Sfânta şi Marea Vineri, ziua Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului

Cea mai tristă zi din istoria creaţiei este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Biserica Ortodoxă în Vinerea Mare. Sinaxarul din Triod ne spune că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos. Tot în această zi se face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Imnografia Triodului subliniază că Hristos a suferit pentru mântuirea noastră cu tot trupul Său: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi”. Acest lucru este subliniat şi de Sinaxar, care ne spune că astăzi Domnul Iisus Hristos a răbdat: scuipări, loviri peste față, palme, insulte, batjocuriri, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

„Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute”

Sfintele Pătimiri sunt numite „înfricoşătoare”, deoarece Hristos suferă moarte pe Cruce ca Dumnezeu şi Om. În nici un moment al Sfintelor Sale Pătimiri Iisus Hristos nu încetează să fie şi Fiul lui Dumnezeu. Cel care pătimeşte este Cuvântul Întrupat, Cel prin care Tatăl a creat toate în Duhul Sfânt.

„Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul” (Doxologia). 

 În Vinerea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului trăim plenar toate evenimentele mântuitoare ce s-au petrecut în noaptea de joi spre vineri şi tot ce a suferit Hristos pentru izbăvirea noastră de sub puterea morţii şi a răului pe parcursul zilei de vineri, culminând cu moartea şi cu îngroparea Lui.

Biserica Ortodoxă Română, prin lectura celor 12 pericope evanghelice ce prezintă Sfintele Pătimiri ale Domnului în cadrul Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, oferă creştinului posibilitatea de a înţelege ce a făcut  Hristos pentru mântuirea noastră. Se pleacă în urmărirea momentelor legate de Sfintele Pătimiri de la marea cuvântare a Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină, pe care  o auzim din lectura primei Evanghelii (Ioan 13, 31; 18, 1) a acestei Denii.

Cântările Triodului deplâng actul de batjocură faţă de Domnul Hristos

A doua Evanghelie (Ioan 18, 1-28)  ne vorbeşte despre prinderea Mântuitorului prin trădarea lui Iuda, anchetarea lui Iisus din casa arhiereului Anna, lepădarea lui Petru şi trimiterea la Caiafa, arhiereul în funcţie.

Când Hristos este prins de mulţimea condusă de Iuda, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne prezintă momentul în care Sfântul Apostol Petru taie urechea dreaptă a slugii arhiereului, Malhus, iar Domnul îl vindecă. „Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea” (Sinaxar).

Acest arhiereu care nu asculta de lege era Caiafa. La el este adus Domnul nostru Iisus Hristos după ce a fost interogat de socrul său, Anna. A treia Evanghelie (Matei 26, 57-75) ne prezintă judecarea religioasă a Domnului de către arhiereul Caiafa şi condamnarea Lui nedreaptă la moarte.

 Când s-a făcut ziuă, Hristos a fost trimis la Pilat, procuratorul roman al Ţării Sfinte, care avea autoritatea imperială de a condamna la moarte şi a executa această sentinţă capitală. A patra Evanghelie (Ioan 18, 28-40; 19, 1-16) ne prezintă judecarea  civilă a Domnului de către Pilat.

A cincea Evanghelie (Matei 27, 3-32) care se citeşte la Denia din Sfânta şi Marea Vineri ne vorbeşte despre darea înapoi arhiereilor a celor 30 de arginţi de către Iuda, care apoi merge şi se spânzură. Evanghelia ne prezintă interogatoriul lui Pilat, urmat de alegerea eliberării lui Baraba în detrimentul Domnului Iisus Hristos, de mulţimea manipulată de „arhierei şi bătrâni”. Pilat este rugat de soţia sa să nu facă nici un rău Mântuitorului, însă în faţa cererii mulţimii de a fi răstignit, se spală pe mâini şi pronunţă sentinţa de condamnare la moarte a lui Hristos.

Domnul este dus de soldaţi în pretoriu, unde în faţa a sute de legionari romani este batjocorit de aceştia,  îmbrăcându-L cu „o hlamidă roşie” şi punându-I pe cap „o cunună de spini”, iar în mâna dreaptă trestie. „Cununa de spini a arătat că Domnul a şters blestemul pe care l-a primit pământul de a încolţi spini şi pălămidă şi că Hristos a făcut să dispară grijile şi durerile prezentei vieţi” (Pantelís Páschos).

Cântările Triodului deplâng actul de batjocură faţă de Domnul Hristos al soldaţilor romani: „Mai înainte de cinstita răstignire, ostaşii batjocorindu-Te, Doamne, oştile cele înţelegătoare s-au spăimântat. Că Te-ai încununat cu cunună de batjocură, Cel ce ai înfrumuseţat pământul cu flori şi cu haină de ocară Te-ai îmbrăcat, Cel ce îmbraci cerul cu nori. Căci cu o rânduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristoase, şi marea milă, slavă Ţie”.

După citirea Evangheliei a cincea, când la strană se cântă antifonul al 15-lea, Sfânta Cruce este scoasă din Sfântul Altar şi ridicată în mijlocul bisericii, când se rostesc cuvintele pline de semnificaţie teologică: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape…” Această procesiune reprezintă marcarea momentului răstignirii Domnului pe Cruce.

