Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta (Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morţilor)
Sfântul Iorest s-a născut în Transilvania, dar a învăţat carte în Moldova, la Mănăstirea Putna. Cu sprijinul domnitorului Moldovei Vasile Lupu şi al Sfântului Mitropolit Varlaam, Ilie Iorest a fost ales Mitropolit al Transilvaniei. În această dregătorie a întâmpinat multe necazuri din partea calvinilor, însă el nu a cedat presiunilor acelora. A fost aruncat în temniţă, la Alba Iulia, apoi a fost adus în lanţuri în curtea mitropoliei, unde, fiind dezbrăcat de haine, a fost bătut cu nuiele. După 9 luni de chinuri a fost eliberat pentru 1.000 de taleri. A căutat ajutor la Vasile Lupu, la Mitropolitul Varlaam, apoi la ţarul Rusiei, răscumpărându-şi libertatea. Reîntors, a fost ales Episcop al Huşilor (1656-1657), dar la scurtă vreme a trecut în pace la Domnul. Sfântul Simion Ştefan a ajuns episcop în 1643, după Sfântul Ilie Iorest, şi a întâmpinat multe greutăţi tot de la calvini. El a rămas statornic credinţei ortodoxe tipărind Testamentul cel Nou şi Predosloviile Noului Testament. A murit în 1656. Sfântul Sava Brancovici a fost ales Mitropolit al Transilvaniei în 1656, după trecerea la Domnul a Sfântului Simion Ştefan. Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe i-a adus duşmănia şi prigoana calvinilor, care l-au scos din scaun în 1680. S-a mutat la Domnul în 1683.