„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Sfinții Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant; Sfânta Muceniță Teodota cu fiii săi
Sfântul Mucenic Calinic (†290), originar din Cilicia, a trăit într-o perioadă în care mulți creștini se lepădau de credința în Hristos și slujeau idolilor. Plângând pentru pierzarea lor, sfântul s-a făcut multora dascăl de mântuire și-i învăța pe ei adevărul. Pe când era în Ancira, propovăduind pe Hristos, a fost prins și dus în fața dregătorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri. Încălțându-l cu încălțăminte de fier care avea piroane ascuțite, l-au silit să alerge până la Gangra, cetate la 80 de stadii de Ancira. Mergând numai 7 stadii, ostașilor care-l trăgeau li s-a făcut sete, iar sfântul, rugându-se, a făcut să izvorască apă dintr-o stâncă. Sosind la Gangra, a fost aruncat într-un cuptor de foc și așa și-a dat sufletul Domnului.



.jpg)


