Praznicul fericitei Adormiri a Maicii Domnului

În fiecare an, la data de 15 august, Biserica Ortodoxă aduce Maicii Domnului prinos de recunoștință și preacinstire cu prilejul praznicului fericitei sale adormiri sau a mutării sale din viața pământească spre Patria cerească, unde a primit cel mai de cinste loc, de-a dreapta Fiului Său preaiubit (icoana Deisis). Orice bun creștin știe că Maica Domnului este cea mai vrednică de cinstire femeie care a trăit vreodată pe pământ, căci de bunăvoie a primit vestea binecuvântată că va fi Născătoare de Dumnezeu, prin acceptarea smerită a cuvintelor Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).

Cinstirea Maicii Domnului a început încă din viața sa pământească, prin cuvintele aceluiași Arhanghel Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine!” Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, a cinstit-o și chiar ne-a învățat cum să o numim: „Maica Domnului”, moment în care însăși Fecioara Maria a profețit: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Pruncul Ioan, aflat încă în pântecele maicii sale, „a săltat de bucurie” atunci când Maria a vizitat-o pe verișoara sa Elisabeta.

Domnul Hristos a cinstit-o în chip deosebit pe Maica Sa, fiindu-i supus și ascultător în vremea copilăriei, iar mai târziu, la Cana Galileei, i-a împlinit rugăciunea, săvârșind minunea înmulțirii vinului, datorită stăruinței Maicii Sale. Poporul a preţuit-o încă din vremea existenţei pământești a Fiului ei și Mântuitorului nostru. O ştim din spusele femeii anonime pomenite în Evanghelia după Luca: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii de la care Te-ai hrănit!” La auzul vorbelor femeii, Domnul a întărit afirmația ei: „Așa este!” Chiar răstignit pe cruce fiind, Domnul Hristos a avut grijă ca Maica Sa să rămână în grija ucenicului Său iubit, Sfântul Apostol Ioan, căruia i-a spus: „Iată mama ta!” (Ioan 19, 27).

Deși detaliile despre viața Sfintei Fecioare Maria sunt mai degrabă trecute sub tăcere de Sfinții Evangheliști, evident datorită marii sale smerenii, din Sfânta Tradiție știm că în preajma adormirii sale, care i-a fost descoperită de îngerul Domnului, toți Sfinții Apostoli, mai puțin Toma, s-au adunat pentru a o conduce pe ultimul drum din viața pământească pe cea care Îl născuse pe Mântuitorul lumii. Iar apoi, când a sosit și Sfântul Toma după câteva zile, s-a descoperit minunea ridicării la cer a trupului Preasfintei Fecioare.

Pentru aceste dovezi de netăgăduit ale vieții fără prihană a Maicii Domnului, Biserica a hotărât la Sinodul al 3-lea Ecumenic din anul 431, de la Efes, ca toți creștinii să îi acorde preacinstire sau supravenerare, cult situat imediat pe următoarea treaptă după cel de adorare acordat lui Dumnezeu și Preasfintei Treimi și desigur superior celui acordat sfinților, Sfintei Cruci, icoanelor și sfintelor moaște. Însă nu acum a început preacinstirea ei, căci cultul Maicii Domnului a fost pururea prezent, încă din Biserica primară. Sfântul Dionisie Areopagitul, furnizând un important indiciu despre acest sentiment obștesc al tuturor creștinilor, spunea: „Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu că nu mi s-a părut lucru de crezare că, afară de Dumnezeu, să mai fie cineva plin de atâta putere sufletească şi de atâta har dumnezeiesc. Iau martor pe Dumnezeu că, dacă n-aș fi avut în minte şi în inimă învățătura dumnezeiască, aș fi socotit pe Fecioara ca pe adevăratul Dumnezeu şi i-aș fi dat închinăciunea care se cuvine numai adevăratului Dumnezeu, pentru că mintea omenească nu-şi poate închipui mai înaltă mărire, cinste şi frumusețe sufletească decât aceea pe care am văzut-o eu”.

Și mulți alți Sfinți Părinți ne aduc prinos de mărturii despre cinstirea Maicii Domnului: Sfântul Ignatie al Antiohiei ( †107) afirmă în nu mai puțin de cinci locuri în operele sale pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful († 160) arată alături de pururea feciorie și maternitatea ei divină și o numește noua Evă, iar Sfântul Efrem Sirul, trăitor în secolul al IV-lea, a alcătuit o frumoasă rugăciune către ea: „Prea Sfântă Doamnă, Maica lui Dumnezeu, singura preacurată, sfințește gândurile mele, stăpâ­nește-mi simțurile, pornirile, dă-mi înțelepciune”. Sfântul Ambrozie al Mediolanului ne spune că fecioarele care intrau în mănăstiri o luau ca pildă, considerând-o chipul desăvârșit al fecioriei.

Biserica ne îndeamnă la slujbele sale să o pomenim pe Maica Domnului când auzim: „Pe prea­sfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria cu toți sfinții să o pomenim“. În această scurtă alcătuire liturgică sunt cuprinse șapte atribute ale Maicii Domnului, pentru care i se cuvine preacinstire, de aceea credincioșii răspund cu o rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!“ Îndemnul să o mărim pe Maica Domnului îl primim și când ni se spune: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim“, la slujba Utreniei. De cele mai multe ori, la acest îndemn răspundem cu o alcătuire din veacul al VIII-lea, scrisă de Cosma Melodul și care s-a răspândit în sfânta noastră Biserică: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim“.

Maica Domnului este modelul desăvârșit al oricărei femei creștine, dar și al tuturor mamelor credincioase. Ea și-a iubit Fiul dumnezeiesc cu toată ființa și i-a fost alături chiar și când era răstignit pe cruce. Sfântul și Dreptul Simeon, cel care L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus la templu pe când avea numai 40 de zile, a profețit despre acest moment sfâșietor din viața Sfintei Fecioare, spunând că prin sufletul ei va trece sabie. Ce durere poate fi mai mare decât să îți vezi fiul murind? Dar nu numai atât, Maica Domnului este modelul rugăciunii isihaste și al fecioriei neîntinate, întrucât de la vârsta de trei ani când a fost adusă la templu de Sfinții săi părinți Ioachim și Ana a trăit în rugăciune neîncetată și viață feciorelnică, de aceea a și fost aleasă ca fiind cea mai curată și vrednică fecioară pentru a naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Dar, mai presus de toate, creștinii din toate locurile și timpurile au simțit că Maica Domnului este grabnic ascultătoare a rugăciunilor oricărui om care o cheamă spre ajutor cu credință, iar Domnul Iisus Hristos nu o poate refuza pe iubita Sa Maică, așa cum vedem și din minunea de la nunta din Cana Galileei. Un mare sfânt rus al secolului XX, pr. Ioan de Kronstadt, spune că așa cum în timpul vieții pământești Maica Domnului a avut o inimă gingașă și extrem de compătimitoare, gata să ajute oricând, după fericita ei adormire, a primit posibilitatea de a auzi fiecare oftat care ajunge la ea de pe pământ, de a arăta în orice loc puterea și ajutorul ei făcător de minuni. Iar marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloae, exclamă: „Câtă umanitate nu aduce prezența Sfintei Fecioare în viața creștinului!... căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având, pe de o parte, prin bunăvoința Lui, autoritate de Maică asupra Lui când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioșie de Maică pentru greutățile noastre”.

Încheiem aceste smerite gânduri privitoare la Preasfânta Fecioară cu inspiratele cuvinte ale marelui duhovnic de la Sâmbăta de Sus, ­arhim. Teofil Părăian, din cartea sa Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei: „Toate bucuriile credinţei noastre, toate bucuriile creştine: bucuria de Domnul Hristos, bucuria de învăţătura Domnului Hristos, bucuria din Jertfa Domnului Hristos, bucuria din Învierea Domnului Hristos, bucuria din Înălţarea la Cer a Domnului Hristos, bucuria din gândul la cea de-a doua venire a Domnului Hristos, bucuria din tot ce ştim despre Domnul Hristos vin prin Maica Domnului”.

Să nu uităm ca în fiecare zi să aducem și noi slavă și mulțumire celei care fără de prihană a născut pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră a ­tuturor.