fiu duhovnicesc există şi o altă implicare, de data aceasta duhovnicească, anume aceea a harului, care lucrează tainic între cei doi: pe unul luminându-l în sfaturile pe care le dă, iar pe altul întărindu-l pentru a pune în practică respectivele sfaturi fără greutate şi cu posibilitatea depăşirii limitelor omeneşti şi chiar a reacţiilor din ce în ce mai variate venite din lumea în care trăim.

Care este diferenţa între Sfânta Spovedanie şi consultaţia la psiholog?

Spovedania este superioară unei consultaţii la psiholog prin faptul că un duhovnic nu numai că te ascultă, ci te şi iartă, această posibilitate existând prin faptul că este prezent harul, ca asistent şi lucrător prin această taină. Urmarea ei nu este numai o împăcare cu sine şi realitatea din jur, ci şi sentimentul iertării, care nu se poate simţi fără să fi fost încercat, în primul rând atunci când ai iertat şi ai fost iertat. Iertarea are darul de a linişti sufletul omului zguduit de frământări şi neputinţe, iar ca ultim efect, de data aceasta medical, aşezarea în buna rânduială a sistemului nervos, deranjat de toate faptele neconforme cu firea, pe care noi le numim păcate. De aceea am putea spune că un creştin care are un duhovnic are şi o viaţă şi trăire mult mai aşezată şi mai plină de siguranţă. Am putea spune că omul modern, din ce în ce mai îndepărtat de creştinism, deşi se numeşte în continuare creştin (adică duce o viaţă după poruncile evanghelice ale lui Hristos), nu are nevoie de inovaţii moderne şi lipsite de har pentru vindecarea sufletului, ci de Sfintele Taine, prezente dintotdeauna în viaţa Bisericii şi a celor credincioşi, care întotdeauna au întărit şi vindecat pe cele neputincioase ale lumii acesteia.