Domnul nostru Iisus Hristos Se răstigneşte pentru mântuirea neamului omenesc. Pentru creştini, Vinerea Mare este cea mai tristă zi din an, când ne amintim de Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului. Sinaxarul acestei zile precizează foarte clar ce cinstim: „În Sfânta şi Marea Vineri, prăznuim Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşatele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocoririle, veşmântul de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate crucea şi moartea, pe care le‑a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El”.
Cântările din Vinerea Mare ne vorbesc despre Pătimirile Domnului şi ne arată înţelesurile teologice ale acestei zile. De aceea, în prezentarea celor întâmplate în Sfânta şi Marea Vineri, pe lângă relatările Sfintelor Evanghelii şi cele consemnate în Sinaxarul zilei, vom folosi şi imnurile din Triod închinate Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului.
Sinaxarul include în evenimentele petrecute în Vinerea Mare următoarele momente biblice: interogatoriul arhiereului Anna, procesul din casa arhiereului Caiafa, judecata lui Pilat, supliciile la care este supus Hristos de legionarii romani, condamnarea la moarte prin răstignire a lui Iisus, drumul către Golgota, răstignirea Domnului, moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos şi îngroparea Domnului.
Momentul central al zilei de vineri din Săptămâna Mare este răstignirea Domnului, care a avut loc în data de 14 Nissan după calendarul iudaic. În seara precedentă, Mântuitorul, după Cina cea de Taină şi rugăciunea din grădina Ghetsimani, este arestat în urma trădării lui Iuda. „Când măriţii ucenici la spălarea cinei s‑au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu‑se, s‑a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul Cel drept, Te‑a dat. Vezi dar, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru acestea spânzurare şi‑a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie!” (Tropar).
Domnul în faţa arhiereilor Anna şi Caiafa
După arestare, Domnul nostru Iisus Hristos „a fost dus mai întâi la Anna arhiereul” (Sinaxar Vinerea Mare). „Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L‑au legat. Şi L‑au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia” (Ioan 18, 12‑13). Arhiereul Anna era un conducător influent şi avea un rol central în rezolvarea chestiunilor delicate. De aceea este trimis Mântuitorul întâi la el pentru a fi interogat. Pentru început, el întreabă pe Iisus „despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui” (Ioan 18, 19). Mântuitorul îi răspunde că a „vorbit pe faţă lumii” (Ioan 18, 20) şi îi spune să‑i întrebe pe cei care L‑au ascultat. La acest răspuns, unul dintre slujitori L‑a lovit pe Hristos şi aici se încheie interogatoriul: „Şi zicând El acestea, unul din slujitorii care erau de faţă I‑a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i‑a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? Deci Anna L‑a trimis legat la Caiafa arhiereul” (Ioan 18, 22‑24). În acest timp, afară are loc lepădarea lui Petru: „Simon‑Petru stătea şi se încălzea. Deci i‑au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s‑a lepădat şi a zis: Nu sunt. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te‑am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? Şi iarăşi s‑a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul” (Ioan 18, 25‑27).
Anna Îl trimite pe Domnul Iisus Hristos la ginerele său Caiafa arhiereul, în funcţie din anul acela. Aici are loc procesul religios al Mântuitorului în faţa unora dintre membrii Sinedriului şi este condamnat la moarte. Aici, după cum ne spune Sinaxarul, Domnul a fost scuipat, lovit peste faţă „şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându‑I‑Se: Profeţeşte‑ne, cine Te‑a lovit! Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica! Şi că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi‑a rupt hainele, neputând suferi aşa numita de el hulă”.
Dimineaţa este predat procuratorului Ponţiu Pilat, care era singura autoritate din Palestina de atunci care putea condamna la moarte un inculpat. „Când ai stătut înaintea Caiafei, Dumnezeule, şi ai fost dat lui Pilat Tu, judecătorul, puterile cereşti s‑au clintit de frică; şi când Te‑ai înălţat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fărădelege, Cel ce eşti fără de păcate, ca să mântuieşti pe om. Îndelung‑Răbdătorule, Doamne, slavă Ţie!” (Sedelnă).
Judecata lui Pilat
Mântuitorul este adus înaintea procuratorului Pilat pentru a fi condamnat la moarte şi răstignit. Ponţiu Pilat îi dispreţuia pe evrei şi mai ales credinţa lor, iar singura lui preocupare era să scoată cât mai multe resurse pentru imperiu şi să menţină pacea în Iudeea. De aceea atitudinea sa în timpul judecării Mântuitorului este distantă faţă de chestiunile religioase care i se imputau Domnului Iisus Hristos. El reacţionează doar la acuzele politice pe care le aduc cei din Sinedriu împotriva lui Iisus Hristos, când văd că nu au succes cu cele religioase. Despre acest moment, imnurile zilei ne spun: „Cel ce Se îmbracă cu lumină ca şi cu o haină, stat‑a gol la judecată şi a primit palme peste obraz, din mâinile pe care le‑a zidit”.
Dacă citim cu atenţie Sfintele Evanghelii, constatăm că Pilat nu era dispus să‑L condamne pe Iisus Hristos la moarte. „Pilat a spus din nou: Nu găsesc în El nici o vină de moarte. Ei însă au spus: Noi Îl osândim pentru că S‑a numit pe el Fiul lui Dumnezeu. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulţimea a strigat lui Pilat: Răstigneşte‑L, răstigneşte‑L! Ei voiau să‑L dea unei morţi necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat îşi bate joc oarecum de ei zicându‑le: Pe împăratul vostru să‑l răstignesc? Ei au răspuns: N‑avem alt împărat decât pe Cezar!” (Sinaxar Vinerea Mare). În acest moment vedem cum se schimbă acuzaţia adusă Mântuitorului din una religioasă în una politică, pentru a-l determina pe Pilat să‑L condamne la moarte: „aduc în discuţie pe Cezar ca cel puţin aşa să‑şi sature furia lor. Într‑adevăr au spus: Tot cel care se face pe sine împărat se împotriveşte Cezarului”.
Conform Sfinţilor Evanghelişti, Pilat încearcă să folosească obiceiul roman de a elibera un condamnat de Paştele evreiesc, pentru a contracara presiunea ce era asupra lui, mai ales că soţia lui i‑a trimis vorbă să nu‑L condamne pe Iisus Hristos: „Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i‑a trimis acest cuvânt: Nimic să nu‑I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El” (Matei 27, 19). În acest context, Pilat propune mulţimii să aleagă pe cine să elibereze între Iisus Hristos şi Baraba, „un vinovat vestit” (Matei 27, 16). Sub influenţa „arhiereilor şi bătrânilor” (Matei 27, 20), cer eliberarea lui Baraba şi răstignirea lui Hristos. În faţa acestei manipulări, Pilat, văzând că mulţimea se agită, se spală pe mâini şi hotărăşte răstignirea lui Iisus.
Cântările zilei sintetizează astfel momentele judecăţii nedrepte a Domnului: „Acum se întinge condeiul răspunsului de judecată de la judecătorii cei nedrepţi, Iisus Se judecă şi Se osândeşte spre răstignire şi împreună pătimeşte făptura, văzând pe Domnul pe Cruce, Cela ce pătimeşti după firea trupului pentru mine, bunule Doamne, slavă Ţie!”
Drumul Crucii
După pronunţarea sentinţei lui Pilat de condamnare a Domnului Iisus Hristos la moarte prin răstignire, urmează momentele teribile ale suferinţei Sale pentru mântuirea noastră. Sinaxarul ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este luat „de ostaşii care L‑au bătut peste faţă cu trestia şi I‑au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să‑I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţânei şi acolo L‑au răstignit (...). Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s‑a făcut întuneric”. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus, iar celălalt Îl mărturiseşte ca Fiu al lui Dumnezeu şi câştigă Raiul. În ceasul al nouălea (ora 15), Mântuitorul Îşi dă Duhul în mâinile Tatălui, iar evangheliştii sinoptici ne spun că pământul s‑a cutremurat, pietrele s‑au despicat, mormintele s‑au deschis, trupurile multor drepţi din Ierusalim au înviat, catapeteasma templului s‑a rupt în două. Toate acestea au fost incluse de tradiţia creştină în ceea ce numim Drumul Crucii.
În Vinerea Mare, la Ierusalim, de două milenii se face Drumul Crucii, care are 14 locuri ce marchează Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
1. Domnul este batjocorit şi supus chinurilor în pretoriu;
„Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, Şi dezbrăcându‑L de toate hainele Lui, I‑au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I‑au pus‑o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau joc de El, zicând: Bucură‑Te, regele iudeilor! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi‑L băteau peste cap. Iar după ce L‑au batjocorit, L‑au dezbrăcat de hlamidă, L‑au îmbrăcat cu hainele Lui şi L‑au dus să‑L răstignească” (Matei 27, 27‑31).
„Iar ostaşii L‑au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. Şi L‑au îmbrăcat în purpură şi, împletindu‑I o cunună de spini, I‑au pus‑o pe cap. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură‑Te, regele iudeilor! Şi‑L băteau peste cap cu o trestie şi‑L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau. Şi după ce L‑au batjocorit, L‑au dezbrăcat de purpură şi L‑au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L‑au dus afară ca să‑L răstignească” (Marcu, 15, 16‑20).
„Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L‑a biciuit. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I‑au pus‑o pe cap şi L‑au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură‑te, regele iudeilor! Şi‑I dădeau palme” (Ioan 19, 1‑3).
2. Domnul ia Crucea în spate şi porneşte spre Golgota;
„Atunci L‑a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L‑au dus ca să fie răstignit. Şi ducându‑Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota...” ( Ioan 19, 16‑17).
3. Epuizat de chinuri şi zdrobit de greutatea Crucii, Domnul cade;
4. Maica Domnului îşi face loc prin mulţime şi încearcă să îşi ajute Fiul;
5. Simon Cirineanul este silit de ostaşi să ducă Crucea lui Hristos;
„Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l‑au silit să ducă crucea Lui” (Matei 27, 32).
„Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Marcu 15, 21).
„Şi pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din ţarină, i‑au pus crucea, ca s‑o ducă în urma lui Iisus” (Luca 23, 26).
6. O femeie bună la suflet, Veronica, oferă Mântuitorului o năframă să‑Şi şteargă sudorile de pe faţă, iar chipul Domnului i‑a rămas întipărit pe năframă;
7. Domnul cade din nou, la ieşirea din cetate;
8. Spre dealul Golgotei, fiicele Ierusalimului plâng pe Domnul;
„Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându‑Se către ele, Iisus le‑a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi‑vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n‑au născut şi sânii care n‑au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi‑ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Luca 23, 27‑31).
9. Aproape de locul Răstignirii, Domnul cade pentru a treia oară;
10. Când ajunge la locul Răstignirii, Domnul este dezbrăcat şi pregătit pentru crucificare;
„Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii, I‑au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea. Iar după ce L‑au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s‑a zis de prorocul: «„Împărţit‑au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi»" (Matei 27, 33‑35).
11. Domnul este pironit pe Cruce;
„Şi L‑au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Iar când L‑au răstignit, era ceasul al treilea” (Marcu 15, 24‑25).
„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L‑au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de‑a dreapta şi unul de‑a stânga” (Luca 23, 33).
„...L‑au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus” (Ioan 19, 18).
12. Domnul Îşi dă viaţa pentru mântuirea lumii;
„Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi‑a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s‑a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s‑a cutremurat şi pietrele s‑au despicat; Mormintele s‑au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s‑au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s‑au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s‑au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 50‑54).
„Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi‑a dat duhul. Şi catapeteasma templului s‑a rupt în două, de sus până jos. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi‑a dat duhul, a zis: Cu adevărat Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 37‑39).
„Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi‑a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s‑au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost” (Luca 23, 46‑47).
„Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu‑s‑a. Şi plecându‑Şi capul, Şi‑a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să‑i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I‑au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. Căci s‑au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: «Nu I se va zdrobi nici un os». Şi iarăşi altă Scriptură zice: «Vor privi la Acela pe care L‑au împuns.»" (Ioan 19, 30‑37).
13. Coborârea Domnului de pe Cruce;
„Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s‑a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l‑a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându‑L de pe cruce, L‑a înfăşurat în giulgiu şi L‑a pus într‑un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului” (Marcu 15, 43‑46).
„Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,
‑ Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi coborându‑L, L‑a înfăşurat în giulgiu de in şi L‑a pus într‑un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus” (Luca 23, 50‑53).
14. Punerea Domnului în mormânt
„Iar făcându‑se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându‑se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l‑a înfăşurat în giulgiu curat de in, Şi l‑a pus în mormântul nou al său, pe care‑l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s‑a dus” (Matei 27, 57‑60).
„După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într‑ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i‑a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l‑au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L‑au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape” (Ioan 19, 38‑42).