Despre acest moment, ierarhul grec IPS Părinte Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii, spune: „În mijlocul bisericilor, în centrul vieții noastre, în inimile noastre, Biserica Îl așază pe Hristos răstignit. În aceste zile, Biserica ne oferă tuturor seva teologiei ei și a bogăției ei liturgice pentru a ne arăta măreția și adevărul teologic care se ascund în spatele imaginii lui Dumnezeu răstignit”.

Sinaxarul pe baza Sfintelor Evanghelii ne relatează că „ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și el socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe cruce își băteau joc de El, zicând: «O, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine». Și iarăși: «Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască». Și iarăși: «Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce și vom crede în Tine!»” Aceste amănunte le găsim şi în a şasea Evanghelie (Marcu 15, 16-32) ce se citeşte la Denie.

„Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!”

Despre Răstignirea Domnului, cuvintele Sale de pe Cruce şi moartea Lui ne vorbesc Evangheliile a şaptea (Matei 27, 33-54),  a opta (Luca 23, 32-49) şi a noua (Ioan 19, 25-37) de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri.

Sinaxarul sintetizează aceste relatări biblice subliniind: „Așadar, în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!» Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă Îl ținea de rău cu asprime pe acesta, și a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: «împăratul iudeilor». Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: «Ce-am scris, am scris!» Apoi Mântuitorul a strigat: «Mi-e sete!» Ei au amestecat oțet cu fiere și l-au dat să bea. Și spunând: «Săvârșitu-s-a», înclinând capul și-a dat Duhul”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne spune că „în timpul Patimii Hristos a fost slăvit pentru că a purtat cununa răbdării”. Iar imnografia arată jertfa de bunăvoie a Domnului pentru mântuirea noastră: „Ca o oaie spre înjunghiere Te-ai adus, Hristoase împărate, şi ca un miel fără răutate Te-ai pironit de bărbaţii cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni”.

Toată natura se cutremură de Răstignirea Creatorului: „Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat, temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, şi catapeteasma Templului s-a rupt; munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi tâlharul cel credincios grăieşte cu noi, Mântuitorule: Pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta”. Şi făptura este cuprinsă de teamă văzând pe Ziditorul tuturor pironit pe Cruce: „Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie”.

„Hristos, Noul Adam, a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn”

Sinaxarul din Sfânta şi Marea Vineri pe baza textelor evanghelice ne spune că după moartea pe Cruce a Domnului au venit soldaţii romani pentru a da jos trupurile răstignite „şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apă din pricina botezului”.

Ultimele trei Evanghelii, a zecea, de la Marcu 15, 43-47, a noua, de la Ioan 19, 38-42 şi a douăsprezecea, Matei 27, 62-66, ce se citesc la Denie prezintă îngroparea Domnului şi sigilarea mormântului din ordinul lui Pilat.

Sinaxarul pe baza acestor texte relatează: „pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii și L-au îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut așa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, odată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cum s-ar fi născut odată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri”.

Tot în Sinaxarul consemnat în Triod găsim şi următoarea explicaţie teologică legată de evenimentele mântuitoare din Sfânta şi Marea Vineri: „Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a șasea. A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile și s-a atins de pomul oprit și a murit. Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în același ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, capul tuturor, se află căpățâna lui Adam. Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește Locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: Pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn”.

Zi aliturgică

În Sfânta şi Marea Vineri, dimineaţa, se săvârşesc Ceasurile împărăteşti, care se numesc aşa deoarece odinioară la ele participau împăraţii din Bizanţ, iar la noi, domnitorii din Ţara Românească şi Moldova. Cele patru Ceasuri se oficiază unul după altul, iar pericopele evanghelice ce se citesc prezintă Sfintele Pătimiri ale Domnului: Ceasul I - pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei  27, 1-56; Ceasul al III-lea - pericopa evanghelică de la Marcu 15,16-41; Ceasul al VI-lea - pericopa evanghelică de la Luca 23, 32-49; Ceasul al IX-lea - Evanghelia de la Ioan 18, 28-40 şi 19, 1-37.

La Vecernie, pericopa evanghelică cuprinde textele legate de Sfintele Pătimiri ale Domnului de la Matei 27,1-38; Luca 23, 39-43; Matei 27, 39-43, 45-54; Ioan 19, 31-37; Matei 27, 55-61. În cadrul acestei slujbe, la slava de la Dogmatică este luată Crucea din mijlocul bisericii în procesiune şi dusă în Sfântul Altar, ceea ce reprezintă pogorârea de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Iar la finalul acestei Vecernii, la slava de la Stihoavnă este scos în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf ce semnifică punerea în mormânt a Domnului.

Sfânta şi Marea Vineri este zi aliturgică, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie, iar cartea de cult a acestui timp liturgic, Triodul, precizează: „potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, în această Sfântă şi Mare zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie”.

Cântarea care defineşte cel mai bine această zi de durere pentru creştini este: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini s-a încununat Împaratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă s-a îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane de fier s-a pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa s-a împuns Fiul Fecioarei. Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta”.