„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Să lucrăm responsabil la mântuirea sufletelor
Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. Luca 12, 48-59
Cuvintele Domnului sunt ca un răspuns la preocupările celor din preajma Sa. Cei de atunci voiau să ştie cum va fi ziua de mâine, dar ignorau să-şi judece viaţa şi din perspectiva lui Dumnezeu. Ştiau prea bine semnele vremii, însă nu puteau înţelege că timpul mântuirii era aproape. Cele spuse şi săvârşite de Mântuitorul ar fi trebuit să le dea de gândit. Sosise vremea lucrării responsabile pentru mântuirea sufletelor. Cei care-L urmau pe Hristos aveau să fie priviţi cu suspiciune şi chiar cu ură. Acest lucru îl putem vedea şi în zilele noastre. Cine duce o viaţă creştină, uneori, devine ţinta răutăţilor gratuite şi a acuzelor nedrepte. Cine nu înţelege nimic din Evanghelie nu va înţelege nici viaţa şi nici morala creştină. Sfântul Chiril al Ierusalimului aşa ne învaţă: „Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, decât ridicându-se prin jertfă”.