În Biserica Ortodoxă Română avem trei momente în cursul anului când se fac pomeniri generale pentru cei adormiţi: Moşii de iarnă - sâmbăta ce precedă Duminica Înficoşătoarei Judecăţi; Moşii de vară - sâmbăta ce precedă Duminica Cincizecimii, ziua Pogorârii Duhului Sfânt, şi Moşii de toamnă, anul acesta în 2 noiembrie.
În general în Ortodoxie sâmbăta este ziua predilectă în care se fac pomenirile pentru cei adormiţi. În această zi Domnul nostru Iisus Hristos S-a odihnit cu trupul în mormânt după ce a fost răstignit pentru mântuirea noastră pe Cruce: „după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă, în ziua a șasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și, înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viață și mântuitoare” (Sinaxar în Sâmbăta Mare).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos „a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15,20). Toţi cei care i-au urmat lui Hristos, atunci când trec din viaţa aceasta, trupurile lor sunt îngropate în aşteptarea învierii de la Parusie. Ei se odihnesc cu trupurile în mormânt şi sunt numiţi adormiţi, fiind „o icoană a şederii lui Hristos în mormânt”, după cum arată părintele Makarios Simonopetritul.
Toate sâmbetele de peste an sunt o imitare a Sâmbetei celei Mari, când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică”.
Sâmbăta în bisericile noastre este ziua din săptămână când se ridică rugăciuni şi se oficiază slujbe pentru cei adormiţi. În această zi îi pomenim pe cei care s-au săvârşit în dreapta credinţă.
Aşa arătăm „comuniunea dintre cei vii şi cei morţi într-un singur trup, în trupul adunării bisericeşti”, după cum arată Stélios Bafítis în articolul „Parastasele - practică a Bisericii primare sau inovație modernă?” publicat pe pemptousia.ro. Tot el ne oferă şi câteva argumente pentru pomenirea celor adormiţi. Nikos Matsoúkas arată în Dogmatica lui: „dragostea lui Dumnezeu nu se supune nici unei legi, dacă sufletul Îl cere şi Îl vrea pe Dumnezeu. Mila Lui este nemăsurată. Acesta este sensul pe care îl au rugăciunile şi parastasele”. Pomenirile se săvârşesc pentru fiii credincioşi ai Bisericii. Androútsos spune şi el în Dogmatica lui: „…rugăciunile care se fac pentru cei adormiţi sunt simple rugăciuni de cerere adresate Dumnezeieştii Mile pentru cei adormiţi întru credinţă…”
Stélios Bafítis menţionează: „Sfântul Ioan Damaschin, atrăgând atenţia că Dumnezeu «vrea ca prin toate, toţi să primim binefaceri, deopotrivă şi cei vii, şi cei morţi», arată că «acela care se nevoieşte pentru mântuirea aproapelui în primul rând pe sine se foloseşte, şi apoi pe aproapele». Faptul că această explicaţie a parastaselor este singura sănătoasă, redând duhul Bisericii vechi care săvârşea pomenirea celor adormiţi, este vădit de uzul general al pomenirilor”.
La sfârşit de octombrie şi început de noiembrie avem în calendarul bisericesc sâmbăta în care facem pomenirea generală a celor adormiţi, sub numele de Moşii de toamnă. În această zi ne rugăm pentru pomenirea și iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință: ale strămoșilor, ale moșilor, ale părinților, ale maicilor, ale fraților, ale surorilor, ale fiilor și fiicelor, ale celor dintr-o rudenie și ale celor dintr-o seminție cu noi și ale tuturor celor ce au adormit întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Această zi de pomenire generală a celor adormiţi poartă denumirea de moşi pentru că în vorbirea populară prin acest cuvânt se înţelege că vorbim de toţi înaintaşii noştri. Din moşi-strămoşi este o expresie care arată vechimea necunoscută. De fapt cuvântul moşi îi cuprinde pe toţi cei din neamul nostru care au trăit înaintea noastră şi au trecut la Domnul. Între ei sunt incluşi şi cei pe care nu-i cunoaştem după nume.
În ceea ce priveşte vechimea acestei pomeniri de toamnă a celor adormiţi, părinele profesor Ene Branişte menţionează că este destul de veche, pentru că în secolul 9, la Mănăstirea Studion din Constantinopol se făcea în luna septembrie. În secolul 17, liturgistul apusean Iacob Goar spune că grecii făceau a treia pomenire generală a morţilor în prima sâmbătă din octombrie.
Mâine suntem chemaţi şi noi în biserici pentru a-i pomeni pe cei din neamul nostru trecuţi din lumea aceasta şi să ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să-i odihnească cu drepţii pe moşii şi strămoşii noştri, cântând: „Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc, odihneşte şi sufletele robilor Tăi, că Tu singur eşti fără de moarte”.
