De ce ne împărtășim cu Trupul lui Hristos

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1166

„(...) Dacă trebuie să spunem ceva în chip acoperit, pentru cele cuprinse aici, închidem uşile, pentru că Hristos vine şi ni Se arată tuturor, în mod nevăzut şi văzut; nevăzut, ca Dumnezeu, şi văzut, în trup. Fiindcă ne îngăduie să ne atingem de Sfântul Lui Trup. Prin harul lui Dumnezeu ne bucurăm de împărtă­șirea de Sfânta Euharistie, primind în mâini pe Hristos, ca să credem cu tărie că El a înviat cu adevărat templul trupului Său, căci împărtă­șirea de Taina Euharistiei este o mărturie a Învierii lui Hristos. Ea este vădită prin cuvintele pe care le-a spus când a săvârşit chipul Tainei. Căci, frângând, precum s-a scris, pâinea, le-a dat-o zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea (Luca 22, 19). Deci împărtăşirea de Sfintele Taine este o mărturisire adevărată şi pomenire că Domnul a murit și a înviat din pricina noastră și pentru noi. Să părăsim, ca pe un lucru pierzător, necredința şi, după ce ne-am atins de Trupul lui Hristos, să devenim foarte credincioşi, având cea mai sigură cugetare.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 367-368

„Cel ce vine la Mine nu va flămânzi, şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Ce făgăduieşte deci Hristos? Nimic stricăcios, ci mai degrabă binecuvântarea prin împărtăşirea cu sfântul Lui Trup şi Sânge, care înalță pe om deplin la nestricăciune, ca unul ce nu mai are nevoie de nimic din cele ce aduc moartea trupului său, adică de mâncare şi băutură. Aici se arată iarăşi numind apă sfințenia prin Duhul, sau Însuşi Duhul dumnezeiesc şi Sfânt, Care e numit astfel de multe ori în dumnezeieştile Scripturi. Deci, Sfântul Trup al lui Hristos face vii sau dă viață celor în care vine şi îi susține spre nestricăciune, unindu-Se cu trupurile noastre. Căci trupul nu e al altcuiva, ci se înțelege că e al Vieții înseşi prin fire, având în sine puterea Cuvântului unit cu el şi făcut de aceeaşi calitate, mai bine-zis umplut de lucrarea Lui, prin care toate se fac vii și sunt păstrate în existență.”

(Pr. Narcis Stupcanu)