Taina însănătoșirii noastre

Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar decide să participe la Taina Sfântului Maslu, bisericile noastre ar fi neîncăpătoare. Din ce cauză creștinii nu sunt obișnuiți sau evită să participe la Taina însănătoșirii lor?

Din Sfânta Evanghelie aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos îi trimitea să-i tămăduiască pe cei bolnavi pe ucenicii Săi, care „ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 13). În perioada apostolică, în comunitățile creș­tine se va răspândi această practică: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Cele două texte din Noul Testament constituie temeiul Tainei Sfântului Maslu. În timp, slujba a fost dezvoltată, fiind adăugate Canonul, cele șapte citiri din Apostol și din Sfânta Evanghelie și cele șapte rugăciuni.

În centrul slujbei se află iertarea și vindecarea sufletească și trupească. Taina Sfântului Maslu e bogată în texte biblice și liturgice și Duhul Sfânt este invocat de șapte ori să Se pogoare și să sfințească untdelemnul pregătit. La nici o altă Sfântă Taină sau ierurgie nu se regăsește această înșeptită invocare a Duhului Sfânt: har peste har, binecuvântare peste binecuvântare! Mulți dintre cei care au participat cu tot sufletul la această Sfântă Taină nu s-au mai despărțit de ea, chiar dacă s-au făcut sănătoși, ei sau cei pentru care s-au rugat.

Programul liturgic este mai bogat cu Taina Sfântului Maslu

Cei care locuiesc în mediul rural nu sunt obișnuiți cu Taina Sfântului Maslu din cauză că aceasta lipsește din programul liturgic al bisericii parohiale. Pe motiv că așa a găsit programul când a venit în parohie sau că a încercat, dar n-au fost doritori, preotul slujitor renunță foarte ușor la una dintre cele mai importante Taine atât pentru sine și familia sa, cât și pentru cre­dincioși. Săvârșește Taina Sfântului Maslu poate o dată în Postul Mare sau când este chemat la căpătâiul unui muribund. Faptul că persoana pentru care s-a făcut slujba a decedat după aceea a alimentat ideea unui sfârșit apropiat al vieții pământești după săvâr­șirea Tainei Sfântului Maslu. ­Astfel, mulți consideră că ar exista o legătură strânsă între ungerea cu untdelemn sfințit de la Sfântul Maslu și plecarea din viața aceasta. Din această cauză, Sfântul Maslu a devenit un fel de sperietoare pentru ceilalți enoriași. O practică a Bisericii Romano-Catolice (extrema unctio - ultima ungere), criticată de noi, a devenit, mai ales în mediul rural, o obiș­nuință care dăunează credinței. Credincioșii nu mai înțeleg sensul și rostul Tainei Sfântului Maslu și au devenit superstițioși.

Modelul demn de urmat este mediul urban unde, mai ales după evenimentele din Decembrie 1989, s-a intensificat viața liturgică și, în fiecare biserică, săptămânal, se săvârșește Taina Sfântului Maslu. Și aici a fost nevoie de timp pentru ca oamenii să se obișnuiască cu „noutatea”, deși Sfânta Taină este la fel de veche precum Creștinismul. Chiar orășenii proveniți din mediul rural, și nu sunt puțini la număr, au început treptat să-și schimbe mentalitatea. Bisericile din orașe, mai ales cele renumite, sunt pline de credincioși la această Taină, ca și la Sfânta Liturghie. Există o receptivitate aparte pentru Taina însănătoșirii, deoarece credincioșii prezenți trăiesc efectele benefice ale lucrării harului nevăzut în lucrarea văzută și auzită de ei.

Sfântul Maslu ajută complementar cu doctorii

Însă, raportat la numărul suferinzilor existenți, numărul celor care participă este încă mic. În mediul urban, scuza că nu se săvârșește Taina Sfântului Maslu nu mai este valabilă. Și totuși există o reținere de neînțeles din partea multor oameni bolnavi, dacă nu a majorității lor. Cum este posibil ca un om bolnav să fie capabil de atâtea eforturi și sacrificii pentru căutarea celor mai bune spitale, a celor mai vestiți medici și a celor mai costisitoare medicamente sau terapii, dar, când este vorba să participe la Taina Sfântului Maslu din biserica de parohie sau din capela spitalului, orice mic efort să i se pară prea mare și prea obositor?

Este o întrebare la care nu se poate găsi ușor un răspuns. Pe de o parte, omul este capabil de eforturi uriașe pe latura materială și medicală pentru a se însănătoși, dar, pe de altă parte, un mic efort pe latura duhovnicească pare imposibil de făcut. De unde acest paradox? Mântuitorul Iisus Hristos ar fi răspuns: „Pentru puțina voastră credință” (Matei 17, 20), așa cum a răspuns ucenicilor Săi când a fost întrebat de ce ei nu au putut să-l vindece pe copilul lunatic. Pentru a apela la ajutorul lui Dumnezeu care lucrează în mod nevăzut prin intermediul Bisericii, al slujitorilor și al Sfintelor Taine (prin mijloace văzute), este nevoie de credință în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu are credință, omul bolnav nu va apela nici la Dumnezeu și nici la mijloacele prin care Dumnezeu lucrează în lumea aceasta; va avea întotdeauna rețineri și îndoieli. Nici măcar nu va avea curiozitatea de a încerca, de a proba. Lucrul acesta este valabil și pentru cei care nu se încred în medicină și în priceperea medicului de a-l ajuta în vindecarea bolii de care suferă. Un astfel de om va refuza să meargă la spital să fie consultat de un medic și va refuza să ia medicamente sau să i se facă o intervenție chirurgicală. Există, din păcate, și astfel de oameni, chiar dacă numărul lor este destul de redus. Asemenea acestora, dar mult mai mulți sunt cei care nu se încred în puterea de vindecare a lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori, atunci când vindeca pe cineva, cu excep­ția demonizaților, Mântuitorul Iisus Hristos îl întreba: „Crezi tu că pot să fac Eu aceasta?” Voia să verifice dacă cel care urma să fie vindecat dorea aceasta și credea în puterea de vindecare a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Hristos este prezent și lucrător în Taina Sfântului Maslu ca și atunci și cere de la noi credința pe care o cerea celor vindecați, despre care aflăm din Sfânta Evanghelie. Cei bolnavi, cu puține excepții, Îl căutau pe Mântuitorul Iisus Hristos și credeau că El poate să-i vindece. Uneori, Hristos, pentru a arăta veridicitatea credinței lor, le spunea: „Fie vouă după credința voastră”.

Toate acestea sunt valabile astăzi, ca și atunci, numai că sunt alți oameni bolnavi și este alt context. Dorința oamenilor de a se vindeca este la fel de mare, dar ei nu mai aleargă cu aceeași credință spre Hristos și nu mai sunt la fel de convinși că El poate să-i vindece. Eventual ajung și la Dumnezeu, dar după ce medicul le spune că din punct de vedere medical nu se mai poate face nimic. Acest recurs la divinitate este înțeles, de multe ori, ca o ultimă încercare: „Oricum, nu mai am nimic de pierdut”. Se așteaptă săvârșirea unei minuni prezentate adesea în Sfânta Evanghelie și în Faptele Sfinților Apostoli. Însă, pentru ca această minune să se săvâr­șească, este nevoie și de credință tare: a preoților slujitori, așa cum a fost credința ucenicilor Mântuitorului când trebuiau să-l vindece pe copilul lunatic, precum și a celui bolnav.

Să avem credinţă în ajutorul lui Dumnezeu

Mulți se grăbesc să le repro­șeze preoților la fel cum a reproșat tatăl copilului lunatic Mântuitorului Iisus Hristos că ucenicii Săi nu au fost în stare să-i vindece fiul. Și acest reproș este justificat până la un punct: ucenicii nu au avut destulă credință și nici nu s-au rugat și n-au postit suficient. Lucrul acesta este destul de frecvent și în viața slujitorilor Sfântului Altar. Poate aceasta explică neputința multora de a-i vindeca pe cei care ar avea nevoie de aceasta. Dar, pe de altă parte, nu trebuie să uităm că Mântuitorul a cerut credință și tatălui copilului lunatic. Acesta a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! (Marcu 9, 24). Avea cre­dință, dar era conștient că nu era suficientă pentru vindecarea fiului său. Era conștient de puțina sa credință care, din punctul său de vedere, era echivalentă cu necre­dința.

De aceea se roagă cu lacrimi lui Hristos Dumnezeu să ajute necredinței lui.

Aceasta este soluția evanghelică atât pentru cei care slujesc Taina Sfântului Maslu, cât și pentru cei care participă la ea: credință, rugăciune și post. Nu întâmplător, cu puține excepții, Taina Sfântului Maslu se săvârșește în zi de post. În chip nevăzut, săvârșitorul acestei Sfinte Taine (ca și al celorlalte) este Mântuitorul Iisus Hristos și, în chip văzut, preoții slujitori. Domnul nostru Iisus Hristos este același (Evrei 13, 8). Dacă sfințiții slujitori și cre­dincioșii au pregătirea necesară, sunt toate șansele ca Taina Sfântului Maslu să fie cu adevărat Taina însănă­toșirii: o vindecare în primul rând a sufletului, prin iertarea păcatelor, asemenea paraliticului din Capernaum (cf. Marcu 2), și, prin îngăduința și mila lui Dumnezeu, și a trupului, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire.