Postul care pregăteşte sărbătoarea Naşterii Domnului

În perioada 15 noiembrie - 24 decembrie, creştinii ortodocşi postesc pentru a fi pregătiţi sufleteşte să întâmpine una din cele mai mari sărbători bisericeşti ale anului: Naşterea după Trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această perioadă, pe lângă nevoinţa spirituală a rugăciunii, particulară sau în comun la slujbele bisericeşti, credincioşii sunt chemaţi să ţină şi post de alimente, un pic mai uşor decât în timpul Postului Mare.

Perioada de patruzeci de zile care precedă sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este una de pregătire pentru marele praznic. Chiar dacă pregătirea poate fi şi exclusiv spirituală, aşa cum se întâmplă îna­inte de alte praznice, cele două mari sărbători care mărturisesc Întruparea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au îna­inte perioade de post îndelungat. Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, cum i se spune în popor, începe în data de 15 noiembrie, iar dacă aceasta cade joi sau sâmbătă, atunci postul începe cu o zi mai devreme. În rest, ziua de 14 noiembrie, când se săvârşeşte pomenirea Sfântului Apostol Filip şi a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, este ultima zi în care creştinii pot mânca de dulce, adică hrană de origine animală. Această zi, după care începe postul, a făcut ca poporul din ţinuturile locuite de slavi să numească acest post „al Sfântului Filip”. 

Postul dinaintea praznicului Naşterii Domnului este cunoscut ca unul de lungă durată încă din primele veacuri creştine. Îl amintesc Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Mediolanului şi Sfântul Leon cel Mare.

Dezlegări la peşte în Postul Naşterii Domnului

Tipicul cel Mare sau rânduiala bisericească după care se ghidează Biserica Ortodoxă în privinţa slujbelor şi a posturilor prevede mai multe dezlegări la peşte în acest post, cu excepţia ultimelor 4 zile, când postul se înăspreşte, culminând cu Ajunul, când nu se mănâncă deloc până seara, dacă acesta pică de luni până vineri. Redăm un extras din Tipicul cel Mare al Sfântului Sava despre aceste dezlegări: „Se cuvine să ştim că în Postul Sfinților Apostoli şi în cel al Naşterii Domnului Hristos, marţi şi joi nu mâncăm peşte, ci numai untdelemn şi vin, iar luni, miercuri şi vineri nu mâncăm nici untdelemn şi nici vin, ci postim până la ceasul al nouălea şi mâncăm în acele zile numai mâncare uscată. Sâmbetele şi duminicile mâncăm peşte, iar dacă se întâmplă să cadă un Sfânt marţi sau joi, se întâmplă să fie un Sfânt care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm peşte. Şi dacă se va întâmpla luni, de asemeni mâncăm peşte. Iar dacă se va întâmpla miercuri sau vineri, dezlegăm numai la untdelemn şi la vin şi mâncăm o singură dată în zi. Iar dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un Sfânt care are Priveghere, dezlegăm la untdelemn, la vin şi la peşte. Şi dacă se va întâmpla Pomenirea Sfântului al căruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni facem dezlegare la untdelemn, vin şi peşte.”

Praznice şi sfinţi cu slujbe deosebite

Rânduiala bisericească stabileşte slujbe deosebite la anumiţi sfinţi din perioada postului, care modifică şi regimul alimentar, respectiv permisiunea introducerii peştelui la masă. În vechime, aceste zile începeau cu 16 noiembrie, când se săvârşeşte pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. Urmau zilele de 23 şi 30 noiembrie, iar în decembrie zilele de 4, 5, 6, 9, 17 şi 20. Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului permite introducerea peştelui la masă chiar şi în zilele de miercuri şi vineri. Aceste zile de praznic sau sfinţi cu slujbe deosebite „înmoaie” într-un fel postirea şi îl apropie pe om de Împărăţie, pentru că în aceste zile se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, la care acesta se poate împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos. În celelalte zile, de postire mai aspră, cu rugăciune intensă şi metanii, Tipicul ne spune că nu se săvârşeşte nici Liturghia, care este semn al prăznuirii şi Împărăţiei lui Dumnezeu care vine.

Cum ne putem obişnui cu postul de lungă durată?

Sensul postului constă în lupta cu păcatul prin renunţarea de bunăvoie la hrană pentru o anumită perioadă. Renunţarea nu înseamnă epuizare a trupului, aşa cum ar tinde să creadă unele persoane, de aceea fiecare trebuie să-şi măsoare bine propriile forţe atunci când ţine postul. Postul este un exerciţiu ascetic care necesită pregătire şi moderaţie. Postirea este bine să fie făcută treptat, începând cu abţinerea de la hrană de origine animală şi ajungând, după mai multe posturi din diferiţi ani, la nivelul cel mai înalt şi aspru de postire, aşa cum e rânduiala bisericească. Unii oameni se grăbesc să postească aspru încă de prima dată. Se întâmplă adesea ca, din cauza lipsei de pregătire şi obişnuinţa cu postirea îndelungată, astfel de persoane să devină nerăbdătoare şi irascibile, puse pe harţă, supărându-se pe toată lumea şi considerând postirea mult prea grea, aşteptând cu nerăbdare sfârşitul acesteia sau chiar abandonând postirea. Pentru a nu păţi astfel, este necesar să fim atenţi la ceea ce putem să facem şi să ne deprindem treptat cu asprimea postului. Fiecare poate hotărî după puterile sale cât de mult trebuie să mănânce zilnic şi de câte ori pentru a ţine postul. Această hotărâre ar fi foarte bine să fie şi în consultare cu preotul duhovnic, care să binecuvânteze noul început, dacă persoana reuşeşte să încheie cu bine primele postiri de lungă durată.