Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Regele Manase al iudeilor, chip actual de pocăință

Regele Manase al iudeilor, chip actual de pocăință

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Theologica

Manase a fost al 14-lea rege al Iudeei Antice, care a domnit aproximativ 55 de ani, între 697 și 642 î.Hr. S-a născut la Ierusalim în anul 709 î.Hr. și a urcat pe tron la vârsta de 12 ani. A săvârșit grele păcate înaintea lui Dumnezeu, cum se pare că nu mai făcuseră mulți înaintea lui. În cea mai mare parte a domniei sale, care a durat mai bine de jumătate de veac, și-a determinat supușii să se închine idolilor, a stabilit numeroase legături cu vrăjitori și slujitori ai diavolului, iar cei care doreau să se închine Adevăratului Dumnezeu erau supuși celor mai cumplite chinuri.

Măsurile sale pe plan religios au inclus: abolirea regulilor de cult pe care le aplicase tatăl său, Ezechia; introducerea cultului lui Baal și așezarea unei statui a Așerei în incinta Templului din Ierusalim; consultarea ghicitorilor și a falșilor prezicători, dar mai ales ștergerea numelui lui Dumnezeu din cărțile sfinte.

S-a făcut vinovat de relații incestuoase cu sora sa, precum și de arderea propriului copil pe altarul lui Moloh. Îi sunt atribuite vărsări de sânge și asasinate, printre care și cel al bunicului său, marele proroc Isaia. A reușit să îi îndepărteze pe supușii săi de Dumnezeu și a construit multe altare pentru zei, Templul din Ierusalim pierzân­du-și sfințenia de altădată. Invoca spiritele morților și chiar și-a îngropat de vii doi dintre copii. Poporul l-a urmat și a căzut în ace­leași păcate ca și regele lor.

Dumnezeu l-a avertizat pe Manase prin cei bineplăcuți Lui că aprigă va fi pedeapsa pentru astfel de fapte. Când Dumnezeu S-a mâniat pe rege, el a fost luat prizonier și dus în Babilon.

Și-a petrecut exilul și detenția în cele mai grele condiții, fiind legat cu lanțuri de mâini și de picioa­re, după cum însuși mărtu­ri­sește în rugăciunea pe care I-a închinat-o lui Dumnezeu. De multe ori, cei care l-au dus în exil se întrebau dacă regele iudeu a murit, neștiind babilonienii de întoarcerea și pocă­ința lui.

Când a revenit pe tronul Regatului Iudeei, Manase a făcut tot ce a putut pentru întoarcerea poporului său către adevăratul Dumnezeu. Este tulburătoare înalta lecție de pocăință pe care ne-o oferă regele Manase. Având în vedere dorința de întoarcere și, mai ales, smerenia unui rege orgolios și depărtat de Dumnezeu, Biserica a așezat în Postul Mare, cea mai importantă perioadă de pocăință a anului bisericesc, modelul de rugăciune al regelui care a avut puterea recunoașterii fărădelegilor sale.

În rugăciunea sa, regele spune că lui Dumnezeu, Cel îndelung-răbdător și mult-milostiv, Îi pare rău de răutățile oamenilor și a făgăduit pocăință și iertare tuturor celor care greșesc.

Așadar, Dumnezeu nu a hotărât pocăință celor drepți, precum Avraam, Isaac și Iacob, care nu I-au greșit, ci lui Manase, care păcătuise mai mult decât nisipul mării. Din această stare nu era vrednic să privească înălțimea cerului, recunoscând mulțimea nedreptăților lui. Mărturisea că era strâns cu multe cătușe de fier, încât nu-și mai putea înălța capul și nici nu putea afla loc de odihnă, pentru că L-a mâniat pe Dumnezeu și a făcut mult rău îna­intea Lui. Mărturisea că a păcătuit și își recunoștea fărădelegile, rugându-L să-l ierte, să nu-l piardă și să nu-l osândească la întuneric sub pământ, căci Dumnezeu este al celor care se pocăiesc.

Rugăciunea este, așadar, cheia care poate deschide milostivirea lui Dumnezeu, iar pocăința, când este făcută cu toată inima, este primită înaintea lui Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, ci întoarcerea lui.

Rugăciunea lui Manase, așezată în vremea Sfântului și Marelui Post, ne îndeamnă la stăruitoare întoarcere și revenire în sine, oricât de mult ne-am fi depărtat de Dumnezeu. Răspunsul Său este pe măsura căinței și a părerii noastre de rău.

După această rugăciune de căință, Manase a fost eliberat întorcându-se la Ierusalim, unde a întărit Regatul lui Iuda, a înlăturat din Casa Domnului zeii străini, a dărâmat altarele pe care le zidise pe muntele Templului și le-a aruncat afară din cetate. A așezat din nou Altarul Domnului, a adus pe el jertfe de laudă, poruncind ca tot poporul să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.

Cuvintele Vechiului Legământ ne spun că, astfel, Manase a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în casa lui, iar în locul lui a domnit fiul său, Amon.

Dumnezeu a găsit întoarcere pentru cel care stropise Ierusalimul de la un capăt la celălalt cu sânge nevinovat.

Exemplul lui Manase, regele iudeilor, este plin de învățături și ne îndeamnă la smerenie și pocăință. Astfel, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne primească între fiii Săi, chiar dacă suntem risipitori, împietriți la inimă și, uneori, chiar potrivnici Lui.

După cum Dumnezeu a arătat regelui Manase posibilitatea întoarcerii și a pocăinței, binecuvântându-l cu cea mai lungă domnie dintre toți conducătorii evreilor, tot așa și noi, plecând genunchii inimii, putem primi ridicarea și izbăvirea din robia păcatului. Ne stau la îndemână, mai ales în această perioadă de urcuș duhovnicesc, exemplul și cuvintele de rugăciune ale regelui pocăit și îndreptat.

Citeşte mai multe despre:   pocainta