Denia Prohodului Domnului la Catedrala Patriarhală

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit la Catedrala Patriarhală din București ultima denie din acest an. Denia Prohodului Domnului, care a cuprins slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari, a fost săvârșită în seara Sfintei și Marii Vineri, 14 aprilie 2023.

Credincioșii bucureșteni prezenți la slujbă în număr mare au intonat, alături de părinții slujitori, Prohodul Domnului, participând în mod tainic la evenimentul punerii în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această cântare are un caracter funebru, amintind de îngroparea Domnului și de pogorârea Sa la iad, și cuprinde o serie de strofe duioase, de plângere, împărțite în trei stări, bogate în simbolisme și în înțelesuri teologice profunde.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat semnificațiile duhovnicești ale acestei slujbe: „Denia Prohodului Domnului este o slujbă deosebită, ale cărei texte ne invită la o meditație profundă, mai ales că mâine este ultima zi în care ne pregătim pentru a‑L întâmpina pe Hristos Cel înviat din morți întru slava Tatălui Său. Slujba Prohodului a fost alcătuită înainte de căderea Imperiului Bizantin, în secolele 13‑15. La prima vedere, pare a fi o compoziție populară, pentru că exprimă căldura credinței și compasiunea poporului pentru suferințele îndurate de bunăvoie de Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi și pentru mântuirea noastră. Însă dacă zăbovim cu atenție asupra fiecărei strofe a Prohodului, vedem că toate sunt pline de adevăruri de credință exprimate într‑un mod inspirat, poetic, în chip desăvârșit. Poezia, prin metaforele și prin figurile ei de stil, are puterea de a sintetiza adevărurile de credință într‑un mod excepțional. De aceea, mulți sfinți, teologi ai Bisericii noastre, au folosit poezia pentru a comunica credincioșilor învățătura de credință într‑o formă accesibilă, dar profundă și cuprinzătoare. Slujba Prohodului este o slujbă de tânguire pentru pătimirile și moartea pe Cruce a Mântuitorului, dar este o cântare în care plângerea, tânguirea și compasiunea sunt străbătute de marea nădejde că Hristos va învia a treia zi, Biruitor asupra morții, diavolului, iadului și păcatului. Ideea esențială a strofelor Prohodului arată dumnezeirea Celui care moare într‑o smerenie desăvârșită, precum cel din urmă rob, răstignit, ucis cu cea mai rușinoasă moarte, destinată robilor, tâlharilor și criminalilor. Pentru a nu pierde din vedere că Cel care moare batjocorit este Fiul lui Dumnezeu, cântările ne vorbesc de faptul că, odată coborât de pe Cruce, El a fost jelit de oamenii care au înțeles taina dumnezeirii și a întrupării Lui, începând cu Maica Sa iubită, care a aflat din gura arhanghelului Gavriil că Sfântul care Se va naște din ea va fi Fiul lui Dumnezeu”.

Potrivit rânduielii liturgice, la finalul Doxologiei Mari, soborul slujitorilor și credincioșii prezenți au pornit în procesiune în jurul lăcașului de închinare cu Sfântul Epitaf, participând în mod tainic, duhovnicesc, la ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul procesiunii s‑au făcut patru popasuri, prilej cu care au fost rostite ectenii pentru ocrotirea poporului binecredincios. Săptămâna Mare se încheie cu Sfânta şi Marea Sâmbătă, când se va săvârși ultima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Postul Paștilor, unită cu Vecernia zilei de duminică.