Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, în timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, care se tâlcuieşte „Cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă. De mic, mama sa a început să sădească în inima lui credinţa în Hristos şi bunele deprinderi creştine, însă ea a trecut la Domnul de tânără. Biserica o pomeneşte între sfinţi la 30 martie, ca model de mamă creştină şi mărturisitoare. De tânăr, Sfântul Pantelimon a învăţat filosofia şi meşteşugul doctoricesc. De la bătrânul preot Ermolae a învăţat tainele credinţei şi a înţeles puterea de vindecare a lui Hristos. Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, muşcat de o viperă, şi, rugându-se Mântuitorului, îndată copilul a înviat. Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Auzind acestea, împăratul a poruncit să fie adus la judecată şi pentru că sfântul n-a încetat să-L mărturisească pe Iisus Hristos, l-a chinuit cumplit, apoi l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia.
Înainte de a fi martirizat, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie şi i s-a tăiat capul în ziua de 27 iulie.