Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Ierarhi Leon, Episcopul Cataniei, şi Agaton, Episcopul Romei; Sfântul Cuvios Visarion
Sfântul Leon era din cetatea Ravena, Italia, şi a fost episcop al cetăţii Catania. Pentru viața sa - ajuta pe orfani, pe văduve şi îngrijea pe cei nevoiaşi - s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. De asemenea, a ridicat şi o biserică în cinstea Sfintei Muceniţe Lucia, ocrotitoarea Siciliei. Sfântul Leon, luând îndrăzneală ca un leu - după numele său -, a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care strica sufletele oamenilor cu vrăjile lui, legându-l numai cu epitrahilul. Focul l-a ars de tot pe vrăjitor, iar Sfântul Leon a ieşit nevătămat. Însuşi împăratul, auzind despre el, l-a chemat la Constantinopol, unde l-a primit cu cinste mare, oferindu-i multe daruri, pe care sfântul le-a împărţit săracilor. Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat în pace la Domnul, iar moaştele lui au fost aşezate în Biserica „Sfânta Lucia”, biserica zidită de el.





