Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă. Matei 13, 3-9
***
În capitolul al 13-lea al Evangheliei după Matei găsim şase parabole prin care Domnul Hristos ne vorbeşte despre Împărăţia cerurilor. Deoarece era în mijlocul celor care se ocupau cu agricultura, El S-a folosit de exemple din viaţa lor. Aceştia ştiau bine ce era semănatul, când era vremea rodirii şi când trebuiau culese roadele. Când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte ne-a pus în vedere adevărul că, de fapt, fiecare dintre noi este o sămânţă. Pentru a rodi avem nevoie de un pământ bun, de soare şi de umezeală la vreme potrivită, trebuie să fim feriţi de prădători şi de spini. Toate acestea Dumnezeu ni le dăruieşte pentru ca noi să rodim. Însă trebuie să contribuim şi noi cu ceva! Să avem dorinţa de a creşte şi de a rodi roade bune. Lungul drum de la ureche la inimă îl putem parcurge într-o clipă sau într-o veşnicie. Domnul Hristos aşteaptă de la noi doar roade bune! Oferindu-i-Le, ni le dăruim!
