Sfaturi practice în Biserică: Familia creştină şi Sfânta Liturghie

"Poporul român s-a înnobilat prin Sfânta Liturghie", mărturisea cu convingere părintele Dumitru Stăniloae într-unul dintre ultimele sale interviuri. Cu riscul de a părea grav dintru început, sunt de părere că acuta criză de sacralitate a familiei creştine de astăzi şi a celei româneşti în special îşi are cauza în ignorarea tezaurului spiritual care pulsează în Sfânta Liturghie. Din acest motiv, consider că unul dintre cele mai arzătoare deziderate pastorale este iniţierea familiei în universul de maximă adâncime spirituală al Dumnezeieştii Liturghii, în centrul căruia stă minunea euharistică. Pe fondul unei legături sporadice şi superficiale cu organismul parohial, dar şi al secularismului ateizant, se poate constata cu uşurinţă că, în general, familiile tinere nu cunosc îndeajuns acest "sâmbure de foc" al spiritualităţii ortodoxe şi, în consecinţă, nu îl frecventează cu responsabilitatea liturgică şi duhovnicească necesară.

Se observă că prea rar la Sfânta Liturghie participă întreaga familie, acest sănătos principiu ortodox tradiţional fiind adesea abandonat în seama vreunui bunic sau părinte mai în vârstă, care primeşte menirea (sau şi-o asumă singur) de a "reprezenta" la biserică pe toţi ceilalţi membri, absenţi din diverse pricini. Trebuie, aşadar, să recunoaştem că raporturile prea multor familii tinere de astăzi cu Biserica sunt totalmente aliturgice, reducându-se, după oficierea Tainei Cununiei, la acele întâlniri fugitive cu preotul, la Crăciun sau Paşti, sau la vreo solicitare izolată impusă de context. Şi atunci ne întrebăm: dacă Biserica trăieşte prin Liturghia euharistică, cum poate trăi familia creştină fără aceasta, ea care este, după spusa memorabilă a Sfântului Ioan Gură de Aur, "Biserica mică" sau "Biserica de acasă"?

Pe lângă îndatoririle reciproce ale soţilor, cele ale părinţilor faţă de copii şi ale copiilor faţă de părinţi, sănătatea spirituală a familiei se adapă din Sfânta Liturghie. Biserica şi Sfânta Liturghie constituie spaţiul şi, respectiv, timpul sacru al vieţii de familie creştină. Aici membrii ei învaţă cuvântul lui Dumnezeu, auzindu-l propovăduit din Sfânta Evanghelie şi din epistolele Sfinţilor Apostoli. Tot aici descoperă adevăratul spirit comunitar, prin rugăciunea făcută alături de ceilalţi creştini ai obştii, dar şi a lor împreună, unul pentru celălalt, fapt care întăreşte comuniunea intrafamilială. Prin angajarea vitală în ethosul Sfintei Liturghii, membrii familiei creştine dobândesc vocaţia mărturisirii personale a credinţei ortodoxe în mijlocul societăţii în care trăiesc. În mod plenar, cuminecarea euharistică le dă puterea de a birui păcatul şi sădeşte în fiinţa lor sămânţa Împărăţiei veşnice. Frumuseţea şi sfinţenia vieţii transfigurate a familiei care trăieşte semnificaţiile de esenţă ale Liturghiei vor constitui o mărturie evanghelică înaintea celorlalţi oameni încă neconvinşi de mesajul creştin. Aceasta era, de altfel, în Biserica primară, mijlocul misionar prin excelenţă, şi este de prisos a mai insista pe nevoia reiterării lui în societatea contemporană.

Iată de ce familiile tinere (şi nu numai ele) sunt chemate la o continuă experienţă liturgică menită să le apropie de Dumnezeu şi să le aducă acel echilibru intern de care au atâta nevoie, mai ales în vremurile actuale. (Pr. prof. drd. Marius Daniel Ciobotă)

@ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro