Adormirea Maicii Domnului, „Sfântul Chivot” al lui Dumnezeu

Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești, însă preocupați de ridicări din ceea ce ne întristează, ne îndurerează și ne izolează de semeni, de frați și surori din propria familie și, mai ales, din cea spirituală - Biserica.

Mai înaintea informațiilor utile despre o etapă importantă, de două săptămâni, propusă de Sfânta Biserică, în deplină libertate a fiilor ei, creștinii, drept „cale” lăuntrică menită a ne evalua starea de bine sau de rău, personal, familial și comunitar, ne însoțește sentimentul profund al întâlnirii cu „Mama mamelor”, „Sfânta Sfinților”, „Împărăteasa Cerului și a pământului”, însă, mai cu seamă, „Bucuria tuturor celor necăjiți”!

Fără „farul călăuzitor”, starea de pregătire a uleiului dătător de luminare lăuntrică, nu reușim ușor a ne decide să călătorim două săptămâni înspre noi înșine, identificându-ne starea de fii călători spre Casa Mamei maicilor în emoția trăirilor, când suntem chemați la trista întâlnire cu propria mamă adormită, „fără glas și fără suflare”.

De această dată ni se propune o evaluare de sine a dragostei profunde față de propria mamă, dar împreună cu mama ei cerească și pământească, Maica Domnului, unica realitate aici și în veșnicie, care, „prin adormirea ei, lumea nu a părăsit”, ci „s-a mutat din moarte la viață”.

Acest paradox deloc simplu de înțeles și mai greu de interpretat și de acceptat fără o pregătire adânc înrădăcinată în Crezul creștin al Vieții Veșnice, prin Învierea Mântuitorului și deschiderea „ferestrei” duhovnicești prin credință, nu ne ajută să primim ca dar, ca arvună și, mai ales, ca mângâiere lăuntrică, iubirea de mamă veșnică, față de toți fiii ei!

Nimic în lumea trecătoare din viața aceasta nu ne mângâie mai mult decât iubirea de mamă, extinsă în urcușul lăuntric și apoi fratern spre starea de fii duhovnicești ai unui Părinte ceresc, iubitor, Care ne-a dăruit pe Fiul Său iubit din veci să devină pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire „Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului” primind trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, „sălașul cu totul Sfânt, cu totul curat, întreg al lui Dumnezeu” (Sfântul Gherman al Constantinopolului).

Cu aceste chemări la asumarea stării noastre de fii iubiți ai Maicii Vieții, pe pământ și în veșnicie, intrăm în starea de post al Adormirii Maicii Domnului. Ca orice etapă a vieții, și acest răstimp ne este dăruit nu ca o restricție omenească de abstinență de la anumite obișnuințe zilnice, dar, mai curând, ca o terapie completă și complexă, mai întâi sufletească, apoi trupească, în chip personal și, de se poate, comunitar, în familie și în societate.

Cu convingerea lăuntrică a darului de mamă se naște și determinarea de pregătire a unei mult dorite și binefăcătoare întâlniri materne. Aici încape iubirea cerească, care începe cu mama, continuă cu frații și se desăvârșește într-o consângenitate tainică, lăuntrică, mistică și liniștitoare în marea familie a pelerinilor spre Maica Vieții și Acoperământul oblăduitor în fața tuturor durerilor sufletești și omenești.

De timpuriu, adică din secolul al IV-lea, Biserica a rânduit pomenirea Adormirii Maicii Domnului la mormântul ei gol, deoarece sfântul ei trup a fost ridicat de Fiul ei și Dumnezeu la cer, și anume la biserica din Ghetsimani, la Ierusalim, la 15 august, în timpul slujirii Patriarhului Iuvenalie. Împăratul Constantinopolului Mauriciu (582-602) a ridicat pe acest loc biserica devenită centru de pelerinaj la Maica Vieții, Născătoarea de Dumnezeu.

Evident, din acest moment și din acest sacru spațiu de pelerinaj nu lipsesc iubirea jertfelnică și prezența tainic și real a milei Maicii Domnului pentru noi toți.

Prăznuirea Sfintei Adormiri ocupă loc tainic de negrăit, dar viu și vindecător de păcate, de rele și de răutăți prin toate rugăciunile Bisericii și, mai ales, prin evlavia crescândă a slujitorilor, a credincioșilor și a întregii creștinătăți tot mai dornice de a depăși starea de orfani de mamă iubitoare în cer și pe pământ.

Așa se face că toți creștinii au dorit și au contribuit la înfrumusețarea cultului pentru Maica Domnului și au găsit modalități devenite repere sacre: biserici, icoane făcătoare de minuni și, mai ales, spații lărgite în sufletele și inimile umplute de iubirea de mamă vindecătoare de ură, de păcate, de patimi, de violență și de moarte!

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, ca pretutindeni în lume, unde s-au ctitorit spații ale „raiului de pe pământ”, mănăstirile, moștenim o adevărată, minunată și plină de daruri vindecătoare de boli sufletești și omenești, mai cu seamă de seceta sufletească a răului făcut semenului, dar și de seceta absenței apei din pământ, și anume „Icoana Odighitria”, izbăvitoare prin harul lui Dumnezeu, mila Maicii Domnului și, mai ales, evlavia continuă a pelerinilor de toată suferința în popor, mai ales în Postul Sfintei Adormiri.

Pelerinajele la icoanele Maicii Domnului sunt semnele iubirii materne dumnezeiești în toată lumea ortodoxă și nu numai, dar la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Adam, am primit, prin evlavia aparte a maicilor bătrânei cetăți din codrii seculari (secolul al XVI-lea) o altă formă a pelerinajului. De sute de ani, memoria duhovnicească, însoțită de evlavia liturgică a poporului, a perpetuat - minus etapa comunistă a expulzării obștii și a sfintei icoane - marele pelerinaj al Maicii, prin sfânta Sa icoană (secolul al XVII-lea) prin aproximativ 150 de opriri în localități și lăcașuri sfinte.

Este impresionantă oferta fiilor către mama așteptată să le sfințească viața, drumurile și casele. O primesc având flori și prunci, cofe cu apă de stropit cărarea, dar mai ales cu lacrimi sincere de pocăință și lacrimi purificate de bucuria unei noi întâlniri, acasă în suflet, în inimi, în noi și între noi, cu mama vieții noastre, iertătoare, mângâietoare și hrănitoare de bucurii neveștejite în tristeți, prea ades oferite unii altora.

De opt ori în acest pelerinaj, evlavioșii preoți, marea majoritate tineri, îi oferă cu poporul bun și îndurător privegheri și Sfinte Liturghii ce alungă noaptea prin lumina din sufletele rugătoare cu Mama cerească!

Darul cel mai așteptat nu este o rugăciune de bine și de sănătate, ci, mai ales, însănătoșire a familiei comunitare, în prezența darurilor iertării și iubirii de mamă pentru noi toți, indiferent cum suntem, dar prin darul ei mult mai apropiați, mai atenți la noi și la semeni și mai conștienți de binefacerea spirituală, de vindecarea de răul păcatelor și de șansa înnoirii duhovnicești, starea binecuvântată mai ales în acest an când Sfânta Biserică ne-a dăruit încă 16 sfinte femei românce ce-o laudă și o roagă în Cer pe Maica Vieții ca prin Sfânta ei Adormire să nu ne părăsească și să ne întărească în iubirea care nu cade în astfel de trăiri comunitare niciodată, în țara poporului care după Sfântul Munte este a doua „Grădină a Maicii Domnului”.