Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Stare de urgență, stare de trezvie

Stare de urgență, stare de trezvie

Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 23 Mar, 2020

În toată cavalcada de știri și statistici legate de noua maladie cu care se confruntă întreaga lume, bine ar fi să luăm o pauză și să medităm mai profund la rostul vieții noastre pământești, să ne întoarcem la originile omului și să ne reamintim că suferința a devenit o parte din viața lui imediat ce acesta a încetat să asculte de Dumnezeu. Cuvântul durere apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură după ce protopărinții noștri au călcat porunca divină. De aceea, fiecare din noi, într-un oarecare moment al vieții, am cunoscut sau vom cunoaște ce e suferința, și nu doar atât: vom fi nevoiți să luptăm cu ea, să o biruim, pentru a ne recăpăta sănătatea, iar apoi să-i căutăm profilaxia, încât să o ținem cât mai departe de noi până ce, într-un final, ne vom adăuga strămoșilor. Deși boala şi moartea ne marchează traiul pământean, să nu uităm, așadar, că dintru început ele nu făceau parte din existența omului, ci au intrat în lume prin păcat. Nimic nu apare mai contrar firii umane create după chipul lui Dumnezeu decât păcatul și moartea. Noi însă ne-am obișnuit și cu păcatul, și cu moartea, considerându-le – în mod eronat – fenomene naturale.

În atare situație se naște fireasca întrebare: este în acord cu pronia lui Dumnezeu ca omul suferind să caute vindecare? Problematica nu reprezintă o noutate în preocupările omului, căci dintotdeauna Biserica, prin Sfinții Părinți, a elucidat dilema. O succintă cercetare a scrierilor patristice ne va lămuri că pe om l-a creat Dumnezeu într-o perfectă stare de sănătate fizică, psihică și spirituală. Păcatul protopă­rinților a atras după sine nu doar izgonirea din Rai și moartea, ci și boala, care, sub diferite chipuri, a început să afecteze întreaga omenire. Numai la a Doua Venire a Nemitarnicului Judecător, omul își va redobândi starea originară din Rai, din care moartea, sufe­rința, boala nu vor mai fi constitutive. Până atunci ne este dat să ducem această luptă permanentă cu boala și suferința, căutând cu ardoare vindecarea, conștienți că această lucrare a omului se află în acord cu voia dumnezeiască: prin tămăduire, de fapt, omul tinde la starea dintru început.

Cu toate acestea, boala, tot mai diversificată în modul de manifestare, ca și noul coronavirus, nu poate fi deplin eradicată. De aceea Sfinții Părinți ne învață să facem din ceea ce în chip natural tinde să ne nimicească o cale de sporire duhovnicească, având ca punct de plecare harul Mântuitorului Hristos, Care, prin jertfa de pe Cruce, a nimicit puterea distructivă a suferinței, pentru ca noi să ne-o asumăm în chip duhovnicesc și să-i dăm un nou sens. Am învățat de la Hristos că suferința poate fi transfigurată prin iubire în jertfă.

Căutăm cu osârdie sănătatea, și e bine că o facem, dar să nu uităm de spusele Sfântului nostru străromân Ioan Casian, care ne învaţă că sănătatea face parte din lucrurile de mijloc, adică, în sine, nu sunt nici bune, nici rele, ci, după dispoziția celui ce se folo­sește de ele, pot fi întrebu­in­țate și spre bine, și spre rău. Dacă sănătatea nu servește unui scop bun, prin împlinirea poruncilor Domnului, ea devine un rău în sine, slujind omului spre păcat, spre o viață promiscuă, dusă în bejenie față de voia divină.

Dimpotrivă, chiar dacă boala trece drept ceva rău în sine, în planul naturii fizice, totuși Sfinții Părinți ne arată că ea poate constitui și un bun în sine, dacă nu ne depărtează de Dumnezeu și de împlinirea voii Lui. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață așa: „Dacă sufletul e sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”. Din această perspectivă, oricât de ciudat ar părea, boala poate fi chiar un bine pentru om, în măsura în care el reușește ca, folosindu-se cu înțelepciune de ea, să dobândească spor duhovnicesc, transfigurând suferin­ța dintr-un instrument al pierzării într-unul al mântuirii.

De vom citi atent viețile sfin­ților, vom constata, uneori chiar surprinzător, că pe mulți dintre cei cinstiți de Dumnezeu cu darul sfințeniei bolile trupești nu i-au ocolit. Aceasta înseamnă că sănătatea sufletului nu implică fără echivoc sănătatea trupului. Boala servește progresului spiritual al omului. Exemplul lui Iov, care sporește duhovnicește prin boală, rămâne cel mai grăitor în acest sens.

Sănătatea și boala se pot privi ca două realități ale trupului, cu profunde înțelesuri duhovnicești, neavând o valoare în sine, ci căpătând-o în măsura în care omul le folosește spre slava lui Dumnezeu, spre împlinirea poruncilor Sale. Orice afecțiune, dacă o primim cu nădejde în mila Desă­vârșitului Taumaturg, Hristos Dumnezeu, poate fi o treaptă către cer, o cale de a urca Golgota mântuirii noastre. Peste toate, să nu uităm că nimeni nu va reuşi să intre în Împărăția cerurilor robit de vreo boală sufletească; în schimb, uneori, suferințele tru­pești pot înlesni chiar accederea la lumina și iubirea Preasfintei Treimi. Așa vom înțelege cuvintele, aparent scandaloase, ale dumnezeiescului Grigorie Teologul: „Să știm să disprețuim o sănătate stupidă care ne duce la păcat”.

Meditând la toate acestea, mai ales acum, când mulți dintre noi se lasă cuprinși de panică, de frică, mai ales cu decretarea „stării de urgență”, ce bine ar fi să declarăm și noi o „stare de trezvie duhovnicească”! Dacă ni se cere să luăm o distanță socială, să ne apropiem mai mult sufletește unii de alții prin rugăciune și solidaritate; fiindcă ni se cere să stăm mai mult în casă, să deschidem cămara cea tainică a sufletelor și să-L primim pe Hristos în ea și nu doar pe El, ci și pe semenii noștri. Când ni se cere să igienizăm tot mai mult trupurile și spațiile, să nu uităm cu aceeași râvnă să ne curățim și sufletele de păcat. Însă izolarea nu trebuie să ne transforme în oameni cu­prinși de inaniție. Este momentul să probăm cel mai lesnicios calitatea de creștin autentic dăruind, ajutând, sprijinind, desigur, păzind cele rânduite de autorități sanitare și politice, care și ele sunt de la Dumnezeu (Romani 13,1-2). Noi avem datoria de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ei, zicând împreună cu Sfântul Vasile cel Mare: „Încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bună­voinței, veghează asupra capului lor…, pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca în liniștea lor viață pașnică și netulburată să trăim”.

Peste toate acestea, în toate împrejurările vieții noastre, să căutăm alinare în cuvintele Sfintei Scripturi și vom înțelege că nimic din ceea ce se întâmplă nu este străin de voința lui Dumnezeu. Iată ce spune Domnul: „De voi încuia cerul şi nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce ţara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu, și se va smeri poporul Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara” (II Cronici 7, 13-14). Stă în puterea noastră, așadar, de a îndupleca atotmilostivirea lui Dumnezeu, care, din Cerul cel sfânt al Lui, va căuta cu milă spre poporul Său și va tămădui țara, nu doar de boală, ci și de necredință, de frică și deznădejde. De aceea, popor al lui Dumnezeu, sus să avem inimile, credința, nădejdea și dragostea!

Citeşte mai multe despre:   boala  -   vindecare