Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Noul patriarh al BOR va fi ales pe 12 septembrie
Ieri, 8 august a.c., de la ora 11.00, la Catedrala patriarhală, după oficierea Sfintei Liturghii, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de pomenire la împlinirea a 9 zile de la trecerea la Domnul a fericitului întru adormire părintele nostru Patriarhul Teoctist. În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, IPS Mitropolit Daniel a subliniat semnificaţia teologică a rugăciunilor pentru cei adormiţi, ca expresie a dragostei, recunoştinţei şi preţuirii pentru cei trecuţi la Domnul, cu care rămânem în comuniune prin rugăciune. În acelaşi timp, IPS Mitropolit Daniel a evidenţiat faptul că în această perioadă, atât în ţară, cât şi în străinătate, creştini ortodocşi, dar şi de alte confesiuni, s-au rugat pentru odihna sufletului fericitului întru adormire părintelui nostru Patriarh Teoctist, dovedind astfel preţuirea de care s-a bucurat, păstorind cu demnitate şi înţelepciune Biserica Ortodoxă Română.
Şedinţa Permanenţei Administraţiei Patriarhale
După slujba de pomenire, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia IPS Mitropolit Daniel, a avut loc şedinţa Permanenţei Administraţiei Patriarhale. Pe ordinea de zi s-au aflat pregătirile şedinţei Sfântului Sinod pentru desemnarea candidaţilor la funcţia de patriarh, precum şi a şedinţei Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Calendarul organismelor bisericeşti în vederea desemnării candidaţilor şi alegerii viitorului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române debutează cu ziua de marţi, 11 septembrie a.c., când, la orele 12.00, după Sfânta Liturghie, membrii Sfântului Sinod vor oficia slujba de pomenire la 40 de zile de la trecerea în veşnicie a fericitului întru adormire părintelui Patriarh Teoctist. Miercuri, 12 septembrie a.c., orele 10.00, după oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, va avea loc şedinţa Sfântului Sinod, în vederea desemnării candidaţilor în postul vacant de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Miercuri, 12 septembrie a.c., ora 17.00, va avea loc şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
(Biroul de presă şi comunicaţii al Patriarhiei Române)



.jpg)
