Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sf. Proroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, Arhiepiscopul Efesului
Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeei. Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul prorociei. Prorocul Avacum a vestit căderea Ierusalimului, pustiirea Templului şi despre luarea în robie a iudeilor. Cartea Prorocului Avacum se află în Sfânta Scriptură, are trei capitole şi o găsim aşezată între scrierile Prorocilor Naum şi Sofonie. Primul capitol vorbeşte despre plângerea prorocului pentru fărădelegile lui Iuda şi pedeapsa lui Dumnezeu prin caldeii năvălitori. Al doilea capitol se referă la vedenia prorocului despre relele viitoare şi pedeapsa caldeilor pentru rătăcirile lor, iar din capitolul al treilea aflăm despre rugăciunea şi cântarea Prorocului Avacum pentru izbăvirea poporului. Când Nabucodonosor, regele caldeilor, a cucerit Ierusalimul în 586 (î.Hr.), Sfântul Proroc Avacum a fugit în pământul lui Ismael, în Nabateea, pribegind mai mulţi ani în ţară străină. După robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor în Babilon, şi Prorocul Avacum s-a întors în patria sa, ocupându-se cu agricultura. Într-una din zile, Avacum a făcut fiertură şi, punând şi pâine într-o scafă, le ducea mâncare secerătorilor de la câmp. Însă îngerul Domnului i-a zis lui Avacum: Du prânzul pe care-l ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său (Balaurul şi Bel vv. 41-43). Atunci, Avacum a strigat: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu. Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său (Balaurul şi Bel vv. 44-46). Învăţătura Prorocului Avacum este că pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea evreilor din robie, fiind îngropat în satul său.