Iubirea lui Dumnezeu și recunoștința noastră

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 27, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 257-258

„De ce a iubit Dumnezeu lumea atât de mult? Din nici un alt motiv decât numai din bunătate.

Deci să luăm aminte la iubirea Lui. Să ne rușinăm de iubirea Sa de oameni covârșitoare. Pentru noi, El nu L-a cruțat nici pe Fiul Său Unul-Născut, iar noi și bunurile le ținem pentru noi. El și pe adevăratul Său Fiu L-a dat pentru noi, iar noi nici argintul nu-l dispre­țuim pentru El, și nici măcar pentru noi. Cum să fie acestea vrednice de iertare?

Dacă vedem un om că se pune în primejdie de moarte pentru noi, îl așezăm mai presus de toți și îl numărăm între prietenii cei mai apropiați și îi încredințăm toate bunurile noastre, spunând că sunt ale lui mai degrabă decât ale noastre. Și nici așa răsplata pe care i-o dăm nu ni se pare de ajuns. Dar față de Hristos nici măcar această măsură a recunoștinței nu o arătăm. El Și-a pus sufletul pentru noi și cinstitul Său sânge l-a vărsat pentru noi, care nu suntem nici binevoitori, nici buni. Iar noi nici măcar bani nu vărsăm pentru folosul nostru, ci Îl trecem cu vederea pe Cel care a murit pentru noi, lăsându-L gol și străin.

Cine ne va izbăvi de osânda ce va să fie? Dacă nu Dumnezeu, ci noi înșine ne-am osândit, oare nu am aruncat sorții împotriva noastră? Oare nu ne-am condamnat la focul gheenei, pentru că pe Cel care Și-a pus sufletul pentru noi L-am trecut cu vederea, lăsându-L să Se topească de foame (Cf. Matei 25, 35)?

(...) Cel care primește binefacerea, orice ar da în schimb, dă din datorie, nu face o favoare (...), iar cel care răsplătește dă în schimb binefăcătorului și totodată se bucură și el de cele ce a dat. Dar pe noi nici acestea nu ne atrag, ci suntem atât de nerecunoscători, încât robilor, catârilor și cailor le punem la gât coliere de aur, iar pe Stăpânul Îl trecem cu vederea când trece pe lângă noi gol și merge din poartă în poartă și stă mereu la răspântii cu mâna întinsă. Adesea Îi și aruncăm priviri nemiloase. Iar El rabdă și acestea pentru noi. Căci cu bucurie flămân­zește ca tu să fii hrănit și umblă gol ca să-ți dea ție veșmântul nestricăciunii.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)