Rubrica pentru copii: Porţile cerului

Sebastian era un băieţel tare curios. Încă de mic dorea să aibă tot ceea ce vedea, şi credea că, dacă ţipă sau cere acel lucru într-un mod chiar şi mai neplăcut, îl poate obţine. Deseori, nu lua în seamă sfaturile părinţilor care-i spuneau că dorinţele adevărate izvorăsc numai din suflet şi nu din orgoliu.

Şi s-a întâmplat ca, într-o zi, Sebastian să meargă în grădina din spatele casei, care se deschidea spre un câmp plin cu flori şi copaci. Era o zi splendidă de vară, foarte luminoasă şi plină de veselie şi culoare. Şi în clipa în care s-a oprit să culeagă un măr rotund şi auriu, a auzit un cântecel. Foarte mirat, s-a uitat în jur, dar nu a văzut nimic. Apoi, a privit sus, înspre nori, şi a văzut un îngeraş care cânta atât de frumos, încât Sebastian a rămas mult timp nemişcat să-l audă.

- Dar oare cum de te pot vedea eu pe tine, când eşti atât de departe?, l-a întrebat Sebastian pe îngeraş.

Însă îngeraşul nu i-a răspuns. Şi atunci Sebastian s-a gândit că poate acolo, printre nori, se aflau porţile cerului. „Ce ar fi să construiesc eu un turn aşa mare, ca acel turn pe care îl făceam din cuburi acasă, şi poate aşa voi ajunge la cer să vorbesc cu îngeraşul?“, se gândi în sinea lui copilul. Şi Sebastian s-a dus acasă şi a început să aducă cuburi de plastic, bucăţele de lemn, clei, lipici, hârtie pentru a construi turnuleţul.

- Uite aşa, îngeraşule, dacă nu vrei să vorbeşti cu mine, voi veni eu la tine. Poate atunci îmi vei răspunde la întrebare, a strigat tare Sebastian către nori, în speranţa că va primi un răspuns.

Cum însă nimeni nu i-a răspuns, a început să-şi construiască turnuleţul. Dar când a ajuns destul de sus, turnul s-a dărâmat. Apoi, a încercat să-l refacă, cu pietricele, clei şi ceară, dar întotdeauna turnuleţul se destrăma. Când era pe punctul de a-şi abandona proiectul, l-a văzut iarăşi pe îngeraş, înconjurat de o mulţime de alţi îngeraşi. Şi pentru o secundă s-a oprit şi a ascultat cu mare atenţie cântecelul. A simţit cum inima i se încălzeşte şi sentimente nemaicunoscute până atunci îi încălzeau inima. Şi atunci, în acel moment, şi-a dat seama că toată curiozitatea lui de a ajunge la porţile cerului, toată mândria dispăruseră, de fapt, sub căldura dragostei.

- Ce ciudat!, spuse Sebastian cu glas tare. Acuma nu mai sunt curios să ajung acolo sus, la cer, dar sufletul meu doreşte să-l cunoască pe îngeraş. Dar şi-a dat seama că, fără acel turnuleţ nu are cum să ajungă sus la îngeraş. Considerându-se învins şi plin de neputinţă, începu să plângă.

Şi cum sta jos, pe iarbă, şi plângea, a auzit iarăşi melodia duioasă din ceruri şi de data aceasta a văzut că îngeraşul era lângă el.

- De ce plângi?, i-a spus îngeraşul.

- Pentru că voiam să vorbesc cu tine şi să îţi spun că îmi place mult cântecelul tău, spuse Sebastian printre sughiţuri.

- Eu am venit aici la tine - îi spuse îngeraşul pe un ton blând -, tocmai pentru că orgoliul tău nemăsurat a fost dărâmat de dragostea ta, la fel cum s-a întâmplat şi cu acel turnuleţ. Doar prin multă dragoste dorinţele adevărate pot deschide drumul spre cer.

Şi Sebastian s-a uitat recunoscător spre îngeraş şi a înţeles că nu există altă cale de a ajunge la porţile cerului decât dacă sufletul său este plin de multă, foartă multă iubire.