Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Iertarea, ridicarea și vindecarea

Iertarea, ridicarea și vindecarea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Radu Petre Mureșan - 23 Martie 2022

Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, relatată de fiecare dintre cei trei evangheliști sinoptici (Mc. 2, 1-12; Mt. 9, 1-8; Lc. 5, 17-26) o întâlnim în două lecturi în timpul anului bisericesc: în Duminica a 6-a după Rusalii și în Duminica a doua a Postului Mare. Acest fapt subliniază relevanța pentru învățătura Bisericii și bogăția tematică a textului biblic rânduit spre citire.

Tema centrală a relatării biblice, pe care o păstrează toți cei trei evangheliști sinoptici, este „puterea Fiului Omului de a ierta păcatele pe pământ” (Mc. 2, 10). În Duminica a doua a Postului Mare am fost invitați să descoperim cum putem să ne bucurăm de acest mare dar făcut nouă de Iisus Hristos - „iertarea păcatelor”.

Întors în Capernaum, orașul Său de reșe­dință, după o scurtă perioadă de absență, Mântuitorul este căutat de o mare mulțime de oameni, care ajunge să umple casa și curtea casei unde Se găsea Iisus. Mulți­mea entuziastă devine însă o piedică pentru patru bărbați care doresc să aducă înaintea lui Iisus un paralitic. Dincolo de a renunța în fața obstacolului întâlnit în cale, cei patru bărbați găsesc o cale inedită de a-l aduce pe paralitic înaintea lui Iisus. Ei se urcă pe acoperiș (cu siguranță folosind scara laterală pe care o avea aproape fiecare casă din Palestina), deschid o trecere în acoperișul-terasă al casei (lucru ușor de făcut dacă avem în vedere materialele de construcție foarte simple ale vremii) și coboară înaintea lui Iisus „patul” pe care se găsea bolnavul1.

Imaginea celor patru bărbați care îl poartă pe paralitic trimite la aceea a unui cortegiu funerar. Cei patru bărbați poartă o targă, o năsălie cu un om imobilizat, incapabil de vreo acțiune. În același timp coborârea patului legat cu funii prin acoperiș, de care cel mai probabil paraliticul era legat pentru a fi „securizat” în timpul coborârii, este asemenea unei coborâri în mormânt. Semnificația gestului celor patru este însă răsturnată deoarece coborârea paraliticului nu este spre moarte și descompunere, ci spre înviere și sănătate. Paraliticul este coborât de prietenii săi pentru a întâlni Viața Însăși, așa cum S-a definit cu altă ocazie Mântuitorul Iisus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6).

Mai departe surprinde faptul că rugăciunea celor din „cortegiul funerar” este fără cuvinte. Fapta lor vorbește de la sine, ei nu cer nimic, iar Mântuitorul nu simte nevoia să întrebe nimic. El doar constată „credința lor”, a celor patru și a paraliticului, și Se adresează direct celui din urmă: „Fiule (copile), iertate îţi sunt păcatele tale!” (Mc. 2, 5). Această adresare mărturisește strânsa legătură familială din interiorul Bisericii lui Hristos, acolo unde „oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate şi soră şi mamă” (Mt. 12, 50). Grecescul teknon (fiule) poate fi tradus și prin copile, cuvânt care descoperă mai mult din dragostea dumnezeiască paternă față de om. Mântuitorul Iisus Hristos i Se adresează paraliticului ca un părinte duhovnicesc. Cuvintele „Iertate sunt păcatele tale” descoperă deplin sensul teologic adânc al adresării folosite de Iisus: prin cele rostite de Mântuitorul, paraliticul își recuperează starea de nevinovăție și sănătate trupească și devine asemenea unui copil, inocent și cu sănătatea integră2. În timp ce toți cei prezenți se așteptau la vindecarea fizică a bolnavului, Mântuitorul surprinde oferind întâi vindecarea sufletească a acestuia. El face astfel o legătură directă între păcat și boală și descoperă faptul esențial că vindecarea sufletească, adică eliberarea de păcat aduce după sine vindecarea trupească.

Paralizia, boala de care suferea cel vindecat în Capernaum, oferă o imagine foarte plastică a păcatului. Cuvântul folosit în limba greacă pentru păcat, amartia, înseamnă etimologic eșec, neatingerea țintei. La ce fel de eșec ne împinge săvârșirea repetată a păcatului? Săvârșirea păcatului constituie în fapt eșecul omului de a-și împlini rolul său, pentru care Dumnezeu l-a creat și l-a rânduit în lume, acela de a iubi. Ori de câte ori omul minte, înșală, rănește, ucide, el păcătuiește, altfel spus are un eșec, deoarece face ceva împotriva firii lui, care a fost creată de Dumnezeu pentru a iubi. Aceste eșecuri repetate și adunate în sufletul omului lucrează împotriva omului otrăvindu-l, deoarece sunt în opoziție cu ceea ce este datul natural al omului3. În timp, dacă nu sunt curățate și îndepărtate, aceste otrăvuri îl îmbolnăvesc pe om sufletește și apoi trupește. Păcatul repetat împinge sufletul spre o formă de „paralizie”, spre incapacitatea de a săvârși binele în orice formă. Mai apoi păcatul acumulat se transformă în viciu și duce la „moartea” sufletească. De aceea atunci când tatăl din Pilda fiului risipitor își îmbrățișează fiul întors dintr-o viață plină de păcat exclamă: „acest fiu al meu era mort și a înviat, pierdut era și s-a aflat” (Lc. 15, 24). Această boală, această „paralizie” la nivelul sufletului se transferă adeseori în dezechilibre la nivelul trupului. Ceea ce ne descoperă Iisus Hristos, prin modul în care face această vindecare, este faptul că refacerea sănătății sufletului aduce după sine și refacerea sănătății trupului.

Fără a fixa păcatul drept cauză unică a bolii - despre neputința orbului din naștere Mântuitorul spune că nu este cauzată de păcat, ci „ca-ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu” (In. 9, 3) - Mântuitorul afirmă în mod explicit o legătură între păcat, boala sufletului și boala trupului. Astfel, dacă în vindecarea paraliticului din Capernaum această legătură este descoperită prin abordarea cu prioritate a vindecării sufletului, iar cuvintele „Iertate sunt păcatele tale” devin o formulă de vindecare a trupului, în avertismentul pe care Iisus îl dă unui alt paralitic, vindecat la scăldătoarea Vitezda, relația dintre păcat și boală este afirmată explicit: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (In. 5, 14).

Scandalizarea cărturarilor, cărora li s-a părut nefirească această formulă, L-a determinat pe Mântuitorul Iisus Hristos să explice această legătură evidentă pentru El ca Dumnezeu și să spună: „ca să știți că putere are Fiul Omului să ierte păcatele pe pământ - i-a zis slăbănogului: ție-ți spun: Ridică-te (egeire), ia-ți patul și mergi la casa ta!” (Mc. 2, 10-11). Când vorbește despre puterea Sa de a „ierta păcatele pe pământ” Mântuitorul folosește un titlu teologic bogat în semnificații - Fiul Omului. Din modul în care El folosește acest titlu mesianic cu referire la Persoana Sa, dar mai ales din profeția lui Daniel (7, 13-14), înțelegem că Mântuitorul are în vedere nu doar perioada activității Sale publice, ci deo­potrivă lucrarea Sa „pe pământ” de după Înălțarea la cer. Ceea ce-i oferă paraliticului din Capernaum, anume iertarea păcatelor, este o lucrare pe care El o săvârșește neîncetat cu toți cei care vin la El cu credință, doar că acum face această lucrare în și prin Biserica Sa.

Cum anume își continuă Iisus Hristos lucrarea de „iertare a păcatelor pe pământ” înțelegem mai clar din textul paralel de la Sfântul Evanghelist Matei: „Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel care dă o putere ca aceasta oamenilor” (Mt. 9, 8). Iisus Hristos - Fiul Omului, Cel care are puterea de a ierta păcatele, dă această putere Sfinţilor Apostoli şi, prin ei, Bisericii Sale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In. 20, 21-23). Importanța și centralitatea acestei lucrări a Bisericii în viața creștinilor se întemeiază pe însuși faptul că jertfa pe cruce a Mântuitorului s-a făcut „spre iertarea păcatelor”, așa cum înțelegem din cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii (Mt. 26, 28) și din ale Sfântului Apostol Pavel (Rm. 3, 25; Ef. 1, 7).4

Verbul egeire, tradus de obicei prin „ridi­că-te”, înseamnă și a învia. Astfel, cuvintele Mân­tuitorului rostite către cel vindecat în Capernaum ni se adresează fiecăruia dintre noi: „Învie din păcat și poartă-ți patul-mormânt ca un semn pentru cei din casa ta și pentru toți ceilalți oameni, care să arate unde te poate duce păcatul și mai ales cum să te ridici din el!”

Pentru creștinii care îngenunchează în această vreme de post în Taina Sfintei Spovedanii, iertarea păcatelor nu este o simplă speranță, amânată pentru viitorul eshatologic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos iartă păcatele creștinului aici şi acum prin lucrarea preotului duhovnic. Cuvintele Mântuitorului pot fi auzite și astăzi în fiecare inimă, după fiecare mărturisire sinceră și curată: „Învie din păcat, ridică-te și mergi mai departe!”

 

NOTE

1 Ioannis Karavidopoulos, Evanghelia după Marcu, Ed. Bizantină, 2005, pp. 82-85.
2 Noul Testament: Evanghelia după Marcu, ediție bilingvă, traducere și comentariu de Cristian Bădiliță, Ed. Adevărul Holding, 2012, pp. 157-158.
3 Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Ed. Bizantină, București, 2010, pp. 199-203. 
4 Pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei: exegeze la Evangheliile duminicale, Ed. Anagnos, Sibiu, 2016, pp. 125-126, 427.

Citeşte mai multe despre:   iertare  -   vindecare  -   Vindecarea slabanogului din Capernaum