Răspunsuri duhovniceşti: Timpul şi importanţa lui pentru mântuire

Părinte, care este importanţa timpului pentru mântuire?

Timpul se aseamănă cu un râu necontenit curgător ce izvorăşte din veşnicie şi se varsă tot în veşnicie sau cu o luntre ce pluteşte fără oprire între două eternităţi, purtând într-însa viaţa şi destinul întregii existenţe. Cu fiecare clipă, alunecă în veşnicia trecutului tot mai multe file din istoria lumii şi din viaţa noastră, iar drept soli ai eternităţii viitoare sosesc în schimb alte clipe, alte zile şi nopţi, alţi ani.

Într-o viaţă de numai câţiva ani, în câteva zile ori chiar în câteva clipe, omul poate dobândi fericirea veşnică sau o poate pierde pentru totdeauna. Pentru cel cu adevărat înţelept, nici un an, nici un anotimp, nici o zi şi nici o clipă nu trebuie lăsate la voia întâmplării, fără rod, asemenea norilor fără de apă, purtaţi din loc în loc de vânturile deşertului. Timpul nu este numai unitatea cu care se măsoară mişcarea şi viaţa, ci însuşi cadrul în care se desfăşoară viaţa şi urcuşul duhovnicesc, iar de întrebuinţarea pe care i-o dăm noi înşine depinde, pentru viitor şi pentru veşnicie, starea bună sau rea a fiecăruia. Putem afirma că noi stăpânim timpul, îl trăim mai intens sau mai puţin intens, mai bogat sau mai sărac, mai plin sau mai deşert. Acesta nu se măsoară numai cu anii, ci mai ales cu roadele. Este important ca omul să dorească nu numai să trăiască mult, ci să trăiască frumos, să vieţuiască creştineşte. Nu numai să adăugăm la vârsta noastră cât mai mulţi ani trăiţi fără folos, ci să şi întrebuinţăm cât mai bine şi cât mai înţelept fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o dă de trăit. Zilele noastre sunt "bune" sau "rele", după cum le facem sau le trăim noi. Zilele petrecute în lene şi în răutăţi sunt zile "rele", zile pierdute, trăite zadarnic.

Profesorul Teodor M. Popescu precizează că viaţa ne-a fost dată de Dumnezeu pentru a ne bucura de ea, în vederea bucuriei celei mari şi definitive - mântuirea şi dobândirea Împărăţiei cerurilor. Viaţa noastră pământească este drum către viaţa veşnică, de aceea nu trebuie să uităm şi să lăsăm nimic din cele necesare mântuirii. În contradicţie cu concepţia multor oameni, care lasă să treacă anii vieţii în nepăsare, socotind că se vor îngriji de mântuire la bătrâneţe, strălucitul profesor arată că "viaţa este un timp şi un drept trăit nu în păcate, în lene, în desfătări uşuratice, în facere de rele, în acele fapte care fac din oameni, cum a zis Apostolul, "fii neascultători", în acele fapte numite de Apostol "roadă a întunericului". Este mare păcat a trăi viaţa în deşertăciuni, în vicii, în nesimţire, în ură, în desfrâu, în tot ce poate înjosi pe om". Viaţa trebuie respectată, timpul vieţii trebuie respectat ca un bun al lui Dumnezeu, dăruit oamenilor. A trăi în nepăsare înseamnă a-l dispreţui şi a-l pierde zadarnic, fără nici o finalitate.

Aşadar, să nu lăsăm zilele să se scurgă degeaba, căci timpul nu se mai întoarce şi va trebui să dăm seama de felul cum l-am întrebuinţat. Fiecare an din viaţa noastră să fie un pas în plus pe calea desăvârşirii, pe calea sporirii în virtute şi în înţelepciune. Fiecare zi să fie o treaptă mai sus pe scara nevăzută care ne înalţă spre cer. În acest sens, părintele Galeriu ne sfătuieşte: "Adu roada unde ai fost chemat să lucrezi. Învaţă Sfinţii Părinţi: "Rodeşte unde ai fost răsădit". Nu umbla fără temei şi fără ţel. Altfel, când nu ai de lucru, îţi dă diavolul de lucru. Mulţumeşte pentru orice prilej de a lucra şi a face binele". (Daniela Ciobanu)