„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să primim în templul sufletelor noastre pe Hristos
Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. Luca 2, 22-40
Sfântul Evanghelist Luca ne aduce mărturie despre un moment important al mântuirii noastre, şi anume aducerea la Templu a Pruncului Iisus Hristos. Mântuitorul nostru este adus în faţa lumii pentru ca fiecare suflet să poată vedea de unde ne vine mântuirea. Acest eveniment a avut loc în Templul din Ierusalim, loc ce era considerat casa lui Dumnezeu. Astfel, Dăruitul din mâna Dăruitorului devine darul oferit lumii întregi. Cu emoţie însoţim şi noi astăzi pe Sfânta Fecioară Maria şi pe Dreptul Iosif. Tot cu emoţie bătrânul Simeon a întâmpinat pe Domnul Hristos. Braţele lui Simeon sunt mâinile fiecăruia dintre noi şi pe aceste nevrednice braţe Dumnezeu ne oferă Mielul – pe Cel ce ridică păcatele lumii. Prorociţa Ana a privit şi ea spre Pruncul Izbăvitor. Ea era mereu în Templu slujind ziua şi noaptea, în post şi în rugăciune. Acum a rostit Dreptul Simeon rugăciunea „Acum slobozeşte”. Să primim şi noi în templul sufletelor noastre pe Domnul Hristos, Cel ce sfinţeşte timpul şi măsoară veşnicia.