„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rodirea implică şi nădejde, şi răbdare
Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie, Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor. Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. Matei 13, 10-23
În parabolele rostite, Domnul Iisus Hristos a plecat de la situaţii cunoscute de către ascultătorii Săi, pentru a ajunge la învăţăminte mai greu sesizabile la prima vedere. El S-a coborât până la statura omului, pentru ca omul să poată înţelege puţin din cele dumnezeieşti. Multe parabole au fost tălmăcite de către Mântuitorul. Aşa s-a întâmplat şi cu Parabola Semănătorului. Pilda aceasta este asemenea unei scări pe care toţi ne regăsim. Şi eu mă identific cu cel care aude Cuvântul lui Dumnezeu, însă inima îmi rămâne rece. Sunt asemenea seminţei din locul pietros. Mă entuziasmez pe moment, dar imediat uit ceea ce mi-a animat buna intenţie. Ori sunt asemeni seminţei între spini? Am crescut repede, dar m-am lăsat influenţat de tentaţiile acestei lumi. Oare sunt şi eu asemenea seminţei în pământul cel bun? Bine am lucrat, roade bune ne-am agonisit; rău am lucrat, celor rele ne-am făcut părtaşi. Rodirea implică şi nădejde, şi răbdare. Bucuria rodirii face uitate toate eforturile depuse până atunci.