„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Tu cine zici că sunt Eu?”
Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Marcu 8, 27-31
Domnul Iisus Hristos ne întreabă şi pe noi: tu cine zici că sunt Eu? Dacă am face un sondaj printre cei din jurul nostru, oare ce răspunsuri vom aduna în legătură cu Persoana Domnului Hristos? Ce răspuns vom contura în dorinţa noastră de a mărturisi că suntem creştini? Tulburaţi şi debusolaţi de tot ceea ce ne înconjoară, am ajuns să vedem (în mod paradoxal) şi pe Fiul lui Dumnezeu prin ochii celui avid de senzaţionalul ieftin. Cei din vechime aveau impresia că un proroc din cei vechi a revenit printre ei. Chiar aminteau de Ilie, de Ioan Botezătorul sau de un altul dintre proroci. Vedeau, totuşi se îndoiau! Ucenicii s-au aflat mereu lângă El, i-au ascultat cuvintele şi au fost martori ai minunilor săvârşite de El, însă numai Simon-Petru a mărturisit: „Tu eşti Hristosul”. Oare înţelegem că pentru noi şi a noastră mântuire El a dus crucea pe Golgota şi a înviat din morţi?