Înălţarea la cer

Textul biblic spune despre Îngerul Domnului, căruia Manoe, tatăl viitorului judecător Samson, îi pregătise o jertfă, că atunci "când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic" (Judecători 13:20).

Aceasta este descrisă ca o minune (ebr. mafli' "a face o minune"), prin care Manoe şi femeia sa "înţeleg că acela fusese îngerul Domnului" (v. 21), căzând prosternaţi la pământ (v. 20). Tipul acesta de levitaţie, deşi în descriere poate părea foarte spectaculos şi misterios, totuşi se înscrie în logica teofaniilor, adică a arătărilor divine. În Facere 17:22, "încetând apoi Dumnezeu de a mai vorbi cu Avraam, S-a înălţat de la el". Aceasta formează finalul unei teofanii care începe cu "i S-a arătat Domnul şi i-a zis" (17:1). În Facere 35:9-15 o tradiţie foarte interesantă vorbeşte despre arătarea lui Dumnezeu în Betel patriarhului Iacob. Şi aici teofania începe prin "Se mai arătă Dumnezeu lui Iacob…" (v. 9) şi se încheie cu cuvintele: "Apoi S-a înălţat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise" (35:13).

Teofanie bruscă

În ambele teofanii, la care au fost martori Avraam şi Iacob, apariţia lui Dumnezeu se face brusc, prin "arătare". Construcţia verbală folosită, nifal, are sens reflexiv-pasiv, utilizându-se verbul ra'a "a vedea". Dumnezeu "a fost văzut" sau "s-a văzut", "s-a făcut văzut", ceea ce în greacă este redat prin ophthe "a fost văzut" (aoristul pasiv de la orao "a vedea"). Formula ar sugera că divinul aparţine unei sfere invizibile, pe care omul profan nu o poate percepe, decât dacă i "se deschid ochii". Doar deschizându-i-se ochii, Agar vede fântâna salvatoare din deşert (Facere 21:19). Doar deschizându-i-se ochii, slujitorul lui Elisei vede oştirile cereşti cu cai şi care de foc în Dotan (4 Regi 6:17). Iahve îi deschide ochii ("îi descoperă ochii" în ebraică şi greacă) şi lui Valaam, încât acesta vede îngerul Domnului ţinându-i drumul cu sabia scoasă (Numeri 22:31). În fine, în alt registru teologic, ochii le sunt deschişi şi protopărinţilor Adam şi Eva, încât aceştia văd că sunt goi şi se ruşinează. În orice caz, iniţiativa îi incumbă lui Dumnezeu: El (sau în varianta complementară, îngerul lui Dumnezeu) Se arată, El deschide ochii omului. Producându-se brusc, teofania produce şi emoţie profundă (Judecători 6:22-23; 13:21-22), acel mysterium tremendum de care vorbeşte Rudolf Otto în teoria despre sacralitate (cf. Das Heilige, Trewendt und Grauler, Breslau, ed. 4, 1920, pp. 13-27). Finalul teofaniei se face lin: Dumnezeu sau îngerul Se înalţă. Aş observa însă că, din motive necunoscute, despre îngerul Domnului nu se spune în Judecători 13:20 că "s-a înălţat", ci că "s-a ridicat". Să fi fost o teamă de a asocia înălţarea, atribuită exclusiv lui Dumnezeu, cu îngerul? Biblia de la 1914 rămâne însă mult mai consecventă, traducând în toate cele trei locuri prin "s'a suit". Dispariţie lină Ar trebui acum discutat puţin despre formula "s-a făcut nevăzut", pe care Biblia sinodală o foloseşte în Judecători 6:21 şi 13:21. Cred că traducerea nu surprinde aici deloc sensul textului, fiind influenţată de Noul Testament, de episodul arătării lui Hristos înviat celor doi ucenici în Emaus: "Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut (aphantos) de ei" (Luca 24:31). Fitzmyer observă foarte bine că în Luca expresia sugerează lipsa locomoţiei fizice, adjectivul aphantos fiind folosit în greaca clasică pentru dispariţia zeilor de la finalul întâlnirii cu oamenii (cf. Joseph A. Fitzmyer, The Gospel According to Luke (X-XXIV): Introduction, Translation and Notes, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 1985, AB 28A, p. 1568). În Vechiul Testament nu este însă vorba de o dispariţie bruscă. De fapt, încheierea teofaniei se prezintă ca un proces în desfăşurare. "Îngerul Domnului a plecat (halakh) de la ochii lui" (Judecători 6:21) sau "s'a dus de la ochii lui" (Biblia de la 1914 şi Biblia lui Anania). În Judecători 13:21 nici măcar nu se foloseşte aceeaşi expresia, ci alta, foarte interesantă de altfel. Biblia de la 1914 o calchiază: "Şi n'a mai adaos îngerul Domnului a se arătà lui Manoe şi femeii lui", adică "n-a mai adăugat să se arate". Ceea ce devine incitant este tocmai că această expresie curioasă o continuă de fapt pe cea de la care am plecat: "îngerul s-a înălţat (s-a ridicat) cu flacăra de pe jertfelnic" (v. 20). Nu poate fi deci descrierea unei dispariţii fulgerătoare, ci a unei ieşiri line. Îngerul s-a înălţat şi nu a mai fost văzut. Dacă optăm pentru "nu s-a mai arătat" (ca în Septuaginta de la NEC, vol. 2) sau "nu li s'a mai arătat" ca în Biblia Anania, s-ar înţelege că nu i-a mai învrednicit pe părinţii lui Samson de alte arătări viitoare. Recunosc că habar n-am care ar fi cea mai bună variantă de traducere, dar sensul ar trebui să surprindă tocmai ideea că nu a mai putut fi văzut pentru că s-a înălţat, mai ales că cei doi oameni stăteau prosternaţi "cu faţa la pământ" (cf. v. 20). De ce am făcut atâta caz de traducere? Pentru că la urma urmei textul biblic subliniază în cazul acestor teofanii o diferenţă între început şi încheiere. Începutul este brusc, omul se sperie conştientizând că până să i se deschidă ochii nu percepea sacrul. Sacralitatea îl inundă şi îl copleşeşte. Finalul este însă lin, sacrul se refugiază uşor spre cer, lăsând despărţite cele două lumi, cerul şi pământul, care se întâlniseră pe moment. Doar când omul se pregăteşte temeinic înainte, atunci şi începutul devine tot progresiv: "Grăieşte poporului să se ţină curat astăzi şi mâine, şi să-şi spele hainele / Să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul" (Ieşire 19:10-11). Pogorârea (vb. ebr. yarad) corespunde ca proces înălţării (vb. ebr. 'ala).

