„În Sfânta şi Marea Vineri, prăznuim Sfintele, mântuitoarele şi înfricoşatele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele,
„În Sfânta şi Marea Vineri, prăznuim Sfintele, mântuitoarele şi înfricoşatele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele,
Biserica Ortodoxă a rânduit ca la Denia din Sfânta și Marea Vineri să fie citite mai multe pericope biblice din scrierile celor patru Sfinți Evangheliști, în cadrul Deniei celor 12 Evanghelii, pentru a evidenția Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos spre mântuirea neamului omenesc. La Catedrala Patriarhală, în această seară, 9 aprilie, slujba acestei Denii a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de clericii sfântului lăcaș.
Lumea creştină se află în cea mai tristă zi din an, când Domnul nostru Iisus Hristos s-a răstignit pentru mântuirea noastră. Acum creştinii ţin post negru şi merg la biserică pentru a participa la sfintele slujbe care marchează momentele legate de răstignirea şi îngroparea Domnului. Astăzi mergem pe Drumul Crucii alături de Hristos, asistăm plini de durere la răstignirea Domnului, ne întristăm în faţa morţii Mântuitorului pe Cruce şi-L prohodim la îngropare, pe care i-o fac, în această seară, drepţii Iosif şi Nicodim, alături de femeile mironosiţe şi apostolul Ioan.
În seara Sfintei și Marii Joi, Biserica Ortodoxă a rânduit săvârșirea unei slujbe speciale, Denia celor 12 Evanghelii, care constituie Utrenia pentru Vinerea Mare. La Catedrala Patriarhală din București,
Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită rânduiala specială în cadrul căreia a fost scos Sfântul Epitaf din Altar și purtat, î
În șirul Utreniilor cu rânduială specială cunoscute în practica liturgică drept „denii”, în seara de joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri a avut loc cel de-al cincilea popas de rugăciune smerită. Sfânta slujbă cunoscută în popor ca „Denia celor 12 Evanghelii” a fost săvârșită la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit la Catedrala Patriarhală din București ultima denie din acest an. Denia Prohodului
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită joi, 13 aprilie 2023, Utrenia specială pentru Sfânta şi Marea Zi Vineri. Rânduiala cunoscută ca „Slujba Sfintelor şi Înfricoşătoarelor
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei
Cea mai tristă zi din istoria creaţiei este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Biserica Ortodoxă în Vinerea Mare. Sinaxarul din Triod ne spune
La Altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei din București a fost săvârșită în Sfânta și Marea Vineri, 30 aprilie 2021, ultima Denie din acest an, în cadrul căreia s‑a cântat Prohodul Domnului. Rânduiala
Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din București, părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu ceilalți
Domnul nostru Iisus Hristos Se răstigneşte pentru mântuirea neamului omenesc. Pentru creştini, Vinerea Mare este cea mai tristă zi din an, când ne amintim de Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului.
În Sfânta și Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă a fost săvârșită ultima Denie din acest an, în cadrul căreia s-a cântat Prohodul Domnului, care amintește tainic de îngroparea sau punerea în mormânt a
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii,
În Sfânta şi Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului. Imnul care se cântă în cadrul acestei slujbe a fost tipărit pentru prima dată în ţara noastră pe 6
„Ostaşi degeaba mai păziţi mormântul, Căci pe Cel ce este Viaţa, nu-L ţine (acopere) pământul!” (Stihuri la Sinaxarul din Sfânta şi Marea Zi Sâmbătă) Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec
Slujba Deniei a fost săvârşită joi seară, la Catedrala patriarhală, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei s-au citit 12 evanghelii, care alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor îndurate de Mântuitorul Hristos, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce.
În întreaga această ultimă săptămână a Postului Mare, creştinii ortodocşi au retrăit duhovniceşte ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Patimilor şi suferinţelor
Săptămâna Mare este cea mai intensă săptămână din anul bisericesc, din punct de vedere spiritual, atât al eforturilor noastre, cât şi al mijlocirii pe care Biserica o face pentru credincioşi, a arătat
Astăzi, Biserica Ortodoxă rememorează şi retrăieşte două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe cruce şi punerea Sa în mormânt. Slujba scoaterii Sfântului


