Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape

În întreaga această ultimă săptămână a Postului Mare, creştinii ortodocşi au retrăit duhovniceşte ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Patimilor şi suferinţelor Sale. Astăzi, în fiecare lăcaş de cult se actualizează liturgic, într-o dramatică tensiune duhovnicească, momentul Răstignirii Lui şi drumul Său spre adâncul mormântului de unde ni se va deschide nouă bucuria Paştelui veşniciei. Despre înţelesurile duhovniceşti ale acestor momente ne vorbeşte în interviul ce urmează Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Înalt Preasfinţia Voastră, astăzi este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Această ultimă vineri din Postul Mare este numită şi Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre rânduielile liturgice speciale din această zi.

În Săptămâna Patimilor, toate slujbele au ca scop şi ca ţintă Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos şi aducerea aminte de momentele premergătoare Sfintei Învieri. Încă din prima zi a săptămânii, credincioşii se pregătesc cu post şi rugăciune. La biserică sunt cântate slujbele care amintesc de jertfa Mântuitorului Hristos şi se citesc pericope evanghelice şi paragrafe biblice care amintesc despre smochinul neroditor, femeia păcătoasă, Pilda Talanţilor etc. Toate acestea au în vedere pregătirea noastră a tuturor pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Înviere.

Astăzi, în sfânta şi marea Vineri, la slujba Vecerniei, preoţii scot Sfântul Epitaf în mijlocul Bisericii. Înainte de acest ritual liturgic deosebit de semnificativ şi cu încărcătură spirituală atât de mare, se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti cu Paremiile care amintesc de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Urmează scoaterea Sfântului Epitaf, care se aşază în mijlocul bisericii, pregătindu-se pentru Slujba Prohodului, care are loc spre seară, după apusul soarelui. Seara se săvârşeşte mai întâi slujba Utreniei de sâmbătă, în care este integrat şi Prohodul Domnului. Toţi credincioşii îl cântă ca pe o tânguire şi aducere aminte de acele clipe triste, când Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe Cruce. Fiecare credincios aduce flori, pe care le aşază pe Sfântul Epitaf, şi aprind lumânări. Icoana punerii Domnului în mormânt, sau Sfântul Epitaf, rămâne în biserică până la finalul slujbei de prohodire. Mai întâi este purtat de credincioşi în procesiune solemnă în jurul lăcaşului de cult. Se cântă "Sfinte Dumnezeule" şi "Mergi la cer şi te aşează". La intrarea în biserică, fiecare credincios trece pe sub sfânta icoană, atingând-o cu creştetul capului. După aceasta, la finalul slujbei, Sfântul Epitaf este aşezat în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă, unde rămâne până la Praznicul Înălţării.

O societate secularizată nu culege roadele creaţiei lui Dumnezeu

Tot astăzi se mai face şi pomenirea mărturisirii mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul care a fost răstignit împreună cu Hristos şi care a primit vestea bună a Împărăţiei. Ce trebuie să înveţe omul acestui veac secularizat de la tâlharul mântuit?

Problema secularizării are rădăcini foarte vechi în existenţa neamului omenesc. Odată cu căderea în păcat, protopărinţii noştri au ales efemeritatea în locul veşniciei, îmbrăcându-se în haină mortală. Iată cum această tendinţă de a ne lăsa conduşi de patimi şi de a ne îndepărta de Dumnezeu s-a imprimat în firea noastră. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: "Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" (Romani 7, 19). Este adevărat că întărirea firii noastre nu s-a putut face decât prin Mântuitorul Iisus Hristos. El este Cel ce ne întăreşte din interior pentru a putea face faţă acestor ispite. Înainte de a începe lupta cu patimile, este nevoie ca omul contemporan să facă o reevaluare asupra scopului pentru care a fost creat. Trebuie să-şi dea seama că Împărăţia lui Dumnezeu nu se găseşte în "mâncare şi băutură", aşa cum spune marele Pavel. Trebuie să-şi dea seama că libertatea cu care este înzestrat nu valorează nimic dacă este direcţionată spre rău. Ea devine sclavie şi duce la depersonalizare şi disperare. Nici un păcătos nu poate fi mulţumit cu propria sa viaţă, ci, dimpotrivă, o urăşte şi o poartă spre gheena focului. În toată această ecuaţie, a alege este cel mai important: "Iată, Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul… binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi" (Deuteronom 30, 15, 19). Aşadar, alegerea noastră trebuie să fie în consens cu planul şi iconomia lui Dumnezeu. De acest lucru trebuie să ţinem cont atunci când păşim în social, atunci când gândim să ne fie mai bine.

La ora actuală, mulţi cred că materia poate să facă totul, dar, de nenumărate ori, ea se dovedeşte a fi neputincioasă înaintea rânduielii cereşti. Ea nu poate fi stăpânită atât timp cât spiritul este departe de conţinutul ei. Dacă vom reuşi să stăpânim cu spiritul materia, în mod sigur, ea ne va ajuta şi ne va sluji. O societate secularizată nu va culege roadele creaţiei lui Dumnezeu.

Cum trebuie să se raporteze creştinii ortodocşi la aşa-zisele descoperiri de dovezi materiale ale trecerii prin lume a Mântuitorului, precum şi la realizările cinematografice perfide şi blasfemiatoare despre viaţa şi patimile Mântuitorului Hristos?

Aceste aşa-zise realizări tv, rânduite mai ales în această perioadă pentru a denigra şi a discredita Sfânta Biserică, reflectă urâţenia sufletească a celor care le concep şi a celor care le dau crezare. Se completează astfel tabloul unei societăţi sumbre, situate departe de ceea ce este sfânt, departe de adevărata ei identitate, departe de adevăr. Un credincios adevărat nici nu se uită la televizor în această perioadă. El ştie că trebuie să se pregătească pentru Sfintele Paşti, că trebuie să postească şi că trebuie să privească spre ceruri. Pe de altă parte, cel care este credincios nu se sminteşte şi nici nu pleacă urechea la astfel de lucruri. Se adeveresc cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că Mântuitorul Hristos este în continuare răstignit şi rămâne în agonie pe cruce până la sfârşitul veacurilor. Aceste suferinţe le purtăm şi noi cei care suntem următori şi împlinitori ai învăţăturii celei adevărate.