Vederea cuvântului

Tiparul acesta teofanic arhaic, în care Domnul/îngerul Se arată, adică este văzut, va fi ulterior corectat de o concepţie mai rigidă, legalistă, asupra teofaniei. Teofania nu mai funcţionează la nivelul văzului, ci al auzului. Sacrul nu mai este văzut, ci se vorbeşte despre el prin cuvântul poruncilor. Deja în Facere regăsim această trecere. Dacă în Facere 16:13, Agar Îl vede pe Dumnezeu/înger ("N-am văzut eu oare în faţă pe Cel ce m-a văzut?"), totuşi în 21:17 "îngerul Domnului a strigat din cer". La fel şi lui Avraam, chiar în cadrul aceluiaşi capitol, deşi în Facere 22:14 se vorbeşte de teofanie ("în munte Domnul Se arată"), totuşi în 22:11 "îngerul Domnului a strigat către el din cer" (pentru a doua oară în v. 15). Modificarea vechii tradiţii teofanice se leagă de interdicţia reprezentării grafice a divinităţii, care se pune în practică în perioada exilică şi post-exilică (sec. 6 î.Hr.). Până atunci, aşa cum am mai discutat, probabil că existau chiar în templul din Ierusalim reprezentări ale lui Iahve (cf. referirea la acoperământul aripilor Lui sau la vederea feţei Domnului). Chiar pe munte, Moise, preoţii şi 70 de bătrâni ai lui Israel "au văzut pe Dumnezeu" (Ieşire 24:11), iar poporul s-ar înţelege că Îl vede pe Dumnezeu: "poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe muntele Sinai". Tradiţia exilică şi post-exilică va înlocui însă acest tip teofanic cu revelaţia cuvântului. În Deuteronom 4:15.36 Moise explică: "Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. (…) Din cer te-a învrednicit să auzi glasul Lui, ca să te înveţe, şi pe pământ ţi-a arătat focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului". În Ieşire 20:22 lămurirea, legată direct de interdicţia reprezentării grafice (v. 23), sună chiar paradoxal: "Aţi văzut că am grăit cu voi din cer!" La acest nivel, omul doar "vede" că Dumnezeu "grăieşte". Putem deci concluziona că înălţarea reprezintă finalul lin al teofaniei, care începe inopinat, cu arătarea lui Dumnezeu, atunci când omul nu este pregătit. Pe această linie de idei, şi epistolele deutero-pauline vor vorbi despre Întruparea lui Hristos ca despre o "arătare" sau "descoperire" (verbul phaneroo, care corespunde ebraicului gala cf. Ieremia 40:6), care culminează cu înălţarea. "Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă" (1 Timotei 3:16; cf. şi 2 Timotei 1:10; Evrei 9:26).