Împărăteasa Vieţii, Maica neamului omenesc

În Biserica Ortodoxă, cultul Maicii Domnului s-a găsit întotdeauna la loc de cinste, evidenţa acestui lucru reieşind din pluralitatea darurilor cu care a fost învrednicită spre a fi cu adevărat "tron al lui Dumnezeu şi scară a luminii, pentru ca Lumina să se coboare prin ea".

Pe Maica Domnului au cinstit-o cu supunere şi devotament Sfinţii Apostoli, îngerul Gavriil, Sfântul Ioan Botezătorul pe când era în pântecele maicii sale şi a săltat de bucurie văzând-o, a cinstit-o întreaga creştinătate pentru curăţenia, darul ei şi devotamentul faţă de Mântuitorul Hristos, Domnul nostru. De aceea a fost pomenită încă de la început în toate rugăciunile publice prin care cei necăjiţi i-au cerut ajutorul. În cea mai veche Liturghie, a Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, ea este pomenită prin cuvintele: "Mai întâi de toate facem amintire Preasfintei, Preacuratei Fecioare, Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în amintirea ei şi pentru preacuratele şi sfintele sale rugăciuni, Doamne, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!"

În aproape toate rugăciunile şi cântările Bisericii Ortodoxe, Fecioara Maria apare amintită ca sprijinitoare şi mijlocitoare pe lângă Tronul Slavei, pentru mântuirea şi ajutorul celor aflaţi în primejdii, în călătorie, în boală sau în grea încercare. Acesta este şi sensul mult repetatei noastre rugăciuni: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!" Troparul Praznicului Bunei Vestiri o numeşte "Începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei cei din veac", pentru că prin dăruirea ei a prefăcut întristarea şi moartea în bucurie şi Înviere.

Fecioara Maria este cinstită de Biserică printr-un cult de supravenerare, sau hiperdoulia, după etimologia termenului grecesc. Această deosebită cinstire este susţinută şi de numeroasele colinde pe care înţelepciunea populară i le închină an de an.

În iconografia Bisericii, Maica Domnului apare şezând pe Scaunul cel de Sus, înconjurată de îngerii slavei, de-a dreapta Tronului Ceresc. "Şezând în ceruri, în stare preamărită" - afirmă teologul rus Serghei Bulgakov - "Fecioara rămâne Maica neamului omenesc, pentru care ea se roagă şi mijloceşte. Pentru aceasta Biserica îi adresează rugăciunile ei cerându-i ajutor. Ea acoperă lumea cu vălul său, rugându-se, plângând pentru păcatele lumii, iar la Judecata de Apoi, ea va mijloci înaintea Fiului său şi-i va cerea milă. Ea sfinţeşte lumea naturală întreagă, în ea şi prin ea lumea atinge transfigurarea. Pe scurt, veneraţia Fecioarei însemnează cu pecetea ei toată antropologia şi cosmologia creştină, toată viaţa de rugăciune şi pietate".

Temeiuri scripturistice pentru cinstirea Maicii Domnului

"La plinirea vremii" (Galateni 4, 4), Arhanghelul Domnului i-a vestit Evanghelia mântuirii neamurilor: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!... Iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Lc. 1, 28-33). În răspunsul ei a fost cuprinsă toată setea de mântuire a întregului neam omenesc, care de mii de ani zăcea afundat în "întuneric şi în umbra morţii": "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38).

Înaintea Elisabetei, Fecioara Maria a primit cinstire, pruncul acesteia (Sfântul Ioan Botezătorul) săltând în pântece pentru a-L lăuda pe Stăpânul şi Mântuitorul lumii: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului Meu! Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu" (Luca 1, 42-44). Cinstirea Preasfintei Fecioare este cel mai evident arătată de Mântuitorul Hristos care a iubit-o şi a respectat-o întotdeauna (Luca 2, 51). Astfel, la nunta din Cana Galileii, Domnul i-a ascultat sfatul şi a săvârşit minunea transformării apei în vin (Ioan 2, 1-11). Oamenii simpli, văzând minunile pe care le săvârşea şi puterea cuvântului Său, preamărea pe Pururea Fecioara care L-a născut: "Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!" (Luca 11, 27). Răstignit fiind pe lemn, Domnul nu a uitat de Maica Sa, rugând-l pe Sfântul Ioan să o aibă în grijă (Ioan 19, 26).

Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi

Sfinţii Părinţi au avut de asemenea cuvinte de laudă la adresa Sfintei Fecioare. Graiurile lor s-au unit precum corzile unei psaltiri binecuvântate, atunci când a venit vorba de a o apăra înaintea ereticilor. Astfel, pentru a-l combate pe Nestorie, care afirma că Maica Domnului nu este "theotokos" şi "antropotokos" sau cel mult "hristotokos", Sfântul Chiril al Alexandriei scrie în anatematismele sale: "Dacă cineva nu recunoaşte că Emanuel este Dumnezeu adevărat şi, prin urmare, Sfânta Fecioară este "theotokos" (căci a dat naştere Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat) să fie anatema" (prima din cele douăsprezece anatematisme).

Sfântul Atanasie cel Mare afirmă că Sfintei Fecioare i se cuvine cinste pentru că din ea Hristos a luat trup omenesc "care nu este străin de al nostru" şi "prin această plăsmuire a Trupului Său, Cuvântul lui Dumnezeu a dat tuturor o podoabă nu mică a dumnezeirii Sale prin faptul că Cel ce l-a plăsmuit pe acesta este şi făcătorul altor trupuri". Minunat de acestea lucruri mai presus de minte, Sfântul se întreabă: "Cine văzând că se naşte fără de bărbat un trup, numai din Fecioară, nu se gândeşte că Cel ce se arată în acest trup este Făcătorul şi Domnul tuturor celorlalte trupuri?"

Glasurile Sfinţilor Părinţi s-au concretizat de cele mai multe ori în cântările şi imnele noastre liturgice, ajungând de aici la inima credincioşilor spre folos duhovnicesc şi întărire în ispite. "Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit; că din Fecioară curată trup luând şi dintr-însa ieşind cu adăugirea firii omeneşti: un Fiu este, îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta, propovăduindu-L pe Dânsul Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, cu adevărat mărturisim pe Hristos, Dumnezeul nostru" (Dogmatica Glasului al VIII-lea).

Pentru cei conştienţi de valoarea teologică a mariologiei şi de importanţa ei în iconomia mântuirii, Maica Domnului rămâne o ancoră de nădejde în marea vieţii cea înălţată de viforul ispitelor. Ea este darul cel mai de preţ pe care l-a putut oferi omenirea lui Dumnezeu, Creatorului ei, de aceea se cade a lua aminte la glasul îngerului care ne îndeamnă în permanenţă: "Să stăm bine să stăm cu frică!"