„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”
Specializări; programe şi discipline de studiu - licenţă, master, doctorat; condiţii de admitere, viaţă duhovnicească, colaborări şi schimburi internaţionale, oportunităţi.
Facultatea de Teologie Ortodoxă a fost una dintre cele patru facultăţi fondatoare ale universităţii înfiinţate la Iaşi, în anul 1860, alături de facultăţile de Drept, Filosofie şi Facultatea de Ştiinţe. În anul 1864 şi-a întrerupt activitatea, pentru ca apoi, în anul 1926, să se constituie o Facultate de Teologie, cu sediul la Chişinău, facultate încadrată în universitatea de la Iaşi. În anul 1941, ea s-a unit cu Facultatea de Teologie de la Bucureşti.
După evenimentele din decembrie 1989, în anul 1990, din grija şi cu binecuvântarea IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi s-a reînfiinţat, ca Institut Teologic de Grad Universitar, iar în anul următor, la invitaţia Senatului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, acesta s-a integrat în universitate, ca facultate.
Pe parcursul anilor, ea şi-a diversificat activitatea didactică, de cercetare ştiinţifică, academică şi pastoral-misionară, prin acreditarea unor specializări de licenţă, a unor programe de master vocaţionale, de cercetare şi interdisciplinare, precum şi a unei şcoli doctorale de prestigiu. Corpul profesoral al facultăţii este alcătuit din cadre didactice cu studii în ţară şi în universităţi de prestigiu din străinătate. Activitatea ştiinţifică a acestora s-a concretizat în publicarea a numeroase volume, studii, articole, recenzii, granturi şi proiecte de cercetare, emisiuni radio-tv, congrese, conferinţe, simpozioane şi expoziţii, naţionale şi internaţionale.
În prezent, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi funcţionează următoarele programe de licenţă:
TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ (8 semestre)
Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală este principala specializare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Ea formează slujitori bisericeşti şi specialişti în domeniul teologic şi eclesial.
Programul de studii de licenţă are durata de 8 semestre (patru ani de studiu), cursuri de zi, locuri finanţate la buget şi locuri cu taxă, într-o proporţie stabilită anual de Facultatea de Teologie Ortodoxă, conform cifrelor de şcolarizare aprobate de Senatul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi al Cercetării Ştiinţifice. Planurile de învăţământ sunt alcătuite pe semestre de câte 14 săptămâni de activitate didactică şi cuprind un număr 20-22 ore/săptămână.
În primii doi ani de studiu teologic, este acordată o importanţă deosebită disciplinelor vocaţionale (Formare duhovnicească), biblice (Studiul Vechiului Testament, Studiul Noului Testament) şi istorice (Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Bisericească Universală, Patrologie şi Bizantinologie), precum şi abilităţilor de comunicare într-o limbă străină modernă şi operării cu tehnologiile informaţionale.
În anii superiori, sunt studiate discipline teologice care implică dezvoltarea reflecţiei şi a capacităţilor de discernere şi sinteză (Teologie Dogmatică, Teologie Morală, Spiritualitate Ortodoxă, Istoria şi filosofia religiilor, Teologie Fundamentală şi Misiologie), precum şi disciplinele de specialitate, absolut necesare pentru formarea integrală a clerului bisericesc, precum Muzică bisericească şi Ritual, Omiletica şi Catehetica, Drept bisericesc, Teologie Pastorală etc.
Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală dispune de un număr de 15 săli de curs şi seminarii – din care 1 sală este dotată şi amenajată ca sală de teleconferinţe, 1 sală cu 20 PC performante şi acces la reţeaua intranet, 1 capelă şi o bibliotecă cu sală de lectură (177 locuri), toate aceste spaţii însumând 1216,90 m2.
O importanţă deosebită este acordată participării studenţilor la programul de rugăciune al facultăţii, desfăşurat în capela instituţiei şi în Catedrala Mitropolitană, precum şi relaţiei de tutoriat, fiecare grupă de studenţi având un îndrumător (tutore) la dispoziţia lor şi încercând să identifice pentru fiecare ruta academică optimă.
Studenţii cu rezultate intelectuale deosebite pot participa la numeroasele sesiuni ştiinţifice ale facultăţii, contribuţiile lor putând fi publicate în revista facultăţii Analele ştiinţifice ale Univerităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi. Seria Teologie, cu o apariţie anuală până în 2008, din anul 2009 - bianuală.
Ei au posibilitatea accesării numeroaselor oportunităţi, putând beneficia, prin concurs, de perioade de studii în străinătate la numeroase universităţi cu care facultatea noastră se află în relaţii de colaborare şi parteneriat (Strasbourg - Franţa, Utrecht - Olanda, Udine - Italia, Frieburg şi Lausanne - Elveţia, Tesalonic - Grecia, Viena - Austria, Ljubliana - Slovenia, Universitatea „Albert Ludwigs“, Freiburg i. Br., Facultatea de Teologie „Sf. Ioan Damaschin“ a Universităţii din Balamand, Liban, Turcia, Bulgaria).
Numeroşi studenţi ai specializării Teologie Pastorală desfăşoară o bogată activitate artistică în cadrul corului facultăţii, precum şi în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, înfiinţată în 1990, care are ca obiectiv cultivarea credinţei şi culturii creştine în mediul universitar.
TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ (6 semestre)
Specializarea Teologie Ortodoxă Didactică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi pregăteşte cadre didactice pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, la disciplina religie ortodoxă.
Pe parcursul celor trei ani de studii – formare iniţială – şi, la alegere, a celor doi ani de studii de master, studenţii acestei specializări beneficiază de cursuri de specialitate (domeniul teologic), dar şi de o serie de cursuri de limbi străine (în primii doi ani), de literatură română religioasă şi limbă română (morfologie şi sintaxă). La acestea se adaugă modulul I pedagogic, în cadrul căruia efectuează un an de practică pedagogică (religie), la şcoli cu renume din Iaşi, sub îndrumarea celor mai buni profesori de specialitate din învăţământul universitar şi preuniversitar (profesori cu gradul didactic I).
TEOLOGIE ORTODOXĂ ASISTENŢĂ SOCIALĂ(6 semestre)
Programul de studii de licenţă Teologie Asistenţă socială realizează cercetarea aprofundată a unor teme teologice şi de reflecţie ştiinţifică din perspectiva pregătirii unor absolvenţi cu o pregătire solidă de specialitate, în vederea implicării în desfăsurarea unor activităţi cu specific social şi filantropic.
În procesul de învăţământ, în cadrul acestei specializări, sunt implicate cadre universitare cu gradul didactic de profesor universitar, conferenţiar, lector doctor şi asistent universitar din cadrul Facultăţii de Teologie, precum şi din alte facultăţi ale universităţii ieşene.
În baza numeroaselor parteneriate încheiate de facultate, numeroşi studenţi ai specializării au beneficiat de mobilităţi academice, în cadrul programului Socrates-Erasmus, la universităţi de prestigiu din Europa, precum: Karl Franzens Universität, Graz; Vienna Universität; Universite Catholique de Louvain; Diakonhřjskolen, Aarhus; Université de Lausanne; Université de Frieburg; Université de Strasbourg; Europa-Universität Viadrina, Frankfurt; Humboldt-Universität zu Berlin; Aristotle Universitz, Thessaloniki; Universita di Udine; Sor-Trondelag Universitz, Trondheim; Utrecht Universitz; Ljubljana Univerza.
Începând cu cel de-al doilea semestru al anului I de studiu, cursanţii specializării desfăşoară activităţi de practică de specialitate în instituţii de profil, în baza protocoalelor încheiate cu aceste instituţii.
După absolvire, licenţiaţii în asistenţă socială ai facultăţii au posibilitatea angajării în instituţii de asistenţă socială de stat şi bisericeşti.
ARTĂ SACRĂ (6 semestre)
Specializarea Artă Sacră, prin ciclurile de pregătire de licenţă şi masterat, urmăreşte formarea de conservatori ai bunurilor de patrimoniu, restauratori carte-document şi icoană - lemn policrom (pictură pe suport de lemn), precum şi formarea de pictori bisericeşti (pictură murală şi icoană). Absolvenţii mai pot lucra şi în alte sectoare de activitate culturală (edituri, muzee, biblioteci, case de cultură s.a.), iar cei care au absolvit modulul pedagogic (facultativ) pot fi şi profesori de educaţie plastică în învăţământul preuniversitar.
Direcţiile de dezvoltare din cadrul acestei specializări sunt: Pictură bisericească; Conservare restaurare icoană - lemn policrom; Conservare restaurare carte - document.
OPORTUNITĂŢI PENTRU STUDENŢI
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi pun la dispoziţia studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în cadrul bibliotecilor existente (Biblioteca „Dumitru Stăniloae“ şi Biblioteca „Studium“), un bogat fond de carte, cu peste 120.000 titluri, incluzând lucrări de teologie creştină, în limbile română, greacă, franceză, engleză, germană, italiană, rusă, etc., precum şi lucrări de referinţă din domenii conexe. Studenţii au, de asemenea, acces la Biblioteca Centrală Universitară. Tot în cadrul facultăţii, funcţionează o sală de reţea calculatoare cu 20 de PC.
Studenţii facultăţii beneficiază de un intens program duhovnicesc, prin intermediul sfintelor slujbe, săvârşite de către părinţii duhovnici, în paraclisul cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, dar şi în Catedrala Mitropolitană, care adăposteşte moaştele Preacuvioasei şi Multmilostivei Maicii noastre Parascheva, Ocrotitoare a Moldovei. Studenţii sunt incluşi, totodată, într-o bogată activitate de tutoriat sau de îndrumare duhovnicească, în vederea alegerii rutei academice şi a sporirii lor duhovniceşti.
Facultatea de Teologie Ortodoxă oferă studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor posibilitatea efectuării unor stagii de studiu, cercetare sau practică de specialitate, prin bursele ERASMUS, în parohii din străinătate şi, în mod deosebit, la universităţi şi facultăţi partenere din spaţiul european.
La dispoziţia studenţilor, ca spaţiu de cazare, se află Colegiul Teologic „Sfântul Nicolae“, precum şi căminele studenţeşti ale universităţii.
Abolvenţii cursurilor de licenţă au posibilitatea de a continua şi aprofunda cunoştinţele, în cadrul unor programe interdisciplinare de master, cu durata de 4 (patru) semestre, în cadrul cărora activităţile didactice de predare şi seminarizare sunt desfăşurate de cadre didactice de prestigiu din ţară şi din străinătate.
Programele de master recent acreditate sunt:
Familia creştină contemporană
Comunicare şi consiliere psihologică şi spirituală
Misiune şi slujire pastorală
Teoria şi practica formării religioase
Artă sacră în patrimoniul cultural
Absolvenţii acestor programe, care probează reale capacităţi de cercetare, pot urma cursurile Şcolii Doctorale, ce funcţionează în cadrul facultăţii, pentru următoarele domenii de cercetare : Studiul Vechiului Testament şi limba ebraică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Teologie Liturgică, Morală creştină, Misiologie ortodoxă, Spiritualitate ortodoxă.
Numărul de locuri pentru fiecare program de studiu, condiţiile de concurs şi calendarul admiterii pot fi aflate la secretariatul facultăţii sau pe site-ul www.teologie.uaic.ro.