Conştiinţa socială a necesităţii despătimirii

Primirea sărbătorii Învierii, lucrată prin urcuşul duhovnicesc al Păresimilor, trebuie continuată şi după gustarea plină de har a praznicului. Cum însă Învierea nu poate fi înţeleasă ca sărbătoare a izbăvirii de moarte decât în contextul urcuşului în lupta cu patimile, Sfântul Grigorie Palama insistă în multe din Omiliile sale asupra acestui aspect. Îndrăgirea vieţii celei adevărate presupune îndepărtarea de la rău.

De la întuneric la Lumină

Parafrazând într-una din Omiliile sale cuvintele psalmistului care îndeamnă ca "limba să înceteze de la rău şi buzele să nu grăiască vicleşug", Sfântul Grigorie îndeamnă la "lepădarea lucrurilor întunericului şi îmbrăcarea cu armele luminii". Faptele cele rele sunt "lăcomia pântecelui, beţia şi desfrâul, iubirea de arginţi, lăcomia, pofta de avere şi nedreptatea, slava deşartă, cutezanţa, semeţia". Toate acestea îl rup pe om de izvorul vieţii şi al nemuririi, Mielul lui Dumnezeu jertfit pentru noi. Luarea "zălogului nemuririi şi a moştenirii celei făgăduite" implică aşadar lucrarea virtuţilor. Nu este însă un simplu exerciţiu etic, ci angajarea în această luptă se face la un nivel extrem de profund al existenţei umane, acolo unde se dă adevărata luptă între viaţă şi moarte, între coruptibilitate şi incoruptibilitate, între înălţare şi eşec. Hristos este astfel nu un model moral demn de urmat, ci izbăvitorul şi vindecătorul omului în totalitatea sa. Înfrânarea, postul, înţelepciunea, dreptatea, milostenia, îndelunga răbdare, dragostea, smerenia sunt lucrări care la o primă vedere pot fi considerate sau anevoioase, sau vizând doar o implicare şi un rezultat limitativ. Însă efortul depus în lucrarea acestor virtuţi deschide perspective incomparabile cu îngustimea şi lipsa de perspectivă reieşite din patimi: "Dar este oare binele greu de îndeplinit şi virtuţile sunt oare mai anevoioase decât răutăţile? Eu nu văd că lucrurile ar sta astfel. Căci cel beţiv suferă mai multe necazuri din beţie şi cel neînfrânat mai mult îndură decât cel înfrânat, şi cel lipsit de cumpătare decât cel înţelept; cel care caută cu ardoare să se îmbogăţească este nespus mai chinuit decât cel ce trăieşte cu cele ce îi sunt de-ajuns, şi cel ce caută să se înconjoare pe sine de slavă suferă mai multe decât cel ce îşi duce viaţa în umbră. Însă, din pricina vieţii noastre pline de desfătări, virtuţile ne apar nouă ca fiind anevoioase."

Virtuţi pentru toţi

Necesitatea lucrării virtuţilor este valabilă atât pentru cei săraci, cât şi pentru cei bogaţi. Conducători sau supuşi, toţi sunt chemaţi să scoată patimile rele din suflet. Este însă mult mai uşor pentru cei care nu sunt prinşi în mrejele dorinţei de avuţie să se lepede de patimi. Dorinţa şi obişnuinţa cu toate facilităţile vieţii duse în bunăstare sporesc nesaţul şi orientarea spre alte patimi. Mult mai uşor se va lăsa antrenat spre alte patimi un bogat sau un iubitor de putere. Însă "plugarul sau tăbăcarul sau zidarul, croitorul, ţesătorul, şi îndeobşte omul care îşi procură cele de trebuinţă vieţii prin ostenelile sale şi prin lucrarea mâinilor lui, dacă înlătură şi izgoneşte din sufletul său pofta şi dorinţa bogăţiei, a slavei şi a moliciunii, va fi cu adevărat fericit. Sunt săraci cu duhul aceia care, prin smerenia şi neiubirea de slavă şi neplecarea spre plăceri a duhului lor, au sărăcia din afară de bunăvoie sau suferă cu bărbăţie sărăcia, chiar dacă este fără voia lor". Totuşi nici cei bogaţi sau aflaţi în funcţii de conducere nu trebuie să deznădăjduiască: "dar să nu se înfricoşeze cineva dacă este avut, sau slăvit, sau cârmuitor. Pentru că şi acesta poate, dacă vrea, să caute slava cea de la Dumnezeu şi să se înfrâneze pe sine, astfel încât să oprească aplecarea sa spre rele şi să săvârşească fapte însemnate, lepădând relele cele mari".

Sprijinul unic - nădejdea în Dumnezeu

Sfântul Grigorie Palama insistă de multe ori în Omiliile sale asupra rolului persuasiv şi demonstrativ pe care cei aflaţi în puncte-cheie din administraţie sau din alte structuri statale sau comerciale îl pot avea asupra subordonaţilor sau colegilor lor. Putem doar adăuga că apelul este extrem de actual. În loc de dirijismul ierarhic, neargumentat, practicat în perioada comunistă, şi moştenit la anumite nivele în concurenţa politică sau comercială contemporană, putem propune exemplul modelului omului care, deşi implicat în anumite structuri sociale (inerente de altfel unui mers normal al societăţii actuale), se structurează şi resursează prin harul lui Dumnezeu, răspândind, nu în mod fundamentalist sau fanatic, mesajul restructurării fundamentale prin harul lui Dumnezeu. Este bine ştiut că puterea oferă un statut politic, un statut social şi oferte economice. De aici până la infidelitatea faţă de orice principiu concurenţial corect este un pas extrem de mic. Demersul făcut de Sfântul Grigorie Palama aminteşte de replica unui politolog contemporan: "în perioada comunistă se alegeau oameni pe sprânceană, pe baza unor criterii ce ţineau cont permanent de raporturile de forţă şi de luptele interne ce se purtau veşnic între cadrele de nădejde. Incapacitatea de a rezolva problemele efectiv şi dorinţa de a păstra măcar aparenţele (economice, sociale, politice şi chiar culturale) au dus la o luptă acerbă, care dorea să ţină sub control acele aparenţe repetate demagogic la nesfârşit de către propaganda de partid. Şi au reuşit decenii de-a rândul, perfecţionând metodele de păstrare ale puterii şi ale aparenţelor. Căci puterea era totul" (Karoly Vekov).

"Să ne răbdăm unii pe alţii, căci suntem mădulare unii altora"

Curăţenia inimii este aşadar absolut necesară mai ales în orice fel de demers social. Redăm un alt fragment dintr-o Omilie care ar putea servi drept punct de plecare pentru orice acţiune care stabileşte reguli şi principii de relaţionare, fie în lumea politică, fie în cea economică şi subînţeles în cadrul larg social: "Întru Hristos nu este cârmuitor nici cârmuit, ci toţi întru harul Lui suntem una prin credinţa întru El. Să ne iubim, deci, unii pe alţii, şi să ne răbdăm unii pe alţii, şi să ne îngrijim unii pe alţii, întrucât suntem mădulare unii altora". Nu ştiu dacă putem încadra aceste îndemnuri simplu în categoria unor eticisme sociale. Mesajul e mult mai profund, având trimiteri ontologice. Cert este însă faptul că nu le putem neglija în răspunsul pe care îl căutăm în mai mult sau mai puţin realele crize economice, politice şi sociale. Hristos vine să îl mântuiască pe om în contextul în care acesta se află. Contemporaneitatea nu oferă cadre foarte diferite principial de orice alte contexte care s-au succedat în istorie. Lăcomia rămâne lăcomie, goana după putere rămâne goană după putere, fie că e vorba de secolul al XIV-lea sau de secolul al XXI-lea. În acelaşi timp, lupta pentru despătimire, atât la cei cârmuiţi, cât şi la cârmutori, rămâne o necesitate: fie că e vorba de secolul al XIV-lea sau de secolul al XXI-lea.