„În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că
Timpul păcii şi al binecuvântării
Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia. Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse. Luca 18, 31-34
Putem afirma, privind textul Evangheliei de astăzi, că prin minunea Naşterii Domnului Iisus Hristos „se vor împlini toate cele scrise prin proroci despre Fiul Omului”. Dacă cercetăm Vechiul Testament vom vedea că Naşterea Sa a fost prorocită cu sute de ani înainte. Avem profeţii care ne vorbesc despre timpul şi locul naşterii. Venirea Sa a fost un examen duhovnicesc pentru întreaga creaţie. Şi cerul şi pământul au oferit ceva. Dumnezeu Și-a trimis Fiul pentru a aduce pe om înapoi în sălaşul veşniciei. Din ceruri îngerii au vestit timpul păcii şi al binecuvântării. Cerul a trimis în dar o stea care să călăuzească pe cei care au dorit să se închine Împăratului divin. Pământul a oferit peştera în care Domnul universului a încăput în chip smerit. Omenirea a trimis daruri, aur, smirnă şi tămâie, prin cei trei magi.



.jpg)


