„Sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii”

În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.

Biserica intră în istorie la Cincizecime, când Sfântul Duh S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar după predica Sfântului Apostol Petru, s-a constituit prima comunitate creştină în Ierusalim, prin botezul celor 3.000 de credincioşi. De atunci şi până astăzi, misiunea Bisericii în lume este mântuirea celor care, prin Taina Sfântului Botez, devin creştini. Dintre aceştia, printr-o viaţă plină de sfinţenie, unii devin modele pentru ceilalţi creştini, iar Biserica îi numără în rândul sfinţilor.

Primii creştini cinstiţi ca sfinţi au fost martirii. Ei sunt creştinii pe jertfa cărora s-a consolidat credinţa creştină şi s-a răspândit în rândul păgânilor care au asistat la sfârşitul lor mucenicesc. Biserica i-a cinstit de la începuturile ei ca pe „atleţi ai credinţei”, după cum îi numeşte Eusebiu de Cezareea. Pentru el, martiriul are nu doar o valoare istorică, ci şi una doctrinară şi morală, deoarece cunoaşterea şi istorisirea pătimirii lor sunt ziditoare de suflet.

În primele secole ale existenţei creştinismului, în Imperiul Roman au avut loc mai multe persecuţii împotriva celor care I-au urmat lui Hristos, astfel că mii de creştini au suferit moarte martirică. Ei sunt Sfinţii Mucenici ai Bisericii noastre, prin jertfa cărora s-a vestit lumii romane că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul neamului omenesc.

Încă din această epocă a persecuţiilor romane împotriva creştinilor avem în Biserică cinstirea martirilor. Pe mormintele lor, încă din primele veacuri, s-au zidit biserici, iar noi avem astăzi în piciorul Sfintei Mese moaşte ale mucenicilor, arătând astfel că prin jertfa lor am primit noi lumina Evangheliei, adusă lumii de Mântuitorul Iisus Hristos.

În acest fel vedem cum Biserica îi cinsteşte pe sfinţi, din primele veacuri creştine. Ei sunt creştinii care, prin viaţa lor, au bineplăcut lui Dumnezeu şi astfel s-au învrednicit de sfinţenie. În Sfânta Scriptură sunt numiţi prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu. Au ajuns la această cinste pentru că au urmat lui Hristos, mărturisind prin viaţa lor Evanghelia adusă lumii de El.

Biserica Ortodoxă ne învață să-i cinstim pe sfinți, pentru că, prin viața lor, s-au învrednicit să primească de la Dumnezeu cununa sfin­țeniei. Sfinții sunt acei oameni care, prin faptele bune pe care le-au făcut, dar și prin trăirea lor ascetică și morală, s-au învrednicit ca, la mutarea lor din lumea aceasta trecătoare, să fie prieteni și casnici ai lui Dumnezeu în Împărăția Sa cea nepieritoare.

Cinstirea noastră faţă de sfinţi vine şi din faptul că ei sunt cei care se roagă pentru noi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu. Noi cerem ajutorul sfinţilor pentru că sunt prietenii lui Dumnezeu, în faţa Căruia stau în Împărăţia cerurilor. Ei ne ajută în necazuri şi nevoi şi sunt pururea alături de noi atunci când le cerem ajutorul.

O categorie aparte de sfinţi sunt doctorii fără de arginţi, cum este şi Sfântul Pantelimon, pe care l-am sărbătorit în 27 iulie. Ei au fost medici creştini care aduceau vindecare fără a condiţiona actul medical. Pe lângă cunoştinţele medicale, Dumnezeu i-a învrednicit cu darul facerii de minuni pentru sfinţenia vieţuirii lor în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos. Scrierile Sfinţilor Părinţi subliniază că este mare în fața lui Dumnezeu medicul credincios, fără de arginți, cu inimă primitoare și iubitor de oameni.

Sfinţii doctori fără de arginţi au urmat Domnului nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Ei sunt un exemplu pen­tru lumea medicală creştină din toate timpurile, deoarece ne arată că nu au fost doar vindecători de trupuri, ci mai ales tămăduitori ai omului integral - suflet şi trup.

Ei sunt consideraţi de Biserica noastră rugători calzi pentru cei care îi cinstesc, oameni cereşti şi îngeri pământeşti, grabnici ajutători ai tuturor, propovăduitori neînfricaţi ai adevărului, temelia cea neclintită a Ortodoxiei, tămăduitori, care de la nimeni nu au luat plată pentru tămăduiri, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi.

În fiecare zi, Biserica ne oferă, prin cinstirea sfinţilor, modele de urmare a lui Hristos, vieţile acestor eroi ai credinţei regăsindu-se în Sinaxarul pe care ni-l propune zilnic ca exemplu de împlinire a Evangheliei iubirii aduse lumii de Domnul nostru Iisus Hristos. Când citim vieţile sfinţilor, ne bucurăm duhovniceşte să descoperim izvorul nepreţuit al credinţei creştine.

Citind zilnic vieţile sfinţilor, descoperim urcuşul lor ascetic, mărturisirea lor martirică, nevoinţele, răbdarea şi desăvârşirea duhovnicească la care au ajuns. De la ei învăţăm lupta duhovnicească împotriva păcatului, din care izvorăsc patimile, fărădelegile, faptele rele şi care marchează viaţa multor oameni din timpurile noastre. Prin ei vedem cum binele învinge răul şi cum smerenia biruieşte mândria.

Pentru fiecare dintre noi, creştinii, viaţa unui om sfânt este o pildă luminoasă, care ne călăuzeşte pe drumul desăvârşirii duhovniceşti, către Împărăţia cerurilor. Prin parcurge­rea textelor din Sinaxar, avem modele reale, exemple de trăire ale sfinţilor, care ne pun pe calea mântuirii aduse lumii de Jertfa şi Învierea lui Hristos.