Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Epitaf a fost așezat spre închinare la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din București, părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu ceilalți slujitori, a săvârșit de dimineață slujba Ceasurilor Împărătești, urmată de Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf.
În cadrul acestei slujbe, la momentul stihoavnei, Sfântul Epitaf a fost scos din Sfântul Altar și purtat, împreună cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, până în mijlocul catedralei, unde a fost așezat spre închinare.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitori ai Catedralei Patriarhale și membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, conduși de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă.
Sfântul Epitaf reprezintă pânza de in sau de mătase pe care se află imprimată, pictată sau brodată icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului.
Credincioșii se pot închina până la slujba Deniei Prohodului, care va avea loc în această seară, de la ora 16:00, la Altarul de vară din apopierea lăcașului de cult. În cadrul acestei Denii, slujitorii și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul Catedralei, luând parte în mod tainic, prin această rânduială, la evenimentul Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos.