„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Vrei să fii frate cu Domnul Hristos?
Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit; Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică. Pentru că ziceau: Are duh necurat. Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca sn-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută. Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea. Marcu 3, 28-35
Domnul Iisus Hristos ne numeşte fraţii Săi şi acest lucru ar trebui să ne responsabilizeze. Fiul lui Dumnezeu ne ridică din starea de creaturi ale lui Dumnezeu la statutul de frate şi fiu. Nu mai este o relaţie de supunere, ci una de filiaţie şi de fraternitate. Când vorbim despre fraţi, gândul ne duce la cei care sunt descendenţi din aceiaşi părinţi. Poate pe un frate îl respectăm mai mult, iar pe altul îl evităm din diferite motive. Însă cu Domnul Hristos este altfel: nu noi L-am ales frate, ci El ne-a oferit frăţietatea. El ne poartă de grijă, ne sfătuieşte, ne ocroteşte, ne oferă din felul Său de a fi. Întrucât statutul acesta de frate ne responsabilizează, Mântuitorul ne atrage atenţia că doar cei care fac voia lui Dumnezeu Îi sunt cu adevărat fraţi. Aici nu mai vorbim de interese sau de stare materială, ci de a împlini voia lui Dumnezeu. Deci nu primează voia mea sau a celor din preajma mea, ci doar voia lui Dumnezeu. Vrei să fii frate cu Domnul Hristos? Urmează-I poruncile!