Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. Luca 5, 27-32
***
Să ne întrebăm: dacă Domnul Iisus Hristos ar trece pe lângă mine şi mi-ar spune „Vino după Mine”, ce reacţie aş avea? L-aş urma necondiţionat sau aş găsi scuze? Când Mântuitorul Şi-a ales ucenicii, a cunoscut sufletul fiecăruia dintre ei. A ştiut ce era în sufletul lui Petru, al lui Toma sau al lui Ioan. El S-a rugat pentru ucenicii Săi, pentru ca aceştia să poată birui încercările care vor veni. Ne surprinde atitudinea cărturarilor şi fariseilor din acea vreme. Ei au reproşat Mântuitorului că stă la aceeaşi masă cu vameşii şi păcătoşii. Probabil s-au simţit deranjaţi de faptul că Hristos nu le-a acordat mai multă atenţie. Dar principala preocupare a Sa era aceea de a salva sufletele celor păcătoşi. Aşa cum menirea unui doctor este de a-i trata pe cei bolnavi, tot la fel şi Fiul lui Dumnezeu îi vindeca pe cei rătăciţi. Fariseii şi cărturarii îşi puneau întrebări, însă vameşii şi păcătoşii au văzut în Domnul Hristos pe Izbăvitorul.